Salveaza-mi sufletul

Capitolul 32

Vlad

- Nu mă atinge, nu te apropia de mine. Ți-am zis că nu vreau să mai stau aici.

- Violeta nu-ți fac nici un rău. Lasă-mă să-ți montez perfuzia.

- Nu, nu mai am nevoie de ea. Mă simt bine, vreau acasă.

Oftez și închid ochii. Încerc să mă controlez dar nu știu cât mai rezist. Sunt obosit, nu am dormit de două zile, sunt nervos și nu reușesc să mă înțeleg deloc cu Violeta. George a plecat până acasă, iar încăpățânata mea tocmai trece din nou printr-o criză.

- Ți-am explicat și aseară împreună cu George că ai nevoie de tratament. De ce te încăpățânezi?

- Vlad?

- Da Violeta.

- Unde sunt?

- Uff... ești la spital. Ești bolnavă și trebuie să faci un tratament. O să am grijă să te faci bine. Vreau doar să ai încredere în mine și să mă asculți.

- Aha, ok. Îmi amintesc că mi-ai mai spus asta. Unde e George?

- A plecat până acasă, o să revină.

- Hmm, bine.

- Ți-e somn? Vrei să dormi puțin?

- Nu chiar. Mi-e foame, nu am mâncat nimic de ieri.

- Sigur ți-e foame? Ai mâncat acum jumătate de oră.

- Da? Atunci nu mai vreau.

- Încearcă mai bine să dormi puțin. Când te vei trezi o să fie și George aici.

- Promiți? Nu vreau să stau singură.

- Nu vei fi singură, îți promit.

- Bine, mulțumesc pentru grija ta.

- Nu ai pentru ce. Acum hai închide ochii și gândește-te la ceva frumos. Ne vedem mai târziu.

Ies din salon văzând-o mai liniștită și mă duc în birou. Sunt obosit, mă doare capul și cred că am băut prea multă cafea, dar fără lichidul ăsta nu făceam față situației. Am nevoie de o vacanță, sunt prea încărcat emoțional, toată viața mea e dată peste cap. Mă mișc robotic și nu îmi dau seama cu ce să încep și unde să termin. O sun pe Mara, am nevoie de un înlocuitor.

- Mara, ce faci draga mea?

- Acum veneam spre tine. Ești în birou?

- Da, vino. Te aștept.

O văd intrând cu două cafele mari, spre bucuria mea, una sigur era pentru mine.

- Spune-mi că una e pentru mine.

- Desigur că una e a ta, doar că nu ai cam exagerat cu cofeina?

- Am nevoie de ea, altfel nu rezist.

- De cât timp nu ai dormit?

- Nu contează.

- Ba da Vlad, contează. Nu poți gândi coerent dacă ești prea obosit.

- Mara, iar îmi faci morală sau am halucinații cu tine?

- Hmz, te urasc.

- Da, și eu te iubesc. O să dorm, stai liniștită. Deseara rămâne George aici și mă duc acasă.

- Promiți?

- Da Mara, îți promit. Azi mai am ceva de rezolvat?

- Nu, adică tu nu mai ai nimic de făcut decît să te învârți pe aici până îți termini tura.

- Aha, ai avut tu grijă de asta, nu?

- Ha, ha, ce bine mă cunoști.

- Ești o prietenă adevărată, îți mulțumesc.

- Vlad! Fără chesti lacrimogene.

- Ha, ha, taci zăpăcită mică ce ești.

Mi-am terminat rapoartele pe azi și simt că îmi explodează capul de durere. Trebuie să dorm neaparat câteva ore. Deja mă ustură ochii și simt cum îmi tremură tot corpul. Nu plec însă până nu mai trec odată pe la Violeta. De două zile am început tratamentul medicamentos care sper să fie de folos o perioadă. Cel puțin să nu mai aibă dureri și pierderi de memorie.

- Hei tinerilor, ce faceți?

- Salut Vlad, îmi răspunde George.

- Cum te simți frumoaso?

- Bine, vreau acasă.

- Dacă te simți la fel de bine și mâine, vei putea pleca acasă în ziua următoare.

- Sigur? Promiți?

- Da, ai cuvântul meu. Ți-am mai spus, nu te ține nimeni cu forța aici, dar e pentru binele tău.

- Bine. Vine și Izabela dimineață? O aduci și pe ea? Te rooog.

- Pe cine?! întreb socat.

- Vlad, o să-i explic eu, intervine George.

Mă dau doi pași în spate simțind nevoia să mă sprijin de ceva. Nu mai suport să o văd pierdută și mai ales să-și dorească ceva ce nu-i pot îndeplini.

- Vlad, Vlad! Te simți bine? Ești palid.

- Nu George. Cred că nu sunt bine deloc.

- Ce e cu tine? Nu te-am văzut niciodată așa.

- Îmi tremură picioarele, am o stare de leșin.

- Așează-te, mă duc să chem pe cineva.

- Vlad, te ajut cumva?

- Nu Violeta. Nu coborî din pat, îmi revin imediat, stai liniștită.

- Bea măcar o gură de apă.

- Am zis să stai în pat. O să îți scoți iar perfuzia și deja mâinile tale sunt pline de înțepături. Ascultă-mă te rog, deja sunt mai bine.

- Dl. Doctor, ce s-a întâmplat?

- Pregătește-mi te rog o perfuzie cu vitamine și un calmant. O să vin imediat în camera de odihnă.

- Bine, mă duc acum.

- Te rog să nu spui nimănui, mai ales Marei.

- Stați liniștit, nu suflu nici un cuvânt.

- Vlad, de când nu ai mai dormit? Dacă te forțezi rezolvi ceva? Dimpotrivă, uite unde ajungi.

- Ai dreptate, mă duc să mă odihnesc. Violeta să fi cuminte, ai înțeles?

- Să te faci bine Vlad. Pe mine mă lasă poimâine acasă, că am fost ascultătoare, așa că ascultă și o să te faci bine.

- Ah micuțo, bine, o să fiu cuminte și o să ascult.

Ies zâmbind din salon și o vâd pe asistenta cu care am vorbit că mă așteaptă. Trebuie să mă repun pe picioare, nu pot claca acum. Micuța mea cu mintea de copil rebel are nevoie de mine.

-h3Ү*Y