Brutal

21. "Pentru ea..."

Damien

După ce am plecat de la Maya, m-am întâlnit cu Eric.

— Damien, tu eşti?! reacţia lui la noua mea freză mă calcă pe nervi.

Da, eu sunt, Eric! Nu mi-am schimbat şi faţa!

— De ce te-ai tuns?

Pentru că Maya a spus că i-ar plăcea să mă vadă cu părul scurt.

— Am simţit nevoia de o shimbare, ridic din umeri indiferent.

— Îmi place, îmi răspunde după ce mă studiază câteva clipe.

Îi simt privirea asupra cicatricii mele şi ştiu că ar vrea să mă întrebe dacă nu mă deranjează că acum nu pot să o mai acopăr, dar se abţine şi îmi face loc să intru în casă. Eric ştie ce s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă şi ştie că e mai bine să nu deschidă subiectul.

— Hei, cum a fost cu organizarea nunţii? mă întreabă din baie, în timp ce îşi fixează cravata în oglindă.

— Un chin! Îmi eşti dator vândut, Eric!

Râsul lui răsună pe hol.

— Chiar aşa rău a fost? Tata mi-a spus că l-ai sunat şi i-ai cerut ajutorul pentru mese.

— Da, a trebuit să organizăm totul la casa de pe lac şi aveam nevoie de ajutor cu chestia asta.

Eric se uită ciudat la mine.

— Ce?

— Nimic, doar că... E pentru prima oară când purtăm o discuţie cât de cât civilizată, adică îmi răspunzi la întrebări şi chiar vorbeşti cu mine, nu mă laşi să vorbesc singur şi nu îmi întorci spatele. E ciudat...

— Vrei să te las să vorbeşti singur?ridic din sprâncene, provocându-l.

— Nu, nu, se grăbeşte să răspundă. Spuneam doar aşa. Nu mă deranjează asta, dimpotrivă. Eşti fratele meu, normal că vreau să vorbeşti cu mine.

E drept că noi doi nu avem o legătură strânsă deloc şi asta e doar vina mea. Mereu îl alung pe Eric atunci când încearcă să facă un efort şi să se apropie de mine. Dar acum nu simt să îl îndepărtez şi să îl ignor.

— Mă rog... îmi dau ochii peste cap, plictisit.

Îl aştept să termine de aranjat, apoi pornim amândoi către maşină. 

Eric chiar s-a ferchezuit pentr nunta asta. Părul nu îi mai stă în toate direcţiile, a reuşit cumva să îmblânzească masa de păr şaten. Costumul nu e ceva nou pentru el, obişnuieşte să participe des la diverse întâlniri de afaceri unde e obligat să apară elegant, dar acum ştiu că a ales ţinuta cu şi mai multă grijă. Pentru mine să port un costum e ceva straniu şi am senzaţia că materialul mi se strânge pe piele. Dar nu puteam să apar în hanorac, Maya probabil m-ar fi târât de gluga hanoracului ca să mă ducă să mă schimb. Încă trebuie să îmi dau seama cum să umblu în cămaşa asta albă care îmi pare atât de rigidă. Să nu mai spun de păr. Nu mai pot să îmi acopărfaţa cu şuviţele lui. Şi ticul pe care l-am dezvolatat tot făcând asta mă scoate din minţi acum pentru că mâna mea rămâne goală atunci când o ridic din instinct în dreptul obrazului. Dar tot chinul asta merită atunci când o blondina cu ochi de poveste se uită cu mândrie la tine. Aş face orice ca să fiu răsplătit cu încă o astfel de privire.

După câteva minute în care conduc în linişte, îl aud pe Eric cum oftează uşor.

Îmi mut câteva secunde privirea de la drum la el şi îl văd încruntat şi gânditor.