Imi acopar instinctiv intreaga fata cu mainile. Soarele a rasarit de mult , iar acum razele calde imi tachineaza fata . Ma uit la ceas si vad ca e ora unsprazece. Tipic mie. In fiecare dimineata nu pot face nimic inainte sa vad ceasul.
Merg in bucatarie sa-mi fac o cafea, imbracata in aceleasi pijamale roz cu ursuleti si in papucii mei de casa pufosi. Am devenit dependenta de ei de la prima vedere.
Ma asez la masuta din balconul micut si imi savurez cafeaua. Zaresc pe strada din fata blocului un barbat imbrracat intr-un costum negru.
Firar! E Tony! Iar! Cred ca in ultima luna m-a vizitat de nenumarate ori motivandu-si prezenta cu un simplu " Am vrut sa vad cum mai esti".
Se aude un ciocanit la usa . Uite ca a ajuns.
- Intra!
Isi face aparitia in vesnicul sau costum negru , proaspat barbierit, cu o frizura impecabila. As minti daca as zice ca nu arata sfasietor.
- Hei! Cum mai esti? Sparge linistea ce se asternuse odata cu venirea lui. Aceeasi intrebare, ca de fiecare data.
Rosesc usor cand realizez ca sunt imbracata in aceleasi pijamale roz iar parul meu ciocolotiu este mai ciufulit decat un catel dupa o lupta cu altul.
Diferenta dintre tinutele noastre este evidenta.
- Ei bine , zic dupa ceva timp, sunt vizibil mai bine. Nu mai am aceleasi cosmaruri, iar noul oras imi este acum foarte familiar.
Dupa ce ajunsesem aici, in primele zile aveam niste cosmaruri groaznice. Fiind urmarita cel mai adesea se parintii mei, visurile se sfarseau la fel, eu incoltita de ei si tarata din nou in iadul de acasa, trezandu-ma mereu cu tipete ce se auzeau in intreg blocul.
Cu timpul au disparut iar eu m-am linistit considerabil.
-Ma bucur sa aud asta, zise intr-un final. Totusi , Maya...
-Ce? Intreb surprinsa.
-Viata ta nu e un pic plictisitoare? La varsta ta ar trebui sa fie cu totul altfel.
Avea dreptate. Majoritatea adolescentilor de 17 ani , pentru ca intre timp implinisem 17 ani, aniversare de care uitasem si eu, nu isi petrec zilele muncind si stand in casa. Cluburile si distractia ii carecterizeaza iar eu nici nu am pasit intr-un club. Cu siguranta am pierdut cate ceva din frumusetea varstei.
Dupa o clipa de pauza in care ii analizasem propozitia de parca ar fi fost Teorema lui Pitagora , imi gasesc in sfarsit cuvintele :
- Probabil ai dreptate, zic cu un calm iesit din comun.
-Hai Maya! Recunoaste ca ai vrea si tu sa petreci măcar o seara distrindu-te intr-un club. Deci ce zici? Iesim in seara asta?
Un val de adrenalina ma cuprinsese la auzul acestor cuvinte. Sigur ca as vrea sa ies! Cine nu ar vrea?
Sa ies cu un mafiot!? Imi striga constiinta.
Era adevarat ,un mafiot care ma ajutase si care s-a dovedit a fi un prieten de nadejde. O sa accept.
- Hei! Ce zici? Mă intreaba din nou, trezându-ma din gandurile mele contradictorii.
-O sa zic da de data asta! Si asa sunt libera , e sambata.
- Bine draguta , ne vedem diseara.
- Ok , Tony . Vii sa ma iei la opt.
- Desigur. Si dispare inchizand usa in urma sa.
***
Dupa ce ma schimb de pijamele deja "celebre" si incerc sa ma aranjez sa arat mai putin dezastruos, decid sa merg la supermarket sa-mi iau ceva de mancare,altfel o sa ajung ca un biscuite pe cant.
Caut printre rafturi "provizii" pentru intreaga saptamana.
Ma opresc la fructe unde decid sa iau niste portocale. Ador sucul proaspat.
Imi pun cam un kilogram , cand cineva se izbeste la propriu in mine,iar portocalele cad, rostogolindu-se pe jos. Imi opresc injuraturile un un tuşit superficial si intorc capul sa vad neindemanaticul sau neindemanatica ce a dat peste mine .
Doi ochi albastri superbi isi fac aparitia si un par blond super aranjat mă fac sa ma pierd. Corpul sau bine definit ma atrage instantaneu, patratele fiind vizibile prin tricoul mulat alb.
- Scuza-ma, nu te-am vazut, rosteste cu buzele sale sexy si carnoase. Mă holbez ca o nerusinata, salivand aproape la bunaciunea ce sta in fata mea privindu-ma perplex.
Imi dau mintal o palma, sa ma trezesc din reverie si cu greu imi gasesc cuvintele.
- Nu-i nici o problema.
- Eu sunt Alexander. Dar imi poti zice Alex.
- Maya, raspund inca imaginandu-mi patratelele alea apetisante in bratele mele.
Trezeste-te Maya! O sa te creada o nebuna!
- Deci , Maya , ce zici vrei sa iesim la o cafea intr-o zi?
Entuziasmul meu este cu siguranta vizibil , chiar daca incerc sa il ascund cat mai bine cu putinta.
- De ce nu?
- Da-mi numarul tau atunci. Te sun si vorbim.
Ezit o secunda. Urmeaza sa ii dau numarul meu unui strain. Nu cred ca e bine. Chiar daca strainul asta este incredibil de sexy, si vrea sa iesim la cafea.
- Mai bine mi-l dai tu pe al tau. Sunt cam ocupata si nu prea raspund la telefon. O sa te sun eu cand o sa am timp.
Ce bine! Am gasit o scuza suficient de credibila intr-un timp atat de scurt si sub privirea blondului sexy. Tine-o tot asa , Maya!
Imi da numarul, apoi imi iau la revedere inventand de data asta o scuza patetica. Cheful de cumparaturi imi disparuse, asa ca m-am indreptat spre apartamentul meu micut si am decis sa ma odihnesc pentru restul dupa amiezii.
Bună dragilor! Va multumesc enorm pentru ca imi cititi si votati cartea! Inseamna foarte mult pentru mine.
Capitol nou!
Scuzati-mi greselile, nu este corectat.
Va pup! ♥
