The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 14 - Mattie's in trouble

Cantina Liceului Greywood părea mai aglomerată ca de obicei, iar pentru un moment m-am panicat, crezând că până când şi masa noastră era ocupată, însă mi-am alungat toate dubiile când i-am văzut pe Eden şi Gabriel pălăvrăgind ceva, când Matt răsări lângă mine.

-Hei, te simţi bine?

Nu.

-Da, de ce ar fi ceva în neregulă? l-am întrebat eu sarcastică.

-Păi, am vorbit cu Gabriel şi mi-a povestit că ţi-a fost rău toată ziua, iar acum pari supărată.

-Ce amabil din partea lui Gabriel că te-a informat, i-am replicat eu. Şi da, recunosc, sunt supărată. Am vorbit cu Ringcock.

-Profesorul de română? A, da. Corect, după ora de istorie, nu?

Am încuviinţat, când am ajuns la masa noastră. M-am aşezat şi l-am îndemnat şi pe el să se trântească pe un loc. Întrerupându-le trăncăneala fratelui şi verişoarei mele, am continuat să-i vorbesc lui Matt:

-Mda, m-a minţit cum că n-a mai vorbit cu mătuşi-mea de ceva vreme. E ceva dubios la mijloc, mă jur.

Matt părea reţinut, însă încuviinţă.

-Nici tu nu pari tocmai entuziasmat, am dreptate?

Ridică din umeri.

-E doar mama.

-Încă o minţi că nu mă vezi?

Încuviinţă. Eden şi Gabriel ne urmăreau conversaţia tăcuţi, căci ştiau că făceam nasol dacă mă întrerupea cineva când eram nervoasă. Le eram recunoscătoare că reţinuseră asta.

-Mai e ceva de care nu îmi spui? l-am luat eu la rost, căci încă era crispat.

-Nimic relevant, îmi replică el ridicând din umeri.

-Spune-mi, i-am spus eu ceva mai blând.

Inspiră aer adânc în piept, apoi mă privi în ochi. Fir-ar, nu voia să vorbească despre asta, însă mă făcea curioasă. Chiar voiam să ştiu asta.

-Pur şi simplu nu mi-a mai vorbit de când a plecat tata. Nu face decât să tacă şi să mă ignore. Abia dacă mai mănâncă... mă îngrijorează.

Am rămas cu gura căscată, precum şi Gabriel şi Eden. Până aici a fost cu tăcerea lor.

-Ce?! am strigat noi trei la unison.

-Şi de ce nu ne-ai spus despre asta până acum? a sărit Gabriel.

-Gay-briel, lasă-l pe Matt. Aici eu am cârma, l-am certat pe fratele meu, ca apoi să îmi îndrept atenţia spre Matt. Eşti dus cu pluta, Matt? Când aveai de gând să îmi spui asta?

Ridică din umeri.

-Nu ştiu, pur şi simplu... A rănit-o prea tare plecarea tatălui meu.

-Aha. Ştii unde e tatăl tău? Mă refer cel adoptiv.

Scutură din cap.

-Nu, a dispărut pur şi simplu. Nu ştiu unde s-a dus. De ce?

I-am zâmbit ştrengăreşte, în timp ce planul se forma în mintea mea. Şi totuşi, mai aveam câteva ore de curs... la naiba cu ele. Aveam să aflu ce se întâmpla chiar în secunda următoare după ce terminam cu sendvişul meu.

-Păi, i-am spus eu în final, cred că aş vrea să port o discuţie cu tatăl tău, cred că ne va fi de ajutor cu câteva informaţii.