Stomacul incepu sa se stranga de nerabdare. Am coborat din avion si am inceput sa privesc fiecare coltisor si fiecare om care trecea pe lang mine. Am mers spre sala de asteptare cu bagajul si am inceput sa o caut cu privirea pe Eun Ree. Nevazand-o m-am asezat pe unul din scaune sa o astept.
Dupa vreo 10 minute in fata mea a aparut un domn, care cred ca avea putin peste 30 de ani, imbracat intr-un costum negru cu o camasa alba si cravata si cu ochelari negrii le ochi. El aveao poza in mana. Se uita la mine apoi la poza, apoi iar la mine. Intoarce poza si imi face semn spre ea. Confuza si uimita intorc capul spre poza si ma vad pe mine. Ma ridic brusc in picioare speriata, iar el ma masoara din cap pana la picioare, apoi vorbeste:
- Dumneavoasta sunteti Agashi Eun Hee din Romania? intreab el. Nesigura de ce dorea de la mine, am raspuns cu emotie:
- D-da!
- Agashi Eun Ree se scuza ca nu a putut veni dupa dumneavoastra, dar a avut o problema si ma trimis pe mine sa ma asigur ca ajungeti cu bine acasa, continua el.
- Aaa. Sigur! am spus eu ingrijorata si derutata de situatie. M-am aplecat sa-mi iau bagajul.
- Permiteti-mi, spuse el aplecanduse sa-l ia el. Nu stiam la ce sa ma astept. Putea fi vreun rapitor sau vreun hot, dar instinctul imi spunea ca e ok, iar instinctul nu prea ma inselat pana acum, asa ca l-am lasat sa-mi ia bagajul si m-am lasat condusa de el spre parcarea aeropurtului. Ne-am oprit in fata unei masini negre,ce arata tare scumpa. Imi deschise portiera din spate si imi facu semn sa intru. Am urcat si apoi l-am urmarit cu privirea cum imi pune bagajul in porbagaj, iar apoi se urca la volan.
Cam jumatate din drum nu a vorbit nimeni nimic. Eram curioasa de ce se intamplase cu Eun Ree asa l-am intrebat.
- Ma scuzati! Dar imi puteti va rog sa-mi spu neti ce a patit Eun Ree. Acesta se uita la mine prin oglinda retrovizorie, si dupa vreo 10 secunde de ezitare imi raspunse.
- In timp ce se pregatea sa plece spre aeroport dupa dumneavoastra, a avut un mic accident si acum este la un control la spital.
- O doamne! Este ranita grav? am intrebat eu speriata.
- Stati linistita! Nu este grav. Doar o luxatie la piciorul stang.
- Si este internata in spital?
- Da. Din cate stiu maine ii va da drumul. Dar nu va ingrijorati, agashi mia spus sa va duc acasa si sa va odihniti.
- Poftim? spusem eu. Nu. Imi pare rau ca va deranjez, dar ma puteti duce la ea la spital, va rog. As dori sa o vad.
- Puteti sa o vedeti maine, cand vine acasa. Acum mi s-a spus sa va conduc acasa.
- Nu. Va rog sa ma duceti pana la spital, doar sa o vad, apoi puteti sa ma duceti acasa. Va rog! am spus eu uitandu-ma in oglina retrovizorie sperand se-l pot convinge daca il privesc in ochi. Si avu efect, fiindca facu un viraj neasteptat spere dreapta, cu un oftat.
Nu am mai vorbit nimic pana la destinatie! Am privit doar pe geam capitala Coreei, Seul, care era asa de mareata cu blocuri inalte si moderne si cu multitudinea de oamnei care mergeau in toate directiile. Totul era asa de frumos! Abia asteptam sa colind prin Seul cu Eun Ree, si sa vizitam locurile pe care mi le-a povestit.
Cand am ajuns in fata spitalului, nu stiu, dar soferul imi deschise portiera si imi facu semn sa-l urmez. Am intrat in spital si am ramas uimita! Era urias si arata foarte bine, facand comparatie cu spitalele din tara mea. Am luat liftul iar soferul apasa butonul pentru etajul 8. Am ajuns pe un hol in care se despartea in 2 aripi. Soferul o lua inainte spre unul din coridoare apoi se opri la o usa unde mai era un alt domn care era imbracat la fel ca el. Acesta vorbi cu el, iar dupa o examinare completa din privire deschise usa si imi facu semn sa intru.
