Brutal

18. Nimic simplu

Maya

— Ce spui de asta? îi arăt lui Damien o altă rochie pe care tocmai am luat-o de pe raft.

Suntem de aproape o oră în magazin şi nu am reuşit să găsesc nicio rochie care să fie potrivită pentru nunta lui Kim. O rochie pentru mine. Dacă ieri mă panicasem pentru că prietena mea cea mai bună nu va mai vorbi în veci cu mine, astăzi cu ajutorul lui Damien am găsit o nouă rochie de mireasă. Şi chiar dacă nu e acceaşi pe care şi-a dorit-o Kim, e asemănătoare în multe detalii. Cea pe care am cumpărat-o astăzi e din acelaşi alb imaculat ca originala, este şi ea din dantelă, dar spre deosebire de cea pe care am distrus-o, aceasta are mâneci lungi, din dantelă, care îi oferă o notă în plus de eleganţă. Este o rochie simplă, tip sirenă, care se termină cu o trenă scurtă. Clar este stilul lui Kim şi sper să îi placă şi ei, altfel nu ştiu ce o să se întâmple şi nici nu vreau să îmi imaginez.

Dar dacă alegerea rochiei de mireasă a fost relativ uşoară, nu pot spune acelaşi lucru despre rochia mea de domnişoară de onoare.

— Nu, e prea roşie, îmi răspunde Damien după ce îmi analizează bucata de material din mână.

Oftez obosită de atâtea căutări. Am probat atâtea articole, încât simt că o iau razna dacă nu o să ies cât mai repede de aici.

Damien se ridică de pe taburetul pe care a stat până acum şi începe să caute printre zecile de produse expuse. Probabil e mai plictisit decât mine dacă încearcă să mă ajute.

Îl privesc fascinată în timp ce scoate umeraş după umeraş, concentrat şi hotărât de parcă ştie exact ce trebuie să găsească.

Ieri am cunoscut un Damien căruia îi pasă de ceilalţi, în ciuda măştii de indiferenţă pe care se încăpăţânează să o poarte. Da, la început m-a speriat când a început să ţipe la mine şi asta nu a făcut decât să îmi intensifice hohotele de plâns. Nu ştiu de ce a reacţionat atât de dur, dar am de gând să îl întreb odată ce nunta se va sfârşi şi nu vom mai fi presaţi de pregătiri.

Atunci când m-a luat în braţe şi mi-a şters lacrimile, am văzut îngrijorarea din ochii lui şi am descoperit că poate oferi afecţiune. Şi simplele lui gesturi de afecţiune, atunci când restul în timpului pare de gheaţă, înseamnă atât de mult pentru mine...

Pierdută în gânduri despre el, nu îmi dau seama când Damien a terminat căutările decât atunci când mă trezesc brusc cu el în faţa mea. Îmi arată ceea ce a găsit şi fără niciun alt cuvânt îmi face semn să mă duc să probez.

De îndată ce o îmbrac, mă îndrăgostesc de ea şi fără niciun dubiu, decid că e rochia perfectă. E alcătuită din două piese, un top şi o fustă, ambele de un verde vibrant care îmi scoate în evidenţă culoarea ochilor. Topul are bretele şi este acoperit de numeroase aplicaţii argintii, cu aspect uşor mat. Fusta din voal este cu talie înaltă şi se termină la mijlocul coapselor mele. Este, cu adevărat, frumoasă.

Ies din cabina de probă pentru a-i cere părerea şi lui Damien, cu toate că m-am hotărât deja să o cumpăr şi orice ar spune el, nu mă voi răzgândi.

Damien îşi ridică plictisit privirea, dar atunci când mă vede în rochia aleasă de el, pupilele i se măresc şi buzele i se întredeschid uşor.

Fac o piruetă şi aştept ca el să vorbească, însă expresia lui de uimire nu i se schimă preţ de câteva secunde şi nu scoate niciun sunet.

— Deci, ce crezi? îl întreb când îmi dau seama că s-a blocat şi nu face altceva decât să se holbeze la mine.

Damien clipeşte de câteva ori, apoi îşi drege glasul şi în cele din urmă vorbeşte:

— Ar trebui să o cumperi. Arată bine pe tine.

Se ridică, evitându-mi privirea.

— Te aştept la casă.

Recunosc că sunt puţin dezamăgită de cuvintele lui. După reacţia pe care a avut-o, m-aş fi aşteptat să îmi spună ceva mai mult de atât, dar se pare că nu a fost la fel de încântat ca mine de rochie. Poate a crezut că o să arăt altfel în ea şi realitatea s-a dovedit a fi dezamăgitoare.

De ce nu putut să spună că eu arăt bine sau că sunt frumoasă? De ce nimic nu e simplu atunci când vine vorba de Damien?