Vlad
- Nu te pot lăsa să pleci. Nu ești în stare să ai singură grijă de tine. Vei sta aici până spun eu.
- NU! Mă arunc pe geam.
- Ești nebună femeie. Ce e în capul tău? o întreb deja enervat la culme de atitudinea și încăpățânarea ei. E atât de agitată, încât nu știu cum o voi scoate la capăt cu ea.
Rămân surprins când văd că nu îmi mai întoarce vorbele și întorc brusc privirea spre ea. E palidă și își ține mâna pe stomac. Îi întind repede o tăviță și-i adun părul la spate.
O simt neputincioasă, dar totuși se încăpățânează să facă pe viteaza. Ce se întâmplă de fapt cu ea? De ce e atât de supărată pe viață încât să vrea să fugă de tot ce o înconjoară? Adoarme liniștită după ce i-am dat o tabletă și profit de jumătatea de oră care o mai am liberă, așezându-mă în fotoliu și privind-o. E atât de contrastant felul ei de a fi, e ca un înger rebel. E frumoasă, dar în același timp firavă, cu toate că vrea să pară puternică. Mă întreb de ce nu a venit nimeni să o vadă, înafară de acel Remus, căruia din cauza lui Damian nu am putut să-i dau prea multe detalii. Oare Damian e cel care a lovit-o în halul ăsta? Fata asta e o enigmă pentru mine și spre surprinderea mea începe să îmi fie dragă. Are nevoie de iubire, de compasiune și mai ales de liniște, chiar dacă ea însăși e un taifun. Pagerul mă trezește din gânduri și mă ridic să plec la o urgență.
- Să nu te miști din ușă George. Nu e încă refăcută, deci nu o lăsa să iasă din salon.
- Stai liniștit, e pe mâini bune.
Damian
- Dacă vrei să colaborăm pe viitor, să nu mă mai faci să te aștept.
- Îmi pare rău, a intervenit ceva neprevăzut.
- Pentru mine nimic nu e mai important decât afacerile. Ai face bine să gândești la fel, dacă vrei să ne înțelegem. Putem schimba relația la fel de ușor cum am făcut-o și în alte dăți.
- E în regulă, cred că am înțeles unde bați.
- Mă bucur că m-am făcut înțeles. Acum să trecem la treburi serioase. Unul din transporturi pleacă în seara asta.
Pachetele vor pleca cu vaporul, dar banii și diamantele le vei duce personal. Dacă totul merge ca la carte ști ce premiu te așteaptă la întoarcere.
- Și dacă rusul nu acceptă târgul?
- Asta e treaba ta... să-l convingi.
Sunt motivat să duc la bun sfârșit treaba. Contul meu creștea cu un milion de euro și bonusul era un superb inel cu diamant pentru Violeta. Da, vreau să o cer de soție când mă întorc acasă și să-i dau tot ce e mai bun și mai frumos pe lumea asta. Ah, fir-ar să fie, nu am avut timp nici măcar să dau un telefon să văd cum se simte, dar mă consolez cu gândul că e pe mâini bune. George nu m-a dezamăgit niciodată, iar Vlad e un medic excelent și nu spun asta numai pentru că e nepotul meu. Eu i-am plătit studiile la medicină în Franța și tot datorită mie are cel mai bun post, așa că îmi era oarecum dator să aibă o grijă specială de Violeta.
Remus
Abia îmi mai țin capul în mâini. Știu că am băut prea mult, dar nu destul cât să uit de Violeta. Nu am văzut-o de două zile. George nu mă mai lasă să mă apropi de ea și nici nu vor să îmi dea nici o informație despre starea ei. Știu doar că e bine... ha... ce lămurire. Mi-aș bea mințile dacă așa ar fi mai ușor să trăiesc fără ea, pentru că doare al naibii de tare golul ăsta din suflet.
CITEȘTI
Salveaza-mi sufletul
RomanceVioleta are parte dupa moartea familiei ei , de o viata plina de lacrimi si suferinta . Damian , asociatul ei in firma care i-a ramas mostenire de la parinti , are grija sa- i faca viata un calvar. O vrea la pachet atat pe ea cat si tot ce inseamn...