Brutal

30. Partea I "Dezbrăcaţi de secrete"

Maya

Damien mă ţine în braţele lui tot timpul cât stăm în compartiment, mângâindu-mi întruna părul. Din când în când, îmi sărută apăsat creştetul capului.

Încă nu pot să îmi revin după momentul nostru pasional din tren. Derulez constant această memorie, şi de fiecare dată mi se face pielea de găină.

Deşi îmi e greu să părăsesc acest loc, de teamă că Damien cel rece şi distant o să reapară, coborăm după cinci staţii.

Am ajuns într-un mic orăşel, destul de liniştit, iar după ce am întrebat în jur unde am putea găsi un loc de cazare, ne-am plimbat pe străduţele pustii până la un motel.

— Chiar vrei să dormim o noapte aici? mă întreabă Damien, încă sceptic în privinţa deciziei mele de a rămâne aici.

— Nu îţi place camera asta sau ce?

— Camera e ok, se aşează pe patul dublu din mijloc şi mă priveşte gânditor. Doar că... nu ştiu, eşti sigură că vrei să stai aici, cu mine?

— Normal că sunt sigură, altfel nu aş fi sugerat nicicând asta, nu crezi?

Ridică neconvins din umeri.

Nu ştiu ce să mai fac ca să îi demonstrez că îmi place să îmi petrec timpul cu el, cunoscându-l şi vorbind despre orice, chiar şi atunci când nu îmi oferă decât puţine cuvinte.

— Cred că ar trebui să mergem la un magazin să ne cumpărăm câteva haine de schimb, nu putem să dormim în astea în care suntem îmbrăcaţi acum, încerc să îi distrag atenţia de la gândurile care îi încreţesc fruntea.

— Da, lasă-mă pe mine să mă ocup, se ridică brusc şi se îndreaptă hotărât către uşă.

— Nu vrei să vin cu tine? nu îmi ascund dezamăgirea din glas.

— Mă descurc singur. Mă întorc repede.

Şi trânteşte uşa în urma lui, fără vreo altă explicaţie.

Comportamentul lui mă răneşte. Acum câteva minute mă săruta cu patos, iar acum ar face orice să scape de prezenţa mea, chiar şi să se ducă singur la cumpărături, unde ştiu că nu-i place.

Duşul pe care îl fac şi care durează mai mult decât ar trebui nu mă ajută să îmi limpezesc gândurile şi să nu mă mai îngrijorez din cauza lui Damien. Încă nu s-a întors, aşa că îmi strâng prosopul în jurul corpului şi ies din baie.

Chiar atunci uşa de la intrare se deschide şi în prag apare Damien. Primul lucru pe care îl observ este superbul buchet de floare-soarelui pe care îl ţine într-o mână.

Închide uşa şi se apropie timid de mine, stânjenit că mă vede îmbrăcată atât de sumar.

— M-am gândit la tine când am văzut florile astea, îmi întinde buchetul, zâmbindu-mi emoţionat.

Sunt şocată. Îmi ia ceva mai mult timp până să reacţionez, dar când reuşesc să procesez imaginea din faţa mea, un zâmbet imens îmi înlocuieşte instantaneu supărarea anterioară.

Iau florile şi le admir puţin înainte să îi sar lui Damien în braţe, ca un copil care tocmai a primit o jucărie.

— Uşor, Maya, râde atunci când mă prinde şi încearcă să ne stabilizeze pe amândoi ca să nu cădem.

— Îţi mulţumesc pentru flori, Damien. Sunt superbe, mă uit ruşinată la el.

Nu ştiu de ce dintr-o dată îmi simt obrajii de parcă ar fi în flăcări. Probabil din cauza privirii lui atât de intense care simt că mă arde până în cele mai ciudate locuri.