Lumi paralele

Melisa

Mă trezesc brusc!
Privesc în jur ,dar nu îmi dau seama unde sunt. Pe pereții încăperii stau agățate tablouri cu variate poze, tapetul maroniu îmi pare cunoscut, iar lângă patul învelit în lenjeria de culoare albă,  unde mă aflu eu , observ un dulap mare acoperit cu tot felul de postere.
În momentul în care dau peste posterul în care se află artistul meu favorit, Eminem, îmi dau seama unde sunt. Sunt în camera mea.
Dar cum? Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este chipul omului întunecat care stătea în pragul ușii casei mele! Îmi amintesc cum m-a răpus cu o privire,cum m-a făcut să tac doar cu o simplă  ridicare a mâinii .
Nu înțeleg cum de un om obişnuit a putut face acest lucru.
Încerc să îndepărtez aceste gânduri , aşa că plec spre bucătărie. Cobor scările şi ajung la uşa casei. O privesc ca şi cum ceva înfricosător m-ar aştepta după ea, aşa că mă îndepărtez cât de repede pot, intrând în bucătărie. Este o zi frumoasă de duminică.
Îmi fac un ceai în care adaug puțin suc de lămâie pentru a-i da gustul dorit de mine.
Privesc pe fereastră şi o văd pe Melisa care păşeşte pe aleea casei mele , îndreptându -se spre uşă. Se aude soneria! Mă îndrept lent spre ușă , cu speranța că Melisa va pleca până voi ajunge să îi deschid.
Trec pe lângă pereții populați de tablouri în care apar eu ,împreună cu familia mea, poze făcute încă de când aveam câteva luni , iar noi locuiam în casa cea veche. 
Stau în mijlocul camerei şi mă gândesc la tot felul de lucruri, la cum s-a schimbat viața mea în ultimul timp,la toate problemele care au aparut în familia noastră. De la boala bunicii până la moartea verişoarei mele, Felicia. Mă gândesc la o rezolvare la toate problemele. Aş vrea doar să pocnesc din degete, iar acestea să se rezolve imediat.
Strigătul disperat al Melisei m-a trezit din reveria mea.
-Ana,te rog ,deschide-mi!
Deschizând uşa , o văd pe aceasta cu ochii plini de lacrimi , iar în acest moment îmi amintesc de toate momentele plăcute pe care le-am petrecut împreună şi de toate lucrurile pe care le-am facut una pentru alta.
Suntem certate deja de aproape două săptămâni , dar nu pot spune că mă simt mai bine în lipsa companiei ei. Eu nu am vrut să fie aşa.
Pot spune doar că a fost vina ei.
Atunci când prietenia noastră s-a sfârsit eram la petrecerea de ziua mea. Am văzut -o pe aşa zisa mea cea mai bună prietenă cu iubitul  meu sărutandu -se. În acel moment am răbufnit, fiind singurul moment din viața mea, de până atunci când cineva m-a văzut nervoasă . Acela a fost momentul când le-am vorbit pentru ultima oară celor doi impostori, acela a fost momentul când două persoane pe care le-am iubit cel mai mult mi-au distrus toată demnitatea pe care o aveam.
-Ana? Mă auzi?îmi spune fata care încă stătea în fața uşii şi mă privea cu lacrimi în ochi.
-Da , ce vrei?îi răspund cu un aer de superioritate.
-Te rog, dă-mi şansa de a-ți explica cum s-a întâmplat totul?
-Ok. Intră. Ai 10 minute la dispoziție.
O invit pe aceasta înăuntru şi o poftesc să se așeze pe canapeaua din sufragerie. Aici nu este curățenie , aşa cum este de obicei, dar faptul că nu mă mai interesează de această persoană mă face ca mizeria din încăpere să îmi pară inexistentă.
-Ana, ce se întâmplă cu tine? Eşti pe gânduri şi nu asculți ceea ce vreau să îti spun.
-Nu se întâmplă nimic cu mine şi nici dacă s-ar întâmpla, nu cred că aceasta ar fi problema ta. Te rog, să nu te mai interesezi de persoana mea!îi spun acesteia cu aciditate.
-Dar de ce îmi spui aceste lucruri din moment ce m-ai invitat în casa ta?îmi spune aceasta pe pe un ton ironic.
-Te-am primit în casa mea şi ți-am dat şansa să poți să mă mai minți o dată doar datorită educației şi pentru că mi-a fost milă de tine văzându -te plângând.
-Dar nu te-am mințit niciodată şi nici acum nu o voi face.
-Scuteşte-mă! Ai venit aici pentru a îmi spune ceva,nu? Te ascult!
În momentul în care oarecum îi poruncesc Melisei să înceapă să vorbească ,acesteia i se umplu ochii de lacrimi şi aşa începe :
-Ana, te rog să mă crezi! Eu nu te-am mințit ,am vrut să îți spun totul, nu am vrut să fie aşa!
-Ba da,ai vrut! Dacă nu ai fi vrut într-adevăr acest lucru,nu ai fi facut ce ai făcut!o întrerup țipând la ea.
Lacrimile încep să îi curgă din ce în ce mai repede pe obraji .
-Te rog, ascultă -mă! În acea seară iubitul tău,  ştii bine, s-a îmbătat şi a început să flirteze cu tot felul de fete. Atunci eu am încercat să îi explic că nu e bine  ce face,  mai ales de ziua ta, iar acesta m-a sărutat , spunându -mi că mă iubește de ceva timp. Atunci ne-ai văzut tu şi...
-Stop! Destul! Nu mai vreau să aud nimic. Cred că mi-a ajuns pentru o zi. Du-te acasă , Melisa!
-Asta înseamnă că sunt iertată ?mă întreabă cu un aer curios.
-Nu am zis asta! Du-te acasă. Nu sunt cea mai bună companie în aceste momente!
Mă ridic de pe canapea si o poftesc şi pe Melisa să facă același lucru. Aceasta se ridică şi dă să iese pe uşă.
-Ana,te rog gandeşte-te! Nu am vrut să îți fac rău niciodată !spune şi pleacă .
Merg în baie pentru a mă limpezi pe față cu apă rece. Poate făcând asta lacrimile, care sunt pe cale să îmi curgă pe obraji, nu îmi voi invada pomeții.
Aleg să îmi demachiez fața cu apă şi săpun , demachiantul fiind în baia de la etajul superior. Săpunul îmi invadează ochii, incerc să mă clătesc cu apă din abundența,  dar nu este cu putință ca usturimea să se diminueze.
Caut prosopul pentru a mă sterge. Îl pun la loc pe umeraș, iar atunci când privesc în oglindă văd un mesaj scris pe aceasta. Mesajul începe să se mărească,  iar în momentul în care ajunge la dimensiunea maximă încep să țip cât mă țin plămânii de spaimă.