Salveaza-mi sufletul

Capitolul 18

Vlad

Stau pe banca din cimitir de mai bine de o oră. De cînd am ieșit din apartamentul Violetei îmi simt sufletul gol. Mă simt ca un nemernic și-i dau perfectă dreptate în tot ce mi-a zis. Mi-am bătut joc de mine, de ea, de iubirea pe care susțin că încă i-o port Izabelei. Sunt josnic prin faptele mele, dar e atât de greu să nu poți vorbi cu nimeni despre ceea ce simți cu adevarat, despre frustrările tale, necazuri și supărări. O înțeleg atât de bine de ce se simte singură și a vrut să-și deschidă inima în fața mea.

Privesc fotografia de pe cruce a Izabelei și mă întreb ce s-a ales de viața mea, fără ea. Sunt doar un medic de prestigiu, dar atât. Ca om mă simt un nimic, o persoană inutilă, fără sentimente, pustiu. Mă urăsc că distrug tot ce încercă să se apropie de mine. Îmi pare rău că în loc să o protejez și să-i fiu alături, am rănit-o mai mult. Regret că mi-am permis să mă apropii atât de mult de inima ei, dar acum e momentul să pun punct.

- Iartă-mă frumoasa mea că ți-am trădat iubirea și ți-am rănit sora. Iartă-mă că în loc să am grijă de ea, am adâncit-o și mai mult în tristețe. Am să stau cât mai departe de ea și o voi scoate din mintea și din sufletul meu.Te rog iubito, iartă-mă. Voi continua să te iubesc că în prima zi, voi veni să vorbim și nu te voi scoate niciodată din sufletul meu. Rămas bun Izabela.

Mă ridic de pe bancă, ștergându-mi lacrimile. E noapte deja, sunt obosit, supărat și nu știu unde să mă îndrept. Mă așteaptă o altă gardă de 48 de ore, minunat, îmi va ține mintea ocupată.

Damian

Mutarea Violetei m-a făcut să grăbesc puțin lucrurile. Nu m-am așteptat la schimbarea asta bruscă de atitudine. Dacă de luni are de gând să revină in firmă, trebuie să fac puțină "curățenie" prin acte, iar problema cea mai mare pe care trebuie să o rezolv e Remus. Trebuie să dispară odată, îmi stă în cale și deja știe prea multe.

Acum îmi era un pic mai greu să o fac pe Violeta să se căsătorească cu mine, așadar aveam nevoie de un plan B. Îi aud mașina lui George semn că a ajuns, trebuie să-i vorbesc despre decizia mea.

- Bună seara Damian, scuză-mă că am întârziat.

- Puțin mai devreme am ajuns și eu, e în regulă. Violeta e bine?

- Da, e bine. Am lăsat-o dormind.

- Ok, hai să mergem în birou.

- S-a întâmplat ceva? Ești prea serios.

- Da. REMUS. Trebuie să dispară. Am un plan și vreau să îți spun ce ai tu de făcut.

- Hmm, ce vrei să faci cu el?

- Știe prea multe George, gura lui trebuie închisă pe veci.

- La reacția Violetei te-ai gândit? E prietenul ei cel mai bun.

- Mă vezi curios de asta? Va dispărea subit, mă ști pe mine să las urme? De aceea sunt eu aici pentru ea, nu are nevoie de nimeni înafară de mine, Violeta e a mea. E furioasă acum, dar o să-i treacă așa încet și va veni din nou la mine. Până la urmă va fi soția mea, ai să vezi. Ști bine că mereu obțin tot ce vreau.

- Ce trebuie să fac eu? Sper că nu îmi ceri să fac eu partea cea mai urâtă.

- Nu, ți-am promis încă de la început că orice implică să faci pentru mine, nu vei deveni un criminal. Îmi ești prea drag să te transform în ceea ce urăști cel mai mult.

- Da... mulțumesc.

- Vreau doar să-l atragi în cursă. Trebuie să-l faci să muște momeala și slăbiciunea lui pentru Violeta va fi fatală pentru el, de data asta.

- Nu prea înțeleg.

- E simplu. Te folosești de ceva care are legătură directă cu ea și va merge acolo mâncând pământul. Dimineață o să ai locația exactă unde trebuie să-l faci să ajungă.

- Bine Damian. Sper să iasă totul așa cum ai plănuit. Vei fi și tu acolo?

- Desigur. Înainte să-și închidă ochii vreau să-l văd cum suferă și să-i râd în față. I-am spus să nu se pună cu mine, dar nu m-a ascultat. Atât deocamdată, acum hai să ne odihnim. Mai povestim detalii și dimineață.

- Noapte bună Damian.

- Noapte bună Geoge.

Violeta

Un vis ciudat mă face să mă trezesc brusc. Mă simt că și cum aș fi dormit zile întregi, dar e doar ora 9. Alcoolul de aseară și-a spus cuvântul, pff știu că am cam exagerat, dar în rest tot ce s-a întâmplat e în ceață. Am nevoie de o cafea tare, se pare că George nu a venit încă, altfel era deja facută. Bine că măcar a curățat mizeria făcută când a spart sticla de perete. Deodată îmi amintesc că ieri trebuia să mă văd cu Remus, ah la naiba cum am uitat. Dar de ce nu m-a sunat? Ceva ciudat e la mijloc. Îmi găsesc într-un final telefonul și constat că e închis, mort, fără baterie. Găsesc și încărcătorul și după ce l-am pornit primul lucru l-am apelat pe el.

- Nebună mică, te-ai gândit și tu să suni?

- Ah Remus, îmi pare rău. Nu am știut că e închis.

- Ce faci? Cum te simți?

- Sunt bine Remus, sunt la mine acasă.

- Te-ai mutat? Wow, asta da veste.

- Vino la mine, am atâtea să-ți spun.

- Vin acum, să nu pleci pe lună până ajung.

- Bine, pa, râd și închid apelul.

Îmi e atât de dor de el și de glumele lui și am atât de multe să-i spun. Până atunci am nevoie de un duș... duhnesc a alcool de la o poștă.

Remus

Să-i aud vocea e sărbătoare pentru mine. Acum că putem vorbi liniștiți sunt puțin în dilemă dacă să-i spun sau nu tot ce știu despre Damian, sau să o mai protejez. În orice caz comportamentul lui din ultimul timp față de mine, m-a cam pus pe gânduri. Ieri a fost prea amabil și zâmbitor cu mine, încât mă face să cred că pune ceva la cale împotriva mea. Știam că risc foarte mult când am decis să-i aflu secretele și pentru asta mi-am luat măsuri de precauție. Am pus toate dovezile într-un fișier ascuns pe un memory stick, care în cazul în care după o zi nu dau nici un semn de viață, va intra în posesia persoanei potrivite. M-am găndit mult la asta, pentru că știam că atunci când se simte amenințat, Damian, nu stă o clipă pe gânduri și taie în carne vie. Astfel, las totul pregătit și plec să-mi văd suflețelul drag.