Barbara , era o fată cu ochii căprui seducători şi cu părul brunet. Era tipul de persoană căreia îi plăcea să fie mereu în centrul atenţiei, era foarte hotărâtă şi deşteaptă. Nimic nu îi scăpa din cale,nu rata nici măcar un episod din serialul ei preferat, American Horror Story. Trebuie să recunosc, era foarte periculoasă, nu îi plăcea dacă îi comenta cineva , avea încredere doar în ea însăşi şi nu îi păsa de nimeni.Desigur, în spatele acestei inimi de gheaţă se ascundea o fată inocentă cu sentimente sincere, însă ura a transformat-o într-o fată puternică şi tupeistă,ceea ce ajutat-o să obţine chiar foarte multe.
Leyla , ea avea ochii verzi şi simpatici , tot brunetă.Era o tipă foarte prietenoasă şi zâmbitoare mai mereu, însă în spatele acestor zâmbete se ascundea o fiară rea care abea aştepta să scape şi să îşi arate adevărata faţă. Dacă o cunoşteai, ştiai că te va ajuta mereu, însă nici prin gând nu ţi-ar fi trecut că e în stare să distrugă suflete şi persoane, însă adevărata ei faţă tot a ieşit la iveală, şi desigur , pe care a descoperit-o cu ajutorul Barbarei. Adora muzica şi distracţia, scopul ei în viaţă era să călătorească ,să cunoască lume nouă, ceea ce s-a şi întâmplat, doar că într-un fel mai...mai ciudat.
Leyla şi Barbara s-au cunoscut în anul 2014 , pe când aveau 18 ani.Leyla se plimba prin oraş, liniştită, se îndrepta spre casa ei să îşi facă un duş fierbinte. Era nevoită să treacă printr-o stradă pustie când dintr-o dată aude nişte ţipete , ţipete de bărbat.Cu mare atenţie şi grijă se îndrepta uşor-uşor spre locul de unde veneau sunetele, când brusc o zăreşte pe Barbara cum îi înfige cuţitul în inima acelui bărbat.Barbara o observă şi ea pe Leyla şi se îndrepta fugind spre ea pregătindu-se s-o omoare şi pe ea.
- Nu,stai ! Vreau să vorbesc cu tine. - spuse Leyla
- Ce vrei!? Zii repede, mă grăbesc.
Leyla îşi scoase un cuţit din buzunar şi o puşcă din geacă.
- Poţi avea încredere în mine, am aceaşi " meserie " .
- Serios ? Câţi oameni ai omorât până acum ?
- Niciunul ...
- Aha, şi pretinzi că eşti criminală , mă rog, de ce?
- Mereu am la mine un cuţit sau o armă, însă încă nu am avut curajul de a comite ceva.
- Am o propunere. Eu te ajut să ai parte de prima ta " petrecere " , cu o condiţie.Dacă operaţia iese bine, mi te alături şi vom face asta în echipă.
- Nu pari genul care să colaboreze.
- Chiar şi experţii au nevoie de ajutor.Zii odată, mă grăbesc.
- Fie !
Peste o săptămână Leyla şi Barbara şi-au dat o întâlnire la o cafenea.
- Okei deci , Leyla. Fii atentă.
Barbara scoate din buzunar o poză cu un tip roşcat.
- El este Michael,are 25 de ani şi până acum a violat vre-o 12 fete, însă încă poliţia nu a aflat de el. Nu întreba de unde ştiu eu astea, am eu resursele mele. Ai vrea să fie cazul tău ?
- Credeam că eşti criminală, nu poliţistă sau agent sub acoperire..
- Nu sunt nici poliţistă, nici agent sub acoperie, sunt o criminală ,ÎNSĂ, eu mă răzbun pe oamenii răi, cei care au comis ceva grav, aşa mă descarc...
- Mă bag ! Când începem ?
- ACUM ! Ştiu unde se află, este într-un bordel , se află la 15 minute. Ne ducem acolo cu maşina, îmi joc eu rolul de bad bitch , ne retragem într-un loc mai pustiu, unde tu ori tragi cu pistolul în el, ori îl înjunghii.
- Pare simplu ,deci ?
- Ştii să tragi cu arma, Lilita?
- Sunt Leyla !
- Tot aia, ştii ?
- Da, am învăţat de la tata pe când aveam 13 ani.
- Simţi că îmi pasă ? Hai.
Peste 20 de minute în bordel.
- Uite-l acolo.Deci eu mă duc la el şi mă dau bad bitch,da? Tu du-te acum la locul stabilit şi aşteaptă-ne.
- Da, şefa.
- Hei, frumosule.( aşezându-se lângă Michael)
- Bună, frumoaso.Te pot ajuta cu ceva?
- Hmm, cred că da. (uitându-se pervers la Michael)
- Oppa, ai noroc că m-ai nimerit un chef sălbatic. Deci ..la tine sau la mine , sălbatico ?
- Ştiu eu un loc perfect, ce zici ?
- Eu mă bag.
Barbara se ridică şi după ea şi Michael, totul mergea ca pe roate, cei doi au ajuns la locul stabilit. Când au ajuns acolo Barbara l-a împins pe Michael de perete şi a început să-l sărută pasional şi se gândea când Dracu apare Leyla. După un timp Michael a început să îi ridice tricoul lui Barbara când dintr-o dată a apărut Leyla.
- Mai uşor, tigrule (a apăsat pe tragaci şi l-a împuşcat de picioare pe Michael)
- Vroiai să te joci cu mine, ah?
- M-ai păcălit !! (spunea nervos Michael)
- Vise plăcute, dragule. Leyla, fă-ţi treaba!
- (Leyla a apăsat din nou pe tragaci şi l-a împuşcat pe Michael direct în inimă)
- Bravo, soro! Felicitări.
- Omg, nu îmi vine să cred ce am făcut...a fost atât de...atât de...PLĂCUT !
- Ştiu. Şi ştii ce mai zic? Că ne-ar prinde bine un duş fierbinte, hai soro! Dar nu înainte să ascundem cumva cadavrul, ce zici ?
- Sună perfect.
Cele două fete l-au luat pe Michael şi l-au ascuns bine.După asta s-au dus la Barbara să facă un duş fierbinte.
-------------------------------
Sfârşit capitolul întâi. :3 Vă anunţ de acum că s-ar putea ca următorul capitol să fie scris într-un alt stil fiindcă suntem 2 fete pe acest cont şi facem împreună această carte, fiecare câte un capitol. Sper că v-a plăcut primul capitol. :3
CITEȘTI
Guns and feelings
ActionViaţa nu e chiar atât de uşoară când eşti o criminală în serie cu cea mai bună prietenă , iar lucrurile o iau razna şi mai tare atunci când eşti urmărită.Leyla şi Barbara sunt două fete de 20 de ani care au plăcerea de a pune capăt altor viaţa. Ce s...