Salveaza-mi sufletul

Capitolul 31

George

Oricât de mult mi-aș stoarce creierii nu îmi pot da seama de ce a făcut Violeta așa ceva. De ce s-a căsătorit cu Remus, dar a rămas lângă Damian și i-a suportat caracterul și comportamentul mizerabil pe care îl avea față de ea?

Ah, tu femeie dragă, o să ai de dat niște explicații când te pui pe picioare. Sunt curios ce decizie va lua Vlad în legătură cu tratamentul și operația ei. Mă gândesc să o duc la o clinică din Austria sau Italia dar sunt aproape convins că ea nu va fi de acord. Nu vreau să moară, nu vreau să o pierd chiar dacă de fapt nici nu o am. Nu am să stau nici o clipă în calea fericirii ei, iar dacă va alege să îl ierte pe Vlad și să rămâna cu el, nu am să mă împotrivesc. Aș fi plecat și de această dată, dar știu că fără mine, chiar ar fi fost singură și nu ar fi acceptat ajutorul lui din orgoliu.

O asistentă intrase și i-a oprit perfuzia și două dintre monitoare.

- E vreo îmbunătățire?

- Da, am scos-o de pe coma indusă. Se va trezi în curând, domnul doctor va veni îndată.

- Bine, mulțumesc.

O privesc pe micuța mea cum doarme liniștită. E încă palidă și slăbită. De ce trebuie să treacă prin atâtea încercări și de ce atât de multă suferință pentru sufletul ei. A îndurat multe numai de când o cunosc eu și chiar dacă a clacat de câteva ori a reușit să se ridice. Gândul îmi fuge la mama și la sora mea și în clipa asta îmi e foarte dor de ele. Nu le-am mai văzut de un an, am vorbit doar la telefon și de câteva ori în videoconferințe pe internet. Oftez și îmi trec mâinile prin păr. Sunt obosit, îngândurat, indecis.

Sunt praf și fizic și psihic, dar trebuie să rămân pe poziții fiindcă Violeta are nevoie de mine. Căzut pe gânduri nici nu am observat că se trezise și mă privea zâmbind.

- Hei, te-ai trezit.

- Da, adineauri. Ești obosit, de cât timp ești aici?

- De aseară. Nu sunt obosit, doar mă gândeam.

- Pe cine încerci să păcălești?

- Bine, cedez, spun zâmbindu-i.

- Vreau să plec de aici, te rog du-mă acasă, urăsc locul ăsta.

- Violeta... de data asta nu pot eu să decid asta și cred că nici tu, desigur pentru binele tău.

- Ce vrei să spui?

- O să îți spună Vlad mai multe, te rog să-l asculți de data asta.

- Ce tot spui acolo George? De ce să-l ascult pe Vlad? Ce treabă am eu cu el? Ne-am văzut doar de câteva ori, ce aș avea eu de vorbit cu el?

- Violeta??

- Da George. Ce nu înțelegi?

- Cum adică ce să ai de vorbit cu el? E medicul tău!

- Vlad?! Vlad Roșu e medicul meu? De când s-a făcut el medic?

- Ah Violeta, vorbești aiurea... ce e cu tine?

- Mă doare capul foarte tare, te rog fă ceva.

O văd albind la față punându-și mâinile în cap strigând de durere. Ies pe hol să strig o asistentă, dar îl văd pe Vlad venind spre mine.

- S-a întâmplat ceva?

- S-a trezit, dar vorbește aiurea. Are dureri de cap foarte mari.

- Hai să intrăm. Trebuie să-i spunem despre ce e vorba ca să am acordul ei pentru tratament.

O găsim stând turcește și cu capul în mâini, legănându-se de durere.

- Fă ceva să treacă, nu mai pot, nu mai suport durerea asta.

Mă uit ingrijorat la Vlad care sună butonul asistentelor și încearcă să o liniștească.

- Violeta încearcă să respiri normal și lasă-te pe spate.

- Mă doare foarte tare, fă ceva, te implor.

- O să treacă imediat. Uită-te la mine și liniștește-te, o să treacă imediat, mai rezistă puțin te rog.

- Tu ești medicul meu? Tu ești Vlad?

- Da Violeta, sunt eu Vlad.

- Îmi pari cunoscut.

Vlad mă privește curios, e și el dezorientat ca și mine de comportamentul ei. Acum e lucidă, acum nu mai știe ce spune. Asistenta chemată i-a administrat un calmant și s-a liniștit. Mă doare să o văd în starea asta, să o văd cum suferă, dar nu o pot ajuta cu nimic.

- Trebuie neaparat să începem tratamentul, îmi spune Vlad. Durerile sunt aproape insuportabile și deja au început și stările de confuzie.

- De ce nu te cunoaște? E amnezică?

- Nu e o amnezie propriu-zis. Sunt doar crize de moment în care se interpun piederile de memorie. Sunt complexe și se pot manifesta în mai multe feluri. Poate uita cine e, dar în acest timp să-i cunoască pe cei din jur. Se poate rătăci în locuri pe care le cunoaște și cu ochii închiși, la fel cum își poate uita adresa sau fluența faptelor. E mai greu în momentul în care are dureri. Sunt puternice, foarte greu de suportat. Au fost cazuri în care nici morfina nu avea efectul dorit. Trebuie ferită de stres și oboseală, astea două sunt cei mai mari dușmani în clipa de față. Fără efort fizic și exclus să mai meargă la muncă.

- Să te văd cum o lămurești tu. Eu unul nu știu cum ieșim din asta fără să trecem printr-o furtună.

- Va trebui să înțeleagă. Știu că nu își dorește să fie bolnavă, de aceea va lupta. O să încep în prima parte cu un tratament medicamentos, apoi în funcție de cum reacționează, trecem pe chimioterapie. Dacă nu ucid tumora, va trebui să caut o variantă plauzibilă pentru operație. Nu trebuie să ne dăm batuți, mai ales acum când are nevoie de noi.