Salveaza-mi sufletul

Capitolul 23

George

Nu știu dacă am făcut bine că i-am spus adevărul lui Vlad, dar nu puteam să-l văd atât de nervos pe Violeta. Era deja speriată de el și nervii lui întinși la maxim. Cum au ajuns iarăși să-și arunce vorbe grele nu știu. Oare se vor înțelege vreodată? Sunt convins că există sentimente între ei, dar au ridicat un zid și nici unul nu vrea să-l depășească. Cunosc foarte bine sentimentul și de cele mai multe ori e bine să ridici bariera ca să-ți închizi trăirile.

- Sunt gata George, putem pleca. Te rog doar du-mă acasă și apoi uită-mă și tu.

- Vino, avem de vorbit, dar acasă în liniște.

Trebuie să o conving să mă lase să locuiesc cu ea, măcar o vreme, până se liniștesc apele. Drumul spre casă l-am făcut în liniște, fără ca niciunul din noi să scoată o vorbă. Ne-am oprit numai odată să luam ceva de mâncare, dar nu a vrut să coboare din mașină.

- Înafară de ce mi-ai spus să cumpăr mai vrei ceva? Spune-mi acum cât încă suntem aici.

- Nu mai vreau nimic.

- Bine, să mergem atunci.

- Stai! Aia nu e mașina lui Remus?

- Care mașină?

- Uite, aia roșie George. Stai nu porni.

- Ce vrei să faci?

A ieșit în grabă din mașină și a fugit spre magazin. Alerga ca o nebună printre rafturi și-l striga pe Remus.

- Violeta, oprește-te și nu mai striga. Nu e Remus.

- Ba da, el e! L-am văzut ieșind din mașină.

- Ți s-a părut, nu poate fi el. Hai să plecăm.

- Hai să-ți arăt numărul de înmatriculare, poate așa mă crezi.

- Violeta, ascultă-mă...

- Taci George. Aseară am vorbit cu el, a fost la mine la spital.

- Ah Violeta. Bine, hai să vezi că nu e mașina lui.

- Nu mai e aici? Dar... dar când a plecat atât de repede?

- Hai să mergem acasă, o să-l vezi altădată.

- Deci mă crezi da? Așa-i că mă crezi?

- O să mai vorbim despre asta.

- Nu mă crezi, știam eu. Nici nu am nevoie să mă crezi. Știam eu că nu mă lasă singură.

Sunt îngrijorat din cauza halucinațiilor ei. Știu că îi este greu să creadă că Remus nu mai e, dar nu o pot lăsa să trăiască cu ideea că e încă în viață.

- Tu ai cerut să-ți cumpăr asta. Acum de ce nu mai vrei să mănânci? Trebuie să te hrănești.

- O să mănânc, mai târziu.

- Bine, vrei să dormi sau să faci un duș?

- Nu mă mai trata ca pe un copil. Vreau să rămân singură, asta vreau.

- Ok, hai să vorbim.

- Nu asta spuneam că vreau. În ce limbă să-ți spun să înțelegi?

- Vreau să mă lași să locuiesc cu tine.

- De ce?! Nu mai ai unde să stai? Ai rămas pe drumuri dacă Damian e dispărut?

- Nu e vorba despre asta.