The new generation [Life in Greywood spin-off]

Capitolul 9 - Lorena's POV

M-am trezit destul de bine. Dormisem o grămadă în acea noapte şi, deşi eram incredibil de îngrijorată pentru siguranţa Biancăi, am ştiut că nu avea nimic să se întâmple dacă o lăsam cu Matt câteva ore să se antreneze.

Puştiul acela părea chiar de treabă, chiar dacă nu apucasem să-l studiez prea mult. Ba mai mult, Biancăi îi plăcea de el, puteam să văd asta de la o poştă. Şi ştiam că şi lui îi plăcea de ea pentru că... ştiam.

Vrând totuşi să mă asigur că era bine, am mers tiptil tiptil pe hol şi am deschis uşa de la camera Biancăi.

Vârându-mi capul înăuntru, am fost surprinsă să-i văd pe amândoi stând unul lângă celălalt. Matt o cuprindea cu braţele şi o ţinea strâns la pieptul lui, iar pentru o secundă mi-am adus aminte de Victor şi de modul lui în care mă ţinea când aveam viziuni noi pe care nu le puteam controla, iar atingerea şi prezenţa lui erau singurele care mă mai linişteau.

I-am lăsat singuri şi am închis uşa în linişte. Am coborât scările şi nu am fost surprinsă să îl găsesc pe Victor în bucătărie, pregătind cafeaua.

-Neaţa! mă întâmpină el aplicându-mi un sărut blând pe buze.

-Salut, Victor.

-Ce-i cu tine aşa de dimineaţă?

-Trebuie să merg mai devreme la serviciu azi... ştii şi tu cum e Bernard: „Fără muncă nu se poate!"

Râse cu poftă. Într-adevăr, şeful meu era obsedat de muncă şi, deşi lucram doar la un magazin, voia mereu să facem mereu ore în plus.

-Lorena, ştii ce zi e azi? mă întrebă el încă râzând.

-Nu, ce zi e?

-Sâmbătă. Azi nu se lucrează. Eşti sigură că nu a zis să vii mai devreme la muncă „data viitoare" şi nu „mâine"?

Am aruncat o privire spre calendar şi mi-am plesnit fruntea.

-Ai dreptate, Victor. Dumnezeule, m-au aiurit cu totul viziunile astea! Am ajuns să pierd şi noţiunea timpului!

-Nu-i nimic draga mea, totul va fi bine, îmi spuse şi mă mai sărută odată, de data asta pe frunte.

Îl iubeam atât de mult, încât vorbele lui au părut imediat credibile pentru mine. Şi cumva, ştiam că avea să se sfârşească cumva, dar avea să fie greu de înfruntat.

Biata Marta. Noi aveam doar sarcina să avem grijă ca Bianca să nu păţească nimic, dar Marta trebuia acum să aibă grijă de întregul oraş împotriva aceluia care o ameninţa.

Gândindu-mă la toate astea, m-am încruntat.

-Te simţit bine? mă întrebă Victor observând imediat schimbarea mea de stare.

-Mda. Ai văzut că a rămas Matt la noi peste noapte? am schimbat eu subiectul.

-Da, i-am lăsat eu. E foarte simpatic băiatul, să ştii. Chiar am încredere în el.

-Mda... şi eu...

-Nu pari prea convinsă, observă.

Era atât de atent cu mine, încât mă uimea.

-Nu ştiu Victor, sunt în faza în care nu mai am încredere în aproape nimeni în afară de familie.

-Te înţeleg, draga mea. Ai grijă, totuşi. Nu toată lumea e reprezentată de rău.

I-am zâmbit şi l-am sărutat din nou, mulţumindu-i în gând lui Dumnezeu că îl aveam lângă mine, pur şi simplu că era acolo. Sărutul dură ceva vreme, căci nu voiam să mă îndepărtez de el, voiam să îl simt cât mai aproape posibil. Când să mă lipesc mai tare de el, o voce sâcâită ne-a întrerupt.