Lumi paralele

Dispreț

  Privesc speriată la omul care conduce maşina în care nu ştiu cum am ajuns. Duc mâna la cap, mă doare îngrozitor, nu ştiu unde sunt sau cu cine sunt. Nu îmi amintesc nimic. Vreau doar să cobor din această maşină şi să mă duc acasă. Vreau să o îmbrățișez pe mama, pe bunica, dar vreau şi un sărut pe frunte de la tată care mereu mă linişteşte.
  Dar nu apuc să mă gândesc mai departe de atât că îmi amintesc totul.
  Omul care conduce maşina este Ethan, iar eu eram moartă, eram pe lumea cealaltă într-o mare de lumină. Doar că am făcut o alegere pe care ar fi trebuit să o fac cu mulți ani în urmă, în ziua în care m-am născut ,dar am ales acum, am ales lumina. Iar acest om din fața mea nu reprezintă pentru mine nimic altceva decât un duşman, un om care vrea să le facă rău oamenilor din jurul meu, dar eu o să îl opresc cu prețul vieții mele. O să plătească pentru tot ce a făcut, o să plătească toți pentru că mi-au omorât prietena, pe Melisa.
  Îl privesc pe omul din fața mea , iar el mă observă. În momentul în care observă că sunt vie şi am ochii deschişi, opreşte maşina brusc. Îi privesc ochii lui ,demențial de frumoşi, şi îi văd plânşi, iar obrajii îi sunt plini de lacrimi. Nu ştiu ce l-a făcut să se consume, dar nu îmi pasă, acest om este un monstru, iar eu nu o să am pic de milă față de el.
  Iese din maşină şi se apropie rapid de uşa din spate a maşinii şi o deschide. Ies , călcând în noroi, fiind oarecum speriată de ce o să îmi facă această persoană.   Nici măcar nu ştiu ce caut cu el în maşină, nu ştiu de ce nu mi-a făcut nimic până acum, dar sper ca eu să fiu cea care să se bucure la finalul zilei.
  Nu apuc să îl întreb nimic pe vampirul din fața mea, că el mă şi ia în brațe, strângându-mă de parcă ar vedea o persoană pe care o iubește foarte mult, ceea ce nu este cazul. Nu mai am aer, aşa că îl împing, iar el se depărtează surprins.
-Ana, eşti bine? Cum de eşti vie?
Cum de te-ai întors?mă întreabă,  iar glasul lui mă irită.
  Nu cred că înțelege cu cine stă de vorbă. El cred că are impresia că îi sunt prietenă, dar se înşală amarnic.
  Încep să râd haotic, aproape nebunesc.
-Cu cine ai impresia că vorbeşti? Ți se pare că eşti în măsură să îmi vorbeşti ca şi cum ne-am cunoaşte de o viață şi ca şi cum am fi amici?
-Acum înțeleg,  înțeleg totul. Îmi pare rău că am crezut că totul este bine între noi. Îmi este clar că nu o să mai fie niciodată ce a fost.
  Ce impresii îşi face acest demon? Crede că o să am vrei mustrare de conştință atunci când o să îl omor, dacă îmi vorbeşte aşa? Nici o şansă, nici nu ştiu de ce mai încearcă. Iar eu nu ştiu de ce mai stau la discuții.
-Doar îmi pare rău că s-a terminat aşa!
  Mă scoate deja din minți, şi nu în sensul bun. Încep să mă enervez.  Mă apropi de el şi încep să strâng din pumn, dorindu-mi să moară, dorindu-mi să îl omor doar printr-o mişcare.
  Acesta pică în genunchi în timp ce eu mă apropi de el. Se ține cu mâinile de tâmple şi începe să zbiere ascuțit. Acest sunet îmi gâdilă urechile, mulțumindu-mă şi încântându-mă, în acelaşi timp.
-Opreşte-te,Ana! Nu vrei asta, nu vrei să mă omori!îmi spune printre țipete.
-De ce te-aş cruța?
-Pentru că îți pot fi folositor,  te pot ajuta să învingi răul. Eu sunt cheia tuturor problemelor tale. Te rog, nu mă omorî.
  Atunci când am descoperit că sunt vrăjitoare ,nu m-am gândit niciodată că un vampir, care este o ființă supranaturală foarte puternică,  o să mă implore să îi cruț viața. Adică, credeam că o să riposteze şi o să mă omoare el mai întâi, dar văd că nu asta se întâmplă. Cred că are el un motiv pentru a nu mă ataca.
  Dar trebuie să mă gândesc că poate o să îmi fie folositor vreodată, iar acum nu am nici un motiv să îl omor. Încep să desfac uşor pumnul şi îl văd pe cel din fața mea cum se linişteşte. Probabil nu îl mai doare aşa de rău. Dar în momentul în care îl slăbesc definitiv din strânsorea mea, el nu fuge aşa cum m-aş fi aşteptat, ci se ridică şi se apropie de mine şi mă ia de mână.
-Ana,îmi pare sincer rău că aşa a trebuit să fie. Îmi pare rău că eu nu am putut şi nu o să pot vreodată să uit tot , aşa cum ai decis tu. Dar chiar dacă sunt de partea întunericului, niciodată nu voi putea să te rănesc. Dar îți promit doar un lucru, o să te regăsesc, o să fie iarăşi ca înainte,  iubito!iar când termină de spus asta, se apleacă spre mine şi mă sărută pe obraz, apoi pleacă , luându-mi cu el şansa de a mai spune vreun cuvânt ca răspuns la sărutul sau la discursul lui.
  Rămân singură şi uimită de cel care a plecat. Nu îmi vine să cred că am văzut într -un vampir ceva bun, ceva care să nu exprime ură şi întuneric.  Dar probabil acest lucru e doar o închipuire sau o prestație a unui actor foarte bun. Refuz să cred că are ceva bun în el, unuia ca el fiindu-i imposibil să se gândească la altceva, înafară de el şi de domnia întunericului.
  Privesc în jur pentru a afla unde mă aflu. Nici nu ştiu unde a oprit maşina Ethan. Îi gândesc numele şi deja îmi vine scârbă. Nu ştiu cum am putut să îi spun numele.
  Sunt la câteva străzi, mai exact trei, de strada pe care locuiesc eu. Nu mai vreau să mă mai gândesc la nimic vreau doar să ajung acasă şi să o rog pe bunica să îmi facă un ceai cum numai ea ştie să facă.  Sper doar să fie acasă, să nu fi plecat la vreo amică,  pentru că am observat că face acest lucru din ce în ce mai des în ultimul timp.
  Străzile astea parcă sunt mai lungi ca de obicei, aşa că grăbesc pasul. Nu îmi vine să cred ce vreme frumoasă este astăzi. Ajung pe strada mea şi merg pe alee, privind către copacul în care , cândva, îşi avea casa o veveriță. Dar nu am mai văzut-o de ceva timp. Poate din cauza că nu am mai avut timp să trec pe aici şi să privesc în jur. Mă apropi de copac şi văd o ghindă căzută, iar deasupra capului meu stă micuța vietate. E atât de frumoasă şi are o coadă foarte stufoasă.
  Dar nu am nimic de mâncare pentru ea , aşa că pun ghinda pe o creangă mai îndepărtată de cea pe care stă micuța pentru a nu o speria, apoi plec apropiindu-mă de casă.
  Ajung în fața casei şi văd uşa principală deschisă. Nu ştiu cum de a lăsat-o cineva deschisă. Poate s-a stricat încuietoarea sau poate a uitat-o mama deschisă. Noroc cu aleea noastră cea lungă. Poate dacă nu ar fi fost ea , cineva ar fi văzut uşa deschisă şi ar fi intrat la noi în casă.
   Mă grăbesc să intru în casă, închid uşa în spatele meu şi mă grăbesc să merg la bunica. Vreau o îmbrățișare şi o sărutare dulce pe obraz. A fost o zi destul de agitată şi numai bunica o să mă poată linişti.
  Dar atunci când intru în camera bunicii rămân uimită.