Brutal

3. "Să nu mai crezi!"

Damien

— Ştii ceva? Du-te dracu', Damien!

Timp de câteva secunde rămân nemişcat, nu ştiu cum să reacţionez la ceea ce tocmai s-a întâmplat. Maya, blondina plină de viaţă, fata care mereu zâmbeşte şi orice ai face nu ai cum să îi ştergi fericirea de pe chip, s-a enervat. Nu, nu s-a enervat, şi-a ieşit complet din minţi şi a renunţat chiar şi pentru câteva clipe la faţada pe care o afişează non-stop şi în sfârşit s-a săturat de atitudinea mea. Incredibil! Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam să folosească astfel de cuvinte. Cine ar fi crezut că domnişoara "rază-de-soare" ştie să vorbească şi urât! Şi mi-au trebuit doar trei zile şi un ghinion neaşteptat de a nu găsi nicio locaţie pentru nuntă ca să o fac să îşi piardă cumpătul.

Când mă trezesc într-un final din şocul iniţial provocat de răbufnirea Mayei, observ că blondina mă priveşte cu braţele încrucişate la piept. Postura ei se vrea ameninţătoare, dar nu pot să o iau în serios când poartă o rochie galbenă care o face să arate ca o floare-a-soarelui care tocmai şi-a deschis petalele încurajată de razele soarelui. Nici faptul că atunci când se încruntă pare un pui de tigru care nu înţelege ce e cu el. E totuşi surpinzător că ştie să se încrunte. Sunt impresionat.

— Uite, înţeleg că nu îţi face plăcere să fii aici şi să mă ajuţi, dar chiar nu înţeleg atitudinea asta a ta! De ce nici măcar nu încerci să mă ajuţi?

Nu îmi dă ocazia să îi răspund la întrebare, ci continuă să vorbească:

— Nu te-am rugat să faci tu totul de unul singur! Nici nu vreau asta, dar chiar aş aprecia dacă ţi-ai da cât de puţin silinţa!

Tonul ei ridicat îi conferă un aer de prinţesă războinică. Nu mai e nici urmă de fata veselă şi glumeaţă de acum câteva minute.

— Nu poţi nici măcar cinci minute să laşi deoparte atitudinea asta nepăsătoare şi comentariile răutăcioase? Tot ce ţi-am cerut a fost să mă ajuţi în legătură cu restaurantul ăsta nenorocit, nu ţi-am cerut să îmi construieşti unul!

Se pare că am adus-o pe Maya fix în punctul în care mi-am dorit. Mai mult ca sigur că acum nu va mai dori să continue cu mascarada asta.

— De trei zile încerc să găsesc un restaurant, o locaţie care să fie suficient de decentă şi încăpătoare pentru un număr de aproximativ 100 de persoane cât îşi doresc Kim şi Eris să invite. Am căutat în tot oraşul, m-am interesat peste tot, iar tot ce ai făcut tu a fost să fii îmbufnat şi  ţâfnos pentru că a trebuit să conduci maşina! Pe bune, Damien? Ar fi fost drăguţ din partea ta dacă ţi-ai fi rupt măcar cinci minute din preţiosul tău timp pentru a cauta şi tu, cine ştie, poate ai fi reuşit să găseşti ceva!

Maya e nervoasă. E atât de nervoasă, încât mă surprinde faptul că încă nu mi-a tras vreo palmă sau nu mi-a aruncat cuvinte mai urâte. Dar e bine, pentru planul meu de o face să renunţe e chiar perfect. E în avantajul meu să rămână supărată şi să mă urască, aşa o să o sune în cel mai scurt timp pe Kim şi o să-i spună că nu mai vrea să audă de nimic din ce are legătură cu organizarea acestei nunţi.

Îmi trag puţin gluga şi mai pe faţă ca să mă asigur că cicatricea mea nu e descoperită şi mă apropii ameninţător de Maya.

— Nu sunt deloc drăguţ, blondino, dacă nu ţi-ai dat seama până acum, deci nu pot face nimic drăguţ pentru tine. Şi tu şi Kim şi Eric aţi ştiut de la bun început că nu îmi place rugămintea lor. Am acceptat doar pentru a-i demonstra lui Eric ce idee proastă a fost!

Cuvintele mele o nemulţumesc pe Maya.

— E o idee proastă doar pentru că tu nu vrei deloc să cooperezi! Nu trebuie să faci mare lucru, ţi-am explicat asta deja. Ţi-e aşa greu să încerci?

— DA! este singurul răspuns pe care i-l ofer. Nu am chef şi nici nu vreau să îi explic motivele pentru care nu sunt dispus să fac niciun efort.

Dezamăgirea de pe chipul ei mă enervează. Urăsc când oamenii se arată dezamăgiţi şi te scot pe tine vinovat, când de fapt e doar vina lor că îşi pun speranţe în cineva, de la bun început. Nu merită să ai încredere în nimeni.

— Credeam că... încearcă să continue Maya, dar nu o las. Sunt sătul deja de prostia asta de nuntă şi de ea.

— Să nu mai crezi! mă răstesc la ea, aruncându-i cea mai rece privire de care sunt în stare. Oamenii nu trăiesc după aşteptările tale! Am terminat cu toată şarada asta!

Ultimul lucru pe care apuc să îl văd înainte de a mă întoarce şi a pleca cât mai repede de acolo, sunt ochii verzi şi plini de regret ai Mayei. Acel foc din ochii ei mă urmăreşte chiar şi atunci când închid portiera maşinii şi demarez ca un pilot de raliu şi nu îmi dă pace nici chiar când ajung acasă. Simt cum mă arde mocnit.