Razboiul sfidarii

Trebuie sa supravietuiesc!

          Cu gandul la asta plec sa o caut pe Eveline.Intru intr-una din camerele castelului si ceea ce vad face ca sentimentul de ura din inima mea sa se faca mai mare si proeminent.

       -Alexander?tip dorindu-mi ca asta sa fie doar un vis si Elena sa nu stea chiar in fata ochilor mei sarutandu-l.Se intoarce cu fata la mine si si fuge spre mine,dar plec mai repede...Deci "razboiul" si toate astea au fost doar o inscenare?!Lacrimile imi curg incet pe obraji iesind din castel,astfel ele cazand pe zapada rece.

       Fug folosindu-mi puterile pana sa ajung in sat.Cineva ma prinde de incheietura cand ma opresc din fuga si intorcandu-ma il vad pe Enzo privindu-ma cu tristete.

      -Traiesti?spun fericita dand sa il imbratisez,dar nu il pot simti...e ca si cum nu e aici.

      -Nu...sunt doar fantoma iubirii tale trecute...ma poti vedea,dar nu si atinge..imi pare rau Katherine!

     -Nu,nu,nu!Nu mai pot face asta!Innebunesc!tip cazand in genunchi rascolindu-mi parul cu mainile.

    -Te rog nu mai plange!spune el serios si vad cum culorile lui se risipesc prin adierea vantului si dispare.

      Vad cum zapada se inroseste incet in jurul meu si abia apoi simt o durere in partea inimii mele...apoi cad si simt raceala zapezii si a sufletului meu apoi totul se pierde si o ultima lacrima inghetata curge usor din ochiul meu inchis inghetandu-mi pe obraz.

      Deschid ochii si vad o campie.O adiere de vant calda imi face parul sa zboare intr-o parte si in alta si simt doua maini reci pe umerii mei.Ma intorc si il vad pe Alexander,apoi totul devine urat..campia se transforma intr-un camp de batalie,norii se fac vazuti si sangele curge siroaie din scoarta copacilor.

       Ma intorc la realitate si ma vad iar in acel palat blestemat.Alexander statea la marginea patului tinandu-si fata in palme,iar atunci cand am dat sa fug spre usa si sa plec ma luat de ambele brate si m-a trantit de cel mai apropiat perete,capul zvacndindu-mi.

       -Lasa-ma sa plec!urlu la el,incercand din nou sa fug,dar aruncandu-ma in pat de data aceasta.

      -Si cine imi spune asta?spune amuzat si apoi continua incruntandu-se:

      -Din cauza ta am crezut ca Elena e capul tuturor problemelor mele,dar cine ar fi crezut ca propria ta sora imi va spune ca tu ai planuit totul?Razboiul,certurile...

     Apoi vine spre mine si ma ia de incheietura mainii drepte ducandu-ma spre subsolul palatului.Ma arunca in una din temnite si o incuie,eu neincercand sa ma ridic de pe cimentul rece.Ma simt tradata...totul se sfarama incet in mintea mea.Momentele mele fericite cu cea care se presupune ca imi e sora,momentele fantastice petrecute cu Alexander si amintirile mele dinainte de a ma muta in castelul asta.Cele in care chiar eram fericita.

      De cand a aparut el totul a fost dat peste cap.Probabil tineam prea mult la el pentru a vedea ce lucruri groaznice face.Sper ca ma va ucide rapid si voi scapa de toata suferinta.Nu voi cere sa ma crute,pentru ca eu am ajuns sa vreau sa mor!Mai repede!Sa scap de toate astea...Nu inteleg ce am facut asa de rau sa merit toate astea.

      Ma ridic in cele din urma de pe cimentul rece ca gheata si merg spre gratiile celulii in care sunt inchisa.Ating usor gratiile si ele la fel de reci cu varfurile degetelor,lacrimile navalindu-mi in ochi si curgand pe obraz.O ameteala imi acapareaza capul si cuvintele mamei imi tot rasuna in minte:"Lumina strapunge intunericul"...Cu toata forta mea incerc sa rup gratiile si plec din castelul asta nenorocit.

      Ajung in sat si incerc sa ma amestec prin multime...am maxim o ora sa imi pierd urma asa ca merg in debarcader si ma urc pe primul vas pe care il vad.Incerc sa imi acopar pata imensa rosie din zona pieptului cu pelerina si rasuflu usurata cand vad ca incepem sa ne miscam indepartandu-ne incet,incet de port.Ma aplec usor peste garduletul de pe puntea vasului si imi privesc reflexia in apa.Lacrimile uscate inca se aflau pe obrajii mei si icerc sa le sterg.

     Un lucru stiu sigur...Voi supravietui!Pentru mine si pentru Heaven!