The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 5- The first atack

La început nu mi-am dat seama că mă uitam în continuare în direcţia în care o luase Matt chiar şi după ce dispăruse din câmpul meu vizual. Stăteam şi mă uitam ca proasta (cel puţin aşa arătam) şi încercam să îmi împac gândurile de genul mamă ce muşchi mişto are sau ce ochi sclipitori! . Însă imediat mi-am dat seama că nu avea niciun sens să mă uit în gol, aşa că m-am ridicat să intru la loc în liceu.

Geanta greoaie îmi lovea cu greutate picioarele pe care mi le târam deja, iar creierul îmi şoptea că deja se plictisise de cât îl târâsem pe jos în acea zi, când un ţipăt mi-a distras atenţia.

I-am detectat imediat poziţia şi am început să alerg. Am luat-o la stânga de-al lungul peretelui şi am alergat ceva vreme, până când l-am văzut: era un... mascat? Da, ceva de genul. Însă era vampir, asta era clar. Stătea aplecat peste gâtul unei eleve din liceu pe care o ştiam din priviri şi o seca de sânge.

-Hei! mi-am auzit vocea tâmpită strigând înainte să mă pot opri.

Imediat, vampirul s-a dezlipit de eleva aceea şi s-a uitat spre mine.

Lua-m-ar naiba!

Mi-am simţit sângele îngheţând în vene, însă mi-am amintit că şi eu eram puternică, chiar mai puternică ca un vampir obişnuit. L-aş fi putut bate, da.

Însă vampirul nu sări pe mine. Ce-i drept, era mascat şi nu-mi puteam da seama ce gândea. Ce-i drept, ştiam că mănânc-o pe Bianca Moldovan nu era tocmai în programul lui, căci a dat imediat să fugă.

Fără să stau pe gânduri, am sărit înainte spre el. Realizând că aveam puterea necesară să-i tăbăcesc fundul, şi-a pus mâna în buzunar şi a aruncat un bilet.

Distrasă de biletul care a fost lăsat să-i scape dintre degete, m-am oprit şi i-am dat ocazia perfectă să fugă. Am dat să-l urmăresc, însă un geamăt mi-a distras atenţia:

-Ah, ajutor...

Mi-am îndreptat imediat toată atenţia spre fata ce era acum trântită la pământ. I-am cercetat rapid rana şi am simţit nevoia de a vomita: arăta oribil. Pe bune, avea o rană sângerândă la gât ce mă înfricoşa groaznic, dar în acelaşi timp mă şi atrăgea. Eram pe jumătate vampir şi acea jumătate a mea adora sângele. Mda, pe când partea umană striga mereu: eşti tâmpită, cum să te atragă chestia asta?

Să faci parte din specia mea putea fi cam nasol.

Mi-am alungat repede gândurile când eleva a mai scos un geamăt, apoi n-a mai clipit. Alarmată, am început s-o zgâlţâi şi să trag de ea, când am realizat ceva:

-Oh, doamne, nu mai respiri!

Era moartă. O persoană murise în braţele mele!

Instinctiv, am dat să-mi caut telefonul, însă imaginea biletului căzut pe jos mi-a distras atenţia. Mi-am îndemnat mâna tremurândă să facă un efort şi să o apuce şi am reuşit. Abia atunci am realizat că eram în stare de şoc.

Calmează-te, îmi spuneam în continuu. Doar a murit o fată în braţele tale, nu-i chiar aşa de rău! Eh, asta să i-o zici lui mă-ta.

În timp ce cele două jumătăţi ale conştiinţei mele se contraziceau, am reuşit să deschid bileţelul. L-am citit rar, l-am citit de câteva ori, chiar. De fiecare dată, mă speria la fel de tare. Însă, încă de prima dată, am împietrit când am văzut numele cunoscut al bunicii mele în biletul ce spunea:

Pentru buna mea Marta. Să nu-mi spui că nu te-am avertizat.