Miraculous Ladybug si Chat Noir(Varianta Mea)

Capitolul 19

Marinette's pov

Următoarea zi m-am trezit la auzul vocii lui Tikky. "Marinette! Trezește-te! Chat ti-a lăsat ceva la fereastra "

M-am ridicat grăbită din pat și m-am dus la fereastră unde se afla un trandafir și un bilet lipit de el.

"Îmi pare rău pentru aseară"

Cuvintele lui sunt un cuțit înfipt în inima mea. Iau trandafirul și îl pun pe masa lângă caietul de schițe și arunc biletul de la Chat la gunoi. Mă duc la baie și îmi fac rutina de dimineață și după mă îmbrac într.o fustă alba umpic mai sus de genunchi și cu un tricou mai larg de culoare roz pe care îl bag in fustă.

"Marinette! Coboară puțin." se aude vocea tatălui meu de jos.

"Vin acum." Cobor repede scările să văd de ce tata mă striga așa grăbit.

Când ajung jos văd curierul cu un buchet de flori in mana uitându-se la mine.

"Tu ești Marinette Dupain-Cheng?"

"Da. Eu sunt." Spun și îmi înmânează un formular pe care trebuie sa îl semnez.

"Va rog să semnați aici pentru aceste flori." Spune și în momentul ăla semnez foaia.

Îmi înmânează florile și ia formularul de la mine din mână. Mă uit la flori și văd un cartonaș pe care scrie ceva.

În parc la ora 2. Te astept, frumoaso!

Anonim.

Când curierul da să plece îl opresc. "Mă scuzați. Stiti cumva cum arată persoana care mi-a trimis florile?"

Stă și se gândește puțin după care îmi răspunde. "Țin minte că avea părul blond și ochii verzi."

Adrien sau Chat Noir?

"Mulțumesc mult." El pleacă și eu mă întorc în camera mea dar reușind să surprind expresiile părinților mei. Mama pare că e in al nouălea cer, iar tata pare pregătit de a ucide.

Mă pun la birou și mă apuc să schițez câteva obiecte de îmbrăcăminte. Timpul de scurge repede și imediat e ora 2 și mă îndrept spre parc.

Ajung mai repede cu câteva minute așa că hotărăsc să mă ascund în spatele unui copac sa vad cine mi-a trimis florile.

"Pe cine spionăm?"

Mă întorc brusc și îl văd pe Adrien uitându-se cu un zâmbet fermecator la mine.

"B-Buna. Pe nimeni. Nu spionăm pe nimeni. Eu doar mă plimbam. Tu ce faci aici?"

"Mă întâlnesc cu o fata. I-am trimis o invitație azi dimineață și nu eram sigur dacă o să vină. Dar cred că m-am înșelat. Ai venit."

Am realizat că Adrien ma așteaptă de fapt pe mine și încep să mă urăsc din ce in ce mai tare pentru lucrul care urmează să îl fac. Mi-am dat seama de faptul că nu pot face asta. Nu e corect nici pentru Adrien si nici pentru mine. Nu e corect sa merg cu el la o întâlnire și să mă gândesc la altcineva in acest timp.

"Ăăă...Adrien. Îmi pare rău. Te rog sa nu mă urăști pentru că eu deja o fac, dar nu pot merge la întâlnire cu tine."

Mi-am aplecat capul pentru că nu puteam suporta durerea de pe fața lui. Încă îl iubesc prea mult pentru a face așa ceva. Am stat așa în liniște până când Adrien mi-a luat mâinile între ale lui.

"Nu te-aș putea urî niciodată Marinette. Pot sa întreb totuși de ce nu poți veni la o întâlnire cu mine?"

Nu voiam să îi spun dar știu că mai bine ii spun adevărul decât să îl mint. Merita să știe de ce nu pot merge la o întâlnire cu el. M-am uitat în ochii lui și nu am putut să îmi mai găsesc cuvintele. Ochii au început să mi se umple cu lacrimi, iar atunci Adrien a continuat să vorbească.

"Este altcineva?"

Am încuviințat din cap și mi-am aplecat privirea din nou. mâna lui mi-a ridicat încetișor chipul făcându-mă să mă uit în ochii lui.

"Îl iubești?"

Am încuviințat din nou, obrajii înroșindu-se puțin.

"El măcar te-a invitat la o întâlnire?"

Am înroșit și mai tare și am scuturat din cap.

"Te rog Adrien. Dă-mi drumul. Chiar îmi pare foarte rău dar nu pot merge la o întâlnire cu tine în timp ce mă gândesc la el și cu cine este. Te rog, Adrien..."

"Doar o ultima întrebare. El te iubește mai mult decât o fac eu?"

Întrebarea lui a fost un cuțit înfipt în inima. Mă iubește! Am așteptat atâta timp sa aud aceste cuvinte, dar acum nu mai are importanta. El inca mai deține o parte din inima mea, dar nu pe cea mai mare. Chat Noir este cel pe care îl iubesc cu adevărat. Trebuie să fiu sinceră cu Adrien.

"Ca sa fiu sinceră, nu știu. Mereu am crezut că mă consideră doar o prietenă, ba chiar l-am ajutat cu probleme lui în iubire și cumva m-am îndrăgostit de el. Dacă el mă iubește?... Dacă m-ai fi întrebat asta acum câteva zile răspunsul ar fi fost "probabil nu", dar acum...după ce s-a întâmplat ieri... Nu mai sunt sigură"

Mâna lui Adrien s-a miscat încetișor. Acum nu îmi mai tine bărbia, dar în schimb îmi mângâie obrazul.

"Deci refuzi sa mergi la o întâlnire cu mine pentru cineva care nici măcar nu te-a invitat și pentru care nici măcar nu știu dacă are sentimente pentru tine. Ceva important s-a întâmplat ieri. Ce este acel lucru?"

Înainte de a putea răspunde o bubuitura se aude. Un akuma.

"Îmi pare rău Adrien dar acum trebuie sa fugim."

Am inceput sa fugim în direcții opuse și după ce m-am ascuns, m-am transformat și m-am dus după persoana akumatizata.

Acesta este penultimul capitol... Tot acum o să mă apuc sa scriu și ultimul capitol. Îmi pare rău pentru lunga așteptare.

Pupicei 😘😘

~Andre