Guns and feelings

Capitolul 2

După un drum nu foarte lung fetele au ajuns la casa Barbarei.
Nu era cine știe ce casă. fermecătoare și plină de lumină. Era mai degrabă întunecată,dar foarte curată.
-Simte-te ca acasă.-A zis Barbara.
-O să fie un pic cam dificil..-A răspuns Leyla
-De ce?
-Nu știu cum să-ți zic,dar casa mea e mai...
-Diferită?
-Exact!
-M-am așteptat să zici asta. Hm,eu merg să fac un duș,tu poți să faci ce vrei. Dar...huh,las-o baltă,fă ce vrei tu.
Leyla,fiind curioasă,chiar foarte curioasă,s-a dus să 'exploreze' casa. Camera de oaspeți și bucătăria nu erau deloc speciale..așa că s-a dus la următorul etaj. A urcat scările cu mare grijă,deoarece erau din lemn și scârțâiau ca naiba.
Cum a urcat,a observat o ușă veche,cu zgârieturi și lanțuri pe ea. Ușa avea o plăcuță,pe care scria 'Intră cine vrea,iese cine poate'. Leyla a început să tremure.A pus încet mâna pe clanță,și a deschis pe jumătate ușa.
-În locul tău n-aș intra acolo.
Când a auzit vocea Barbarei,a scos un strigăt.
-Îmi pare rău. N-am vrut să-ți cotrobăi prin casă...dar eram curioasă..te rog nu te supăra.
-Tu chiar crezi că m-aș supăra?Eh,te rog. N-ai făcut cine știe ce crimă malefică..oh,stai..
Leyla a început să râdă,și Barbara la fel.
-Ok,acum,hai să vezi ce ascunde camera asta.
Barbara a deschis ușa,si a poftit-o pe Leyla înăuntru.Camera era mult mai întunecată decât restul casei.Pereții erau plini cu poze vechi,pe jumătate arse,rupte,lipite,etc.Jucării de pluș macabre erau peste tot,și acestea pe jumătate distruse. O oglindă spartă se vedea în colțul camerei. Pe pereți,erau scrise câteva propoziții,dar nu se putea descifra scrisul. Era și un birou,plin cu hârtii,caiete..și o cutie muzicală în stare aproape perfectă.
-Wow..-a spus Leyla
-Macabru,sinistru poate. Cred că acum putem pleca..
-Glumești?! Ador camera asta!
-Stai ce..
-Da,îmi place. Știu că nu par genul de fată care adoră chestiile de genul,dar chiar îmi place.
-Ăă..okay..cred. În fine,în cazul în care nu ți-ai dat seama camera asta e..
-Camera ta?
-Vechea mea cameră.
-Te-ar deranja dacă..
-Chiar deloc.
Leyla era foarte entuziasmată să vadă ce 'mistere' ascund camera Barbarei. A observat că pozele erau din copilăria ei. Cel mai mult i-a atras atenția cutia muzicală,și caietele de pe masă.
- Ce-s caietele astea?
-Păi..sunt..stai,ce ți în mână?
-O cutie muzicală.
Barbara s-a dus la ea cu viteza luminii și i-a smuls cutia din mâini.
-Niciodată să nu te mai atingi de aceasta cutie,m-ai înțeles?!
-Eu doar..
-Nu-mi pasă ce faci,dar de cutia asta nu te atingi! Și caietele alea sunt jurnalele mele. Fă ce vrei cu mizeriile alea.
Barbara a plecat,trântind ușa după ea. Leyla s-a întristat un pic. N-a vrut să se certe cu Barbara.Ca să-și liniștească mintea și sufletul,a luat unul din jurnalele de pe masă și a început să citească.
"Dragă jurnalule,azi,a fost oribil. Încă o zi în infern. Colegii din nou m-au jignit,ba chiar mi-au luat și cărțile și le-au aruncat pe jos..Au distrus complet penarul nou,pe care l-a luat mama. Încep să cedez pe zi ce trece..."
"Dragă jurnalule,se putea să nu fie și azi o zi oribilă? Răspuns:categoric nu. Azi,când m-am dus la tablă,mi s-a ridicat rochița uniformei fără să observ,și toata clasa a râs de mine. Nu mai sper la o zi mai bună.."
"Dragă jurnalule,pff..merită să mai scriu ceva..? Azi m-am dus până la baie să umplu găleata cu apă din clasă. Ghici ce? Băieții mai mari mi-au pus piedică,și toată apa s-a răsturnat pe mine. Toată lumea mă ia la mișto..de parcă ar fi scris pe fruntea mea 'RATATĂ'. Acasă ar fi trebuit să mă calmez..dar cum să fac asta,când tati iară a bătut-o pe mami? La 12 ani nu merit viața asta.."
-Sfinte sisoie..-a zis Leyla punând la loc jurnalul și alergând spre scări. Când a coborât scările a auzit o muzică liniștitoare..Barbara stătea pe canapea,cu cutia muzicală în brațe. Părea îngândurată.
-Hei..-a zis Leyla pe un foarte încet.
-Bună. Îmi pare rău că m-am comportat în halul acela cu tine. Chiar n-am vrut.
-E okay...
-Hm,presupun că ai citit un pic din jurnalele mele..
În clipa aceea,Leyla a început să plângă. A îmbrățișat-o pe Barbara,și a început să plângă și mai tare.
-Oh,floare sensibilă-a zis Barbara-hai,gata gata. Capu' sus și nu mai plânge.
Leyla și-a ridicat capul,de abia a putut vorbi.
-Uhmm hm,dar tu...tu..
-Calmează-te odată! Du-te și spală-te pe față. Când te calmezi,vorbim.
Continuarea în capitolu' următor..