Salveaza-mi sufletul

Capitolul 40

Violeta

Îmbrățișam toaleta de vreo zece minute, dar starea de greață nu-mi trecea și deja m-am săturat de simptomele astea ale bolii. Când am stările astea de rău îmi doresc doar ca totul să se termine cât mai repede. Am încercat de vreo două ori să mă ridic, dar de fiecare dată am eșuat. De ce trebuie să trec prin toate astea și de ce trebuie să fie totul atât de greu de suportat? M-am prins din nou cu mâinile de marginile chiuvetei și am reușit să mă țin pe picioare. Nici nu vreau să mă uit în oglindă, știu că arăt deplorabil, dar trebuie să duc lupta asta până la final, nu mai e mult... M-am spălat pe față și mi-am periat dinții. E deja ora 9 și eu sunt încă în pijamale. Nu-mi place să dorm până târziu și mai ales azi când am o zi plină. Mi-am privit telefonul și am văzut că am un mesaj. Curioasă l-am deschis, era de la Vlad. L-am citit cu lacrimi în ochi apoi l-am șters, deși mi s-a intipărit în minte fiecare cuvânt. „Poate că voi fi împlinit în viață, însă fericit nu pot fi decât alături de tine. Te voi iubi mereu Violeta."

Nu trebuie să mă mai gândesc la el, gata, s-a terminat. Mă îmbrac în grabă și ies din cameră cu gândul să-l caut pe George. E destul de tărziu și vreau să rezolv totul cât mai repede.

L-am găsit în living pe canapea, cu ochii închiși. Pare atât de obosit, îl dau de gol cearcănele de sub ochi. Îl ating ușor pe obraz, încercând să-l trezesc fără să îl speri.

- George, dormi?

A sărit brusc în picioare, știam că așa reacționează, dar nu puteam să evit asta.

- Violeta!

- Scuză-mă, nu am vrut să te sperii.

- Stai liniștită, cred că am ațipit, deși nu asta îmi era intenția.

- Ai găsit vreo locație?

- Da, voiam să-ți spun aseară despre ea, dar surpriză... Violeta nu era acasă.

- Putem să nu vorbim acum despre asta?

- Bine, în orice caz avem multe de discutat.

- Este timp, acum trebuie să plecăm, deja e târziu.

- Ai mâncat? Ți-ai luat tratamentul?

Ah, fir-ar să fie, uitasem de medicamente. O să le iau pe cele de la amiază când mâncăm. O minciună mică nu omoară pe nimeni.

- Da, le-am luat. Hai odată, de abia aștept să văd unde e spațiul.

- Violeta, strigă Nona după mine.

- Bună dimineața Nona.

- Unde pleci fără să mănânci?

- O să mănânc în oraș. Te pup.

- Și medicamentele?

- Le-am luat, paaaa.

Uff, toți sunt cu gura pe mine și asta deja devine obositor.

- Sună-l pe proprietar să ajungă și el odată cu noi, nu vreau să pierdem timpul așteptându-l.

- De când ai devenit atât de practică? Și ce e cu toată graba asta de a pune totul la punct? De ce te comporți așa?

- Așa sunt eu George, parcă nu mă cunoști.

-Nu Violeta, te comporți ciudat. Mă îngrijorezi.

- Nu ai de ce să îți faci griji. Totul e în regulă dragul meu, ai încredere în mine.

- Bine, fie cum spui tu. Când ne întoarcem acasă vreau să îți prezint pe cineva.