The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 3 - Victor's point of view

Capitolul 3

Victor P.O.V

Conduceam maşina în drum spre casă, însă jocul picăturilor de apă de afară era parcă mai atractiv în toată liniştea din maşină. Bianca nu spunea nimic, ci privea pe geam parcă mai adâncită în gânduri ca mine.

Nu-i spusesem Lorenei că aveam să îi povestesc Biancăi despre viziunile ei, însă n-aveam încotro. Dacă cineva ar fi putut avea grijă de Bianca, atunci ea însăşi ar fi făcut o treabă foarte bună.

Trecând peste treaba asta cu Bianca, Lorena mă îngrijora groaznic. După fiecare viziune intra în panică şi începea să plângă. Nu suportam s-o văd plângând. Era nedrept ca, după tot prin ce am trecut în anii în care eram cu Lorena la facultate, să ni se întâmple asta.

Am auzit soneria telefonului meu şi mi l-am scos imediat din buzunar, păstrându-mi atenţia şi faţă de drum. Mă aşteptam să fie Lorena, îngrijorată că întârziam din cauza vremii. Dar nu.

Era mama.

M-am încruntat când am văzut numele mamei mele pe ecranul telefonului. Ea nu prea trimitea mesaje. Era mai de ''modă veche'', însă se pare că şeful vampirilor din oraş s-a pus la curent cu noutăţile în tehnologie. Curios de ce mi-ar putea comunica mama, am deschis mesajul şi aproape că am făcut accident cât am citit mesajul:

Fiule, am primit un mesaj de ameninţare de la un vampir necunoscut din oraş. Sună-mă imediat ce ai posibilitatea. Te iubesc, Marta.

Am simţit cum mă încrunt. Ameninţare? Ceva clar nu era în regulă. Bianca şi-a dat seama că m-am încruntat, aşa că nu a ezitat să întrebe:

-De la cine era?

-Bunica ta.

-Diana sau Marta?

-Marta, i-am răspuns încercând să nu sun prea îngrijorat.

M-a privit chiorâş.

-Şi ce zicea?

-Nimic interesant. Are câteva probleme politice. Dar o să le rezolve ea, sunt sigur.

Pe jumătate eram sincer. Adică, nu eram sigur că avea să o rezolve, dar problema tot exista!

-Nu ai de gând să îmi spui totul, aşa-i?

Era incredibil cât de inteligentă putea să fie fata asta. I-am zâmbit.

-Stai liniştită, am asigurat-o. Chiar nu e ceva de care să îţi faci griji.

-Bine.

Am intrat cu maşina în parcare.

-În plus, am ajuns.

* * *

-Bună, dragii mei!

Am expirat uşurat când am văzut că Lorena era într-o stare bună. În ciuda faptului că era supărtă pe Bianca şi stresată din cauza viziunilor, părea amabilă. Am luat-o în braţe şi i-am oferit un sărut cald. Ca de obicei, Lorena mi-a răspuns cu aceeaşi dorinţă şi pasiune.

-Yack, a spus Bianca dezgustată. Luaţi-vă o cameră!

Şi gata cu amabilitatea.

-Bianca! a strigat Lorena sâcâită după fiica noastră, însă Bianca o lua deja spre camera ei şi am prins-o pe Lorena înainte să fugă după ea şi să deschidă o nouă ceartă.