Salveaza-mi sufletul

Capitolul 30

George

De o oră stau nemișcat pe banca asta nenorocită. Am o stare ciudată pe care nu știu cum să o descriu. Sunt nervos, supărat, gelos? Nu știu cum mă simt. Am devenit slab în fața lui Vlad, care nu mi-a cunoscut latura sensibilă niciodată. De altfel eu nu mi-am exprimat sentimentele niciodată, mereu am fost dur, insensibil și greu de convins. Acum însă am cedat, am cedat bulversat și afectat de starea de rău a Violetei. Sunt nervos că nu am putut să dau o replica la afirmația lui, dar trebuie să recunosc că are dreptate, sunt îndrăgostit de ea. O iubesc, dar asta trebuie să știu numai eu, să nu dau dovadă de slăbiciune în fața nimănui. Trebuie să mă mobilizez, să fiu acel George care nu se înduplecă ușor, dar pentru asta trebuie să plec de lângă ea. Am greșit că ne-am apropiat și mi-am permis să sper la ceva frumos alături de ea. Nu, Violeta nu e pentru mine.

Mă ridic într-un final și intru din nou în spital. Vreau să știu care e starea ei, apoi voi pleca. Nu vreau să-i stau în cale și nici nu vreau să fiu un ghimpe pentru nimeni. Rămân o clipă în ușă apoi întreb recepționera unde îl pot găsi pe Vlad.

- Momentan nu e disponibil, dar o să anunț că îl căutați. Vă rog să așteptați în camera alăturată.

Mă așez și aștept. Îmi scot telefonul și rezerv primul zbor spre Milano. Mă duc să îmi văd familia, cele mai importante ființe din viața mea. Am un zbor dimineață la ora șase, așa că am timp suficient să vorbesc cu Vlad și să trec pe acasă să-mi iau câteva lucruri.

După zece minute îl văd apărând cu Mara și discutau foarte aprins.

- Buna Mara, Vlad aș vrea să vorbim puțin, te rog.

- Vino la mine în birou. Scuză-mă Mara, vorbim mai tărziu.

Intrăm în birou și observ că e supărat și are o privire încruntată.

- George, îmi cer scuze pentru ieșirea mea de mai devreme.

- Nu ai de ce Vlad. E în regulă, te-ai cam pripit în afirmații, dar nu mai contează. Cum se simte Violeta? S-a trezit?

- E stabilă, dar nu s-a trezit. I-am indus noi o comă pănă dimineață, pentru că e mai rapidă recuperarea, îmi spune ducându-și mâinile la tâmple și masându-le.

- S-a întâmplat ceva? Ești îngândurat.

- George...

- Uite Vlad, dacă e vorba despre afirmația ta de mai devreme, ți-am zis, ai înțeles greșit. Sper că Violeta va fi bine și chiar vreau să te rog să ai grijă de ea. Dimineață plec în Italia, mi-am rezervat deja biletul.

- Ai înnebunit? Cum să pleci? De ce să pleci?

- Așa e cel mai bine. Am nevoie de o vacanță, mă duc să-mi văd familia.

- Și Violeta? Ști bine că pe mine nu mă acceptă.

- Îmi pare rău dar e mai bine așa. Poate dacă nu sunt eu aici să o sprijin, va accepta ajutorul tău.

- Nu poți pleca fără să-i spui. Nu o trăda și tu.

- Nu-mi îngreuna situația Vlad.

- Până la urma tind să cred că am avut dreptate când am presupus că ești îndrăgostit de ea.

- Nu vreau să mai continui subiectul ăsta. Orice ar fi, trebuie să plec. Îmi pare rău, dar nu mai pot rămâne aici, spun din ușă.

- Violeta are o tumoră pe creier și nu știu dacă o pot opera.