The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 11 - Fringstom, you are my life

Eram deja în drum spre casă cu Loren şi Cristine în maşină. Mama şi tata rămaseră la bunici ca să mai discute câte ceva, însă eu aveam neapărată nevoie să vorbesc cu Matt.

Stăteam în maşină şi priveam pe geam, când discuţia dintre mătuşa mea şi soţul ei mi-a distras atenţia:

-Nu vrei să te mai gândeşti?

Loren scutură din cap şi continuă să n-o privească pe mătuşa mea. Presupun că era recunoscător că trebuia să fie atent la drum, căci din cât vedeam, erau amândoi foarte stresaţi şi nu voiau să se privească în ochi.

-Cristine, nu putem vorbi despre asta altă dată? o întrebă el încă neliniştit.

-Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu vrei.

Despre ce vorbeau oamenii ăştia?

-Cristine. Las-o. Baltă.

Loren aproape că mârâi la mătuşa mea, ceea ce mă sperie. El era mereu mai mult decât blând cu ea, ce se întâmpla cu el?

Mă simţeam mai mult decât stânjenită că luam parte la discuţia asta. Nu puteau vorbi şi ei în particular?

Am vrut să-mi dres glasul, însă următoarea replică a lui Cristine mi-a tăiat instant suflarea:

-Nu vrei niciodată să vorbeşti, Loren. Iar dacă zici nu, de ce nu îmi aduci şi argumente? Haide... te rog!

-Bianca, Gabriel, am ajuns, ne-a spus el în schimb.

Şi da, într-adevăr, eram deja în faţa casei noastre. Doamne, în sfârşit.

-Mulţumim că ne-aţi adus! am spus eu cu mult prea multă dulceaţă în voce, sperând că aveam să le scot un zâmbet pe buze.

În zadar.

-Aveţi grijă de voi, ne-a spus în schimb Cristine, ceva mai sec decât tonul ei obişnuit.

Imediat ce am ieşit, am văzut maşina pornind furioasă, în timp ce eu şi Gabriel priveam confuzi spre locul unde gonise maşina.

-Îh, urăsc certurile! sări Gabriel.

-Crezi că se certau? l-am întrebat eu.

Mă privea de parcă tocmai ce mă ţăcănisem.

-Soro, îndrăgosteala te-a desprins de pe Terra? Era mai mult decât evident că se certau, însă n-au mers prea departe, că eram noi acolo.

-Mă rog, i-am spus şi m-am întors să intru în casă.

Însă fratele meu m-a prins imediat de mână şi mi-a spus:

-Hei, uite-l pe Matt! Ăă... ce caută înapoi la noi acasă?

Huh. Ajunsese. Ce bine.

-Ah, nimic. Pur şi simplu, vrem să discutăm ceva doar noi doi.

Fratele meu îşi ridică sprâncenele în direcţia mea.

-Sper că nu v-o trageţi, nu?

-Gabriel!! am strigat la el ofensată.

Însă spre norocul lui, Matt a ajuns lângă noi chiar înainte să îi dau un pumn. Când m-am întors spre el, n-a ezitat să mă sărute tandru, ceea ce îmi aminti de noaptea trecută, când dormisem împreună.

Fraţii pot fi atât de enervanţi uneori!

-Hei, am venit aici cât de repede am putut.

-Perfect, i-am spus şi i-am afişat acel zâmbet de sunt-îndrăgostită-lulea.