Lumi paralele

Antrenament

Îmi amintesc de Melisa şi de chinurile în care a murit, apoi de cum am găsit-o pe bunica întinsă pe podea, şi ceva în interiorul meu se rupe. Nu pot pune mâna pe aceste arme, dar nici nu pot să las moartea a două persoane foarte importante nepedepsită.
Mă aplec şi pun mâna pe un arc. -Aceasta o să fie arma de care o să mă folosesc eu! Acum nu trebuie decât să învăț să trag cu acest arc.
O văd cum strâmbă din nas şi nu îmi vine să cred cum de s-a schimbat Vanessa atât de mult, de când am intrat în această pădure.
-Ar trebui să îți alegi o armă care este mai uşor de mânuit şi, mai ales, mai uşor de transportat. Nu mi te închipui mergând pe stradă cu un arc gigantic legat de spate, ca Robin Hood.
O privesc şi deşi ştiu că are dreptate mă încăpățânez.
-Atunci până o să găsim o soluție , o să aleg o armă mai uşor de ținut după mine, dar asta nu înseamnă că nu o să mă antrenez cu arcul. Dar nu cred că asta este preocuparea noastră, ci cred că aceea este cum să mă înveți să fac armele să fie vrăjite, pentru că fără asta, antrenamentul meu e în zadar.
Se pare că am pus punctul pe i, iar Vanessa se schimbă la față.
-Nu pot să îți arăt acele vrăji care îți vor fi de folos, pentru că nu am acces la ele, dar dacă tot suntem aici, ce ar fi să ne apucăm de antrenamentele cu arcul şi puşca?
O aprob , făcându-i semn din cap, iar Vanessa se apleacă şi ia unul dintre arcurile care zac pe pământ. Îmi arată nişte ținte, pe care nu le-aş fi văzut vreodată fără ajutorul ei, iar apoi mă îndeamnă să iau şi eu un arc şi să fac exact ceea ce face şi ea. Mai întâi o privesc şi observ că trage cu trei săgeți , care nimeresc ținta , fiecare la o distanță milimetrică de centru. Apoi se întoarce către mine, având un zâmbet bizar pe chip.
-Acum tu! Pune săgeata în arc şi dă-i drumul.
Nu ştiu ce nu a înțeles din faptul că vreau să mă antrenez. Prin asta am vrut să îi spun că nu ştiu nimic despre nici o armă, absolut nimic. Nu ştiu cum să pun săgețile în arc, iar ea ar trebui să înțeleagă asta din modul în care privesc arma din mâna mea.
-Haide ,Ana. Nu putem sta aici o veşnicie.
Încerc să pun săgeata în arc, la presiunea Vanessei, dar nu reuşesc să fac asta, ci reuşesc doar să le scap pe amândouă din mână. Vanessa începe să se amuze copios datorită greşelii sau neştiinței mele, iar asta mă cam irită.
-Uite , aşa se face!îmi spune în timp ce îmi ridică arma de jos şi îi pune o săgeată. Iar acum ține cu o mână de arc , iar cu cealaltă de săgeată. Uită-te la țintă şi trage puternic de săgeată, apoi dă-i drumul.
Fac exact cum îmi spune Vanessa, dar nu sunt nici măcar pe aproape. Nici măcar copacul pe care este agățată ținta nu l-am nimerit. Nu mă pricep deloc la acest sport. Dar cu timpul, şi cu mult antrenament, o să reuşesc.
-Vanessa, ar trebui să folosim alte săgeți , nu pe cele vrăjite, pentru că de ele o să avem mare nevoie.
Începe să râdă.
-Dar nu a spus nimeni că astea sunt săgeți vrăjite. Astea sunt doar nişte săgeți normale. Acum, lasă vorba,haide, Ana. Mai încercă. O să reuşeşti.
Se pare că atitudinea Vanessei nu s-a mai înmuiat , nu mai este la fel ca înainte, este mai dură. Probabil vrea să mă sperie sau să mă ambiționeze, dar nu merge aşa cu mine. Dacă vrea să jucăm dur, o să jucăm pentru că şi eu pot face asta.
Iau o săgeată şi o pun în arc, iar atunci când trag cu repeziciune, săgeata se opreşte exact în mijlocul țintei. Încep să râd şi fac o față de încrezută.
-Ups, cred că am omis să îți spun că sunt expertă la trasul cu arcul încă de la vârsta de zece ani.
Mă întorc cu spatele la ea şi vreau să plec deoarece atitudinea ei acidă din această noapte m-a deranjat profund, dar nu apuc să plec pentru că o aud pe Vanessa vorbindu-mi.
-Ana, de ce nu mi-ai spus? Nu cred că ăsta este un detaliu minuscul de care să poți să uiți. De ce mi-ai ascuns acest lucru?mă întreabă şi tonul ei parcă se coboară din ce în ce mai mult.
Mă bucur că a înțeles că eu nu sunt o fată oarecare, cu mine nu se joacă nimeni şi nimeni nu mă tratează aşa cum m-a tratat ea, mai ales fac îl consider prieten pe acel cineva. Din acest fapt eu extrag că îi sunt superioară, atât în materie de tras cu arcul, dar şi în materie de bună purtare.
-Nu cred că vreau să îți mai răspund la vreo întrebare până când nu o să te comporți cum trebuie. De când ai aflat că am băut sângele unui vampir ți-ai schimbat complet comportamentul față de mine. Vreau să ştiu de ce faci asta.
-De ce mă comport aşa cu tine? Tu chiar nu înțelegi ce ai făcut? O vrăjitoare trebuie să distrugă vampirii, nu să comploteze cu ei. La naiba, Ana.
O văd cum fierbe de furie, dar nu pot spune nici despre mine altceva.
-Am complotat cu un vampir? Atât de naivă mă crezi. Vanessa, eram pe moarte. Era singura cale să îmi trăiesc viața, iar dacă acea şansă mi-ar fi fost dată chiar de diavol, nu aş fi dat-o la o parte pentru un război inutil între vampiri şi vrăjitoare , la care eu chiar nu vreau să particip.
Şi spunând asta , plec nervoasă, lăsând-o pe Vanessa singură în pădure. Nu îmi vine să cred că mi-a vorbit în aşa hal, dar nu o să îmi mai pese de acum de ce zice orice om neînsemnat care nu mă cunoaşte.
Privesc la ceas şi arată ora cinci dimineața. Cred că ar trebui să merg acasă,pentru că peste câteva ore o să îmi iau rămas bun de la bunica.
Merg prin pădure căutând ieşirea, care pare a fi de negăsit, iar atunci când întorc capul în spate lângă un copac văd o siluetă, dar nu e cea a Vanessei.
Nu ştiu cine e, probabil e o altă vrăjitoare. Dar o să aflu în curând ce caută aici.