Lumi paralele

Adio

  Mergem lejer pe tot felul de străzi pe care nu am mai fost până acum. Locuiesc în acest oraş de când mă ştiu, dar aceste pe străzi nu le-am călcat niciodată.
  Nu ştiu cum de m-am ataşat atât de mult de acest om, alături de care mă văd toată viața. Ştiu că îl iubesc foarte mult, dar nu vreau să îi arăt asta în totalitate pentru că nu vreau să îl speri şi să mă părăsească.
  Strada pe care mergem este una întunecată, mai întunecată ca noaptea, dar asta nu mă sperie pentru că ştiu că sunt cu Ethan şi el nu ar lăsa pe nimeni să îmi facă nici un rău. Nu ştiu de ce am atât de multă încredere în acest om, dar simt că ar face orice pentru mine. Poate acest lucru este cauzat şi de promisiunea pe care mi-a făcut-o şi ştiu că pentru un vampir , cuvântul este lege.
  Ajungem într -o curte mare şi plină de clădiri înalte. La prima vedere acestea par foarte vechi, deci probabil este o fabrică abandonată. Dar nu ştiu ce am căuta noi aici.
-Ce facem aici?îl întreb pe bărbatul întunecat din fața mea.
-Ai zis că vrei să ți-l găsesc pe cel care a omorât-o pe Melisa. Asta am şi făcut. Doar ți-am promis că o să te ajut cu orice.
-Dar nu înțeleg ce legatură are acel om cu fabrica asta abandonată.
  Ethan nu îmi spune ceva. A făcut ceva , dar nu îmi pot da seama dacă este de bine sau de rău. Îi privesc ochii albaştri ,dar totodată întunecați, şi văd o scânteie. Citesc în ochii lui, este dornic de răzbunare.
-Ethan, spune-mi, ce căutăm aici?simt că vreau să plec cât mai repede din acest loc sumbru.
-Ana, în momentul în care mi-ai spus că vrei să găseşti acel om, am crezut că vrei să îi dai şi ceea ce merită.
  Ce merită? Ce vrea să facă ? Mă sperie. Îi dau drumul la mână, dar mi-o cuprinde iarăşi şi mă trage spre o clădire foarte dărăpănată. Intrăm pe uşa care abia se mai ține şi trecem prin câteva coridoare până ajungem într -o cameră sumbră şi întunecată. În mijlocul camerei se află un scaun pe care se află ceva. Dar în acest întuneric nu îmi pot da seama ce.
  Ethan îmi dă drumul la mână şi se îndepărtează de mine,lăsându-mă singură în întuneric. Nu mai durează mai mult de câteva secunde şi luminile se aprind. Nu îmi pot da seama cum acestea mai funcționează la cât de veche este clădirea , dar presupun că din moment ce Ethan foloseşte această clădire a reabilitat-o.
  Privesc spre scaunul pe care se află misterul. Acolo stă legat un om necunoscut. Chipul lui nu îmi inspiră nimic, nu cred că l-am văzut vreodată. Îl privesc atentă şi observ că fața îi e acoperită cu cheaguri de sânge, iar funiile cu care are mâinile legate sunt îmbibate în sânge.
  Ce i-a făcut Ethan? Îmi pare atât de rău de el, aşa că fug spre el pentru a-l dezlega. Dar nu apuc că şi aud o voce din spate.
-Eu nu aş face asta în locul tău.îmi spune iubitul meu care se află la doi paşi în spatele meu.
-De ce? Eşti atât de lipsit de inimă? Tu vezi în ce hal l-ai adus?îi a pun acestuia nervoasă. Nu cred că am fost vreodată mai supărată pe cineva.
-Dar el în ce hal a adus-o pe Melisa?
  Aceste cuvinte mi se întipăresc în minte şi realizez că omul legat de scaun este chiar cel care mi-a omorât prietena cea mai bună. Ezit să îl dezleg. Mă ridic de lângă scaun şi fac doi paşi înapoi,  ajungând lângă Ethan.
-El a făcut asta? El mi-a omorât raza de soare?îl întreb pe omul din stânga mea, sperând să îmi răspundă negativ.
-Da, iar acum a venit momentul să plătească pentru ce a făcut.
  Auzind asta lacrimile vor să îmi năvălească obrajii, dar le opresc la timp pentru că nu vreau să îi dau impresia acestui om fără inimă din fața mea că o să scape viu din această încăpere.
  Mă apropi de omul legat şi mă opresc la câțiva centimetri de scaun. Sunt plină de ură, iar sângele îmi fierbe în vene.
-O să te omor pentru ceea ce i-ai făcut.
  Nici nu mai vreau să îi spun mai mult de atât că îi şi dau un pumn în gură,iar sângele roşiatic începe să îi curgă dintr-un colț al gurii.
-Nu o să poți face asta. O să îți dau chiar două motive pentru a-ți demonstra că îți sunt folositor mai mult viu decât mort.
-Ce ai putea tu să îmi oferi? Mi-ai omorât unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea. Nu o să te iert pentru asta.
  Şi spunând asta îi mai dau un pumn şi pică cu tot cu scaun. Ştiu că nu o să pot să îl ridic , aşa că îl pun pe Ethan să facă acest lucru. Probabil ar fi trebuit să nu facă asta pentru că ştiu că nu o să mă pot abține şi o să îl dobor iarăşi.
  Îl văd cum începe să scuipe sânge , dar nu îmi e milă de el. Nici lui nu i-a fost de sufletul nevinovat al Melisei.
-Te pot ajuta să o aduci înapoi.  Să o ai iarăşi lângă tine.
  Şi auzind asta lacrimile încep să îmi curgă pe față, neputând să le mai opresc.
-Dar nu numai pentru tine sunt folositor. Sunt şi pentru tine, vampirule.
Şi spunând asta,îi aruncă iubitului meu o privire glaciară.
-Ana,nu ezita. Te minte, o să îl omor. Chiar acum.
-Nu o să faci asta pentru că o să îți dovedesc că nu vă mint.
  Simt că explodez şi încep să țip.
-Zi, cum ai putea tu să ne ajuți? Mai ai câteva secunde de trăit, ai face bine să nu le iroseşti.
  Dar în loc să înceapă să încerce să îşi salveze viața , el începe să râdă haotic. Mă priveşte cu ochii sclipitori şi simt că îmi seacă toate puterile. Apoi începe să vorbească.
-Draga mea Ana, tu eşti o bombă cu ceas. Lângă tine nu trebuie să stea nimeni. O să îi omori pe toți.
-Cum adică?îl întreb parcă mai calmă.
-Oricine stă lângă tine,pățeşte ce tu ar trebui să suporți.
  Iar atunci îmi amintesc de Melisa cum a murit, deşi acel destin era al meu. Dar îmi amintesc şi de tata. Şi el a căzut pe scări când m-a prins pe mine să nu cad.
-Asta este ,în acelaşi timp o binecuvântare , dar şi un blestem.îl aud pe omul de pe scaun spunând.
  Dar nu pot stâpâni ura şi neliniştea pe care o simt , aşa că iau un cuțit de pe o masă şi îi tăi gâtul, apoi plec spre uşă, spunând în mersul meu:
-Adio,Ethan! Nu o să mă mai vezi niciodată.