The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 1 - Începutul unei noi aventuri... în Greywood

Fix atunci când credeam că eram gata şi puteam să plec fără a întârzia mai mult la şcoală, mi-am adus aminte de ceva.

-Mamă!!!!

Folosindu-se de puterea ei extraordinară de a alerga cu o viteză incredibilă, mama a ajuns la uşa mea într-o clipită.

-Da, Bianca?

-Nu mi-am tras la imprimantă proiectul la istorie, mamă!

-De ce ar fi asta treaba mea? Du-te şi trage-ţi-l în centrul oraşului.

-Mamă, o să întârzii!

-Şi care e treaba mea? De ce nu ţi le-ai făcut la timp?

-Poate dacă aş fi avut o imprimantă, mi le-aş fi făcut la timp!!

Eram de-a dreptul furioasă. Mă săturasem peste cap să merg de fiecare dată până în centru să îmi trag la imprimantă proiecte. Puteam să am una chiar în cameră, dar noo! „Banii se obţin prin muncă!”

Mulţi ar spune că nu ar trebui să mă deranjez, pentru că oricum am o viteză incredibilă şi aş putea să le fac imediat.

Total greşit.

Am o putere incredibilă.

Dar n-am voie să o folosesc.

De aceea, eu şi mama mea, Lorena Moldovan, ne certam permanent. Tot ea îmi spunea că eram ''ciudăţică'' şi că eram enervantă ca ea şi fiţoasă ca Olivia, mătuşi-mea. Aiureli de-ale ei.

Iar tata nu făcea nimic în sensul ăsta! Ba chiar o susţinea întru-totul pe mama, ceea ce mă dezgusta total. Ştiu că erau copii care ar fi dat orice pe lumea asta ca să li se înţeleagă părinţii. Ei bine, în cazul meu nu era aşa.

Chiar şi la mai bine de 30 de ani, ei se comportau ca nişte adolescenţi îndrăgostiţi de mama focului. Nu le-am zis niciodată cât de mult mă jena chestia asta, dar în fine. Nu voiam să risc o pedeapsă.

Că tot vorbeam de pedeapsă, mama avea braţele încrucişate şi mă fixa cu ochii.

Oups.

-Domnişoară, ai 16 ani, comportă-te ca atare. Încearcă să fii mai responsabilă şi să dai vina pe ceilalţi mai puţin. M-ai înţeles?

Mi-am dat ochii peste cap, nesuportând să o mai aud.

-Mă rog.

-Nu mai reacţiona aşa!

-Este vreo problemă?

Atunci tata a cuprins-o pe după umeri pe mama şi a intrat la mine în cameră. Ce spuneam despre jena pe care mi-o provocau? Ah, da! O simţeam chiar acum.

-Nimic, le-am replicat fără să-i privesc în ochi. Eu tocmai ce mă căram la liceu.

Şi astfel am trecut pe lângă ei, încercând să nu o iau la goană cu super-puterea mea, însă fratele meu care stătea lângă uşa de la intrare m-a oprit chiar înainte să o iau la goană, să mă fac dispărută.

-Stai! mi-a şoptit Gabriel. O iau cu tine.

Mi-a zâmbit şmechereşte. Amândurora ne era interzis să ne folosim puterile, deoarece ceilalţi colegi nu trebuiau să afle de ele, pentru că nu ne-ar mai înţelege şi ne-ar considera nişte ciudaţi. Asta fusese ideea mamei. Cu toate că eu şi Gabriel ştiam că acest lucru era strict interzis, nu mai puteam să mă supun regulilor. În plus, doamna Green nota cu ---F (da, 3 de minus) fiecare temă neefectuată. Aşa că, uitând de mama şi toanele ei, am luat-o la goană.