Brutal

37. Binecuvântat

Damien

Se pare că planul lui Kim de a-i distrage atenţia Mayei prin activităţi festive funcţionează. De când am fost să cumpărăm decoraţiuni pentru casă, Maya nu şi-a mai petrecut niciun minut plângând moartea lui Joshua, deşi uneori îşi mai aduce aminte de el şi se întristează câteva clipe. Dar nu a mai plâns, iar asta a luat un uriaş bolovan de pe inima mea. Să-i văd zâmbetul luminându-i chipul e motivul pentru care am început să aştept cu nerăbdare fiecare zi.

Cu doar o săptămână înainte de Crăciun, încă nu am cumpărat un brad, dar astăzi urmează să tăiem de pe listă şi această sarcină. Treaba asta cu Crăciunul nu e aşa lipsită de sens şi enervantă alături de Maya. Ba chiar îmi place să pregătesc totul exact aşa cum îşi doreşte ea, numai ca să o văd fericită.

— Hm, Damien, ce zici de cel de acolo? Maya îmi arată un brad înalt, în ghiveci.

Maya a vrut neapărat să cumpărăm un brad natural, în ghiveci, pentru a-l planta mai târziu în spatele casei.

— Dacă îţi place ăla, pe ăla o să îl luăm, iubito.

Din nou mi-a scăpat alintul asta. Dar sună atât de bine şi îmi iese de pe buze cu atâta uşurinţă.

— O să fie cel mai frumos brăduţ!

Bucuria ei e contagioasă şi mă trezesc şi eu zâmbind ca un idiot, doar pentru că o văd pe ea atât de entuziasmată de ceva atât de banal.

Ajungem acasă şi după ce reuşesc să car "brăduţul" ales de Maya, mă arunc, extenuat pe un fotoliu.

— Damien! Maya apare în faţa mea, cu braţele încrucişate la piept. Trebuie să îl împodobim, haide, ridică-te, se apleacă şi mă trage de mâini, dar eu refuz să cedez. Asta o înfurie şi pufneşte nervoasă.

O trag spre mine, până când îşi pierde echilibrul şi îmi aterizează pe piept, cu faţa atât de aproape de a mea, un singur centimentru distanţă şi pot să o sărut...

— Damien, vocea ei îşi pierde din intensitate şi pupilele i se dilată, făcându-i verdele ochilor să pară ireal.

— Da? îi trasez delicat conturul feţei cu dosul palmei.

— Trebuie să împodobim bradul, vocea ei e aproape o şoaptă.

— Aş prefera să fac altceva acum... îmi ridic capul şi sunt cât pe ce să îi ating buzele, dar un zgomot puternic mă întrerupe.

Îmi întorc capul către sursa sunetului.

— Cred că glumeşti! frustrarea din tonul meu o face pe Maya să râdă.

Ares a răsturnat cutia cu globuri şi acum toate sunt împrăştiate pe covor. Dar el aleargă voios printre ele, lovindu-le cu lăbuţa şi lătrând încântat.

— Haide, Damien, putem continua unde am rămas după ce terminăm cu decoratul, îmi promite Maya, făcându-mi cu ochiul şi oferindu-mi un zâmbet seducător.

Mă ridic fără prea mare tragere de inimă şi încep să o ajut pe Maya să strângă globurile de pe jos.

Nu pot să îmi întorc privirea de la Maya. Chiar şi cea mai mică mişcarea a ei mi se pare făcută cu graţie şi eleganţă, cu atâta naturaleţe... Ştiu că ea a făcut aproape toată treaba pentru că eu am fost prea ocupat să o admir ca să atârn îngeraşi de crengile pomului.

Chiar şi acum când a terminat şi doar analizează dacă a uitat să pună ceva, înainte să aprindă beculeţele şi să vadă rezultatul final, nu pot să îmi iau ochii de la ea.