Brutal

Prolog

"Când eram mic obişnuiam să mă tem de întuneric. Credeam că acolo, în umbră, se ascund cei mai înfricoşători monştri. Chipuri pocite, piele zbârcită, gheare care sfâşie carnea, strigăte terifiante menite să te paralizeze de frică.

Camera mea era mereu învăluită în întuneric noaptea. Nu aveam voie să dorm cu lumina aprinsă, doar eram "băiat mare", iar băieţii mari nu se tem de nimic. Dar eu aveam 10 ani şi mă temeam. Eram îngrozit de creaturile care ar fi putut să iasă în orice clipă de sub patul meu cu aşternuturi reci sub care încercam să îmi găsesc un refugiu, ori din dulapul vechi. Ştiam totuşi că monştrii sunt vicleni şi nu întotdeauna se ascund în camera ta. Nu, uneori se pot căţăra pe ziduri şi îşi fac apariţia chiar pe geamul pe care îl verifici de multe ori înainte să te bagi în pat, doar ca să fii sigur că e închis bine.

Monstrul meu trebuia să vină. Întotdeauna monştrii apar, iar eu eram pregătit să îl întâlnesc. Era inevitabil. Îl aşteptam acoperit până la gât cu plapuma şi perna strânsă bine la piept, de parcă obiectul ăla din fulgi ar fi putut cumva să mă salveze de arătările nopţii. În liniştea aproape asurzitoare orice zgomot mă punea în gardă pentru că monştrii vin doar atunci când e linişte: ţi-o distrug şi apoi te distrug şi pe tine.

Fiecare noapte mi-o petreceam aşteptându-mi monstrul, dar niciodată nu venea. Nu a ieşit niciodată de sub pat, nu a apărut din dulap şi nici de pe fereastră.

Astăzi nu-mi mai este frică de întuneric pentru că ştiu că nu acolo trăiesc ei, ci la lumină. Nu au chipurile urâte şi deformate, au cele mai frumoase înfăţişări. Nu scot urlete care îţi îngheaţă sângele în vene, ci îţi zâmbesc mereu înainte să te rănească. Ei nu stau niciodată în umbră. Iar noi suntem atât de preocupaţi să ne ferim de cei despre care credem că trăiesc în beznă, încât nu îi observăm pe cei adevăraţi care au stat mereu la lumină, în preajma noastră şi care niciodată nu au avut nevoie să se târască pe podeaua rece ca să iasă de sub pat sau să se caţere pe case pentru a forţa închizătoarea geamului, pentru că întotdeauna au intrat pe uşa din faţă. Uşa aia pe care le-am deschis-o fără ezitare, atât de naivi.

Obişnuiam să mă tem de întuneric şi de monştrii lui. Acum mă tem de lumină şi de oamenii ei."