Lumi paralele

Vrăjitorii

  Privesc uimită la persoana din fața mea. A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai văzut. Nu ştiu ce a făcut în tot acest timp, dar sinceră să fiu, nici nu îmi pasă atât de mult încât să o întreb. Probabil este aici pentru că am ales lumina, iar acum a venit să mă recruteze.
-Bună!îi spun oarecum plictisită, dar şi tristă, dar nu cred că mă ia în seamă pentru că nu îmi dă nici un răspuns. Însă mie îmi stă capul la altceva, nu îmi vine să cred că nu l-am putut omorî pe Ethan. Îl aveam la degetul mic. Dar cred că o să îi las un timp să se îndepărteze. Cred că îi sunt datoare pentru că m-a salvat de la moarte. Dacă nu era el aş fi avut soarta pe care a avut-o şi Melisa.
-Ana, unde te gandeşti? Nu mă întrebi nimic?îmi spune persoana din fața mea fără nici cea mai mică reținere.
-Ăăă, cred că da. Unde ai fost?o întreb pierdută.
  Dacă crede că mie chiar îmi pasă de ea în aceste momente , crede total greşit.
-Am avut treburi cu grupul meu de vrăjitoare. Iar acum câteva ore am aflat ce alegere ai făcut. Mă bucur foarte mult pentru tine, dar şi pentru noi, pentru că vom avea alături o vrăjitoare foarte puternică. O să avem multe de făcut.
  Şi spunând asta se apropie de mine şi mă îmbrățișează.
  Oare atât de enervantă este mereu? Sper că nu sau sper măcar că doar mi se pare pentru că sunt nervoasă. Îmi dă drumul din îmbrățișarea sa strânsă şi mă priveşte serioasă.
-Iar acum am venit după tine. Eu o să te învăț tot ceea ce înseamnă magie.
  Vanessa chiar nu vede că nu am chef de ea? Nu îmi pasă de vrăjitoria ei acum. Vreau doar să ajung acasă şi să îmi iau rămas bun de la bunica, vreau să îi spun cât de importantă a fost, este şi va fi pentru mine. Gândindu -mă la ea, lacrimi încep să îmi curgă pe obraji.
-Ana, ce s-a întâmplat?mă întreabă vizibil afectată Vanessa.
-Nimic. Nu contează!spun tristă.
  Îmi pune mâna pe umăr.
-Spune-mi. Poți avea încredere în mine. Suntem de aceeași parte acum.
-Bunica, a murit. S-a dus şi m-a lăsat.
  Nu mai spun nimic şi sar în brațele Vanessei , plângând.
-Gata, Ana. O să fie bine. Îți promit că o să ne răzbunăm, o să plătească toți care ți-au făcut asta. Îți promit!
  Mă desprind din îmbrățișarea ei şi o privesc în ochi. Observ că îi are plini de lacrimi. Nu ştiu ce a reprezentat bunica pentru ea, şi nici nu ştiu dacă este afectată de moartea ei sau de durerea mea. Dar să fiu sinceră, nici nu vreau să aflu care dintre cele două motive o întristează. Contează foarte mult pentru mine că îmi este alături şi că pot să plâng pe umărul ei. Apreciez foarte mult şi chiar o consider o prietenă,  chiar dacă ne cunoaştem de doar câteva zile şi chiar dacă cu câteva momente în urmă m-a scos din sărite.
-Eu trebuie să plec acasă! Vrei să vii?o întreb, ştergându-mi lacrimile de pe față.
-Sigur că da. Am cunoscut-o pe bunica ta. Era o femeie puternică, o femeie care lupta pentru ceea ce voia şi nu se dădea niciodată înapoi de la un lucru. Puteai să ai încredere în ea. Puteai să îi spui orice,mereu te ajuta. Îmi amintesc că odată, când eram mai micuță şi naivă, am stricat un talisman al unei vrăjitoare. Aceea era foarte aspră, iar dacă ar fi aflat mi-ar fi luat puterile. Dar bunica ta m-a ajutat, fiind o vrăjitoare foarte puternică a făcut un alt talisman ,iar eu am scăpat.
  Se opreşte brusc din povestit, probabil din cauză că mă vede pe mine uitându -mă plictisită la ea. Ar trebui să înțeleagă că aceste poveşti nu îmi sunt de folos pentru că nu o vor aduce pe buni a mea înapoi.
-Destul cu poveștile,  haide să te ducem acasă.
  Şi spunând asta mă prinde de cot. Începem să înaintăm din ce în ce mai repede. Mergem pe strada nepopulată , iar eu sper să ajung cât mai repede acasă.
-Şi ce ai mai făcut?mă întreabă Vanessa.
Nu mai suport tensiunea epuizantă pe care o exercită Vanessa asupra mea. Nu cred că înțelege că vreau să mă lase în pace, să nu mă mai presteze cu atâtea întrebări.
  Nu îi răspund , iar ea cred că observă că sunt deranjată şi nu mă mai întreabă nimic până ajungem în fața casei mele.
-Aici locuiesc eu. Vrei să intri?o întreb pe fata din fața mea. Presupun că dacă ai fost o prietenă aşa bună cu bunica , o să vrei să îi mai spui câteva cuvinte înainte de a ne lua rămas bun de la ea.
-Asta voiam să te rog, să mă laşi să o văd.
-Atunci, haide. Să intrăm.
  Intrăm în casă , iar din hol se aude un cor de voci. Când  mergem în camera bunicii observ că aceasta este plină de o mulțime de oameni pe care nu îi cunosc. Nu ştiu cine sunt, dar dacă sunt aici cred că au fost prietenii ei şi au venit să îi spună nişte ultime cuvinte.
  Mă apropi şi o trag pe mama de mână, ieşind împreună din camera bunicii, lăsând-o pe Vanessa cu ei.
-Mamă, cine sunt toți aceşti oameni? Ce caută aici?
-Sunt grupul de vrăjitori din care a făcut parte şi bunica ta. Au venit să o vadă pentru ultima dată. Când au aflat nu le-a venit să creadă aşa că au venit să o vadă cu ochii lor.
-În regulă. Cred că ar trebui să intrăm. Mai târziu vă trebui să fac cunoştință cu ei.
  Intru împreună cu mama în camera unde pe pat zace o persoană foarte importantă pentru mine.
  Privesc în jur la vrăjitoarele şi la vrăjitorii care stau în jurul patului, privind mortul. Câțiva  au lacrimi pe față,  dar şi ceilalți se vede că sunt afectați.
  Mă apropi şi rămân neclintită lângă o femeie foarte frumoasă. Niciodată nu am văzut pe cineva care poate să fie atât de frumos, dar în acelaşi timp să emane inteligență şi eleganță. Are părul brunet , ondulat, strâns într-o coadă de cal, iar ochii ei au o culoare specială: negrii, dar cu nuanțe roşiatice. Este îmbrăcată într -o pereche de blugi negri cu talie înaltă şi o bluză albastră , dar acela este un albastru de o nuanță închisă ,care este accesorizată de un colier negru şi un ceas care pare foarte scump fiind şi foarte frumos. În picioare are o pereche de botine negre,  dar nu sunt foarte înalte. Are un ten atât de uniform, ca al unui copil, exprimând în acelaşi timp şi frumusețe, şi gingăşie, dar şi seriozitate. Este machiată, dar nu foarte mult, deşi rujul roşu îmi atrage privirea. Este foarte frumoasă, dar nu înțeleg ce face o vrăjitoare atât de tânăra aici, nu înțeleg cum de a cunoscut-o ea pe bunica. Dar asta nu contează acum, o să aflu, dar nu vreau să mă mai gândesc la nimic altceva, decât la faptul că aceste câteva clipe pe care le mai am o să fie ultimele în care o să o mai pot vedea pe bunica mea care a trecut în neființă.
  Îmi întorc privirea în partea opusă şi observ doi oameni de vârstă mijlocie, care se țin de cot unul pe celălat. Această postură reprezintă pentru mine una indecentă, dată fiind situația de față,  dar pentru că nu vreau să fac o scenă aici, nu spun nimic. Aceştia sunt îmbrăcați comod, dar destul de stilat. Poartă amândoi blugi albaştrii, cu teneşi şi câte o camaşă. Nu mi se pare nimic ieşit din comun , cum mi s-a părut la fata de dinainte.
  Dar de după cei doi oameni iese o femeie care este mai frumoasă decât prima. Are părul blond şi ochii albaştri. Are ochii exact ca cel care m-a salvat acum câteva momente. Are ochii lui Ethan. Dar îmi alung repede acest gând din cap, nici nu îmi vine să cred cum de m-am gândit la el în alt fel decât ca la un inamic. Dar să revenim. O privesc pe fata blondă din cap până în picioare. Este îmbrăcată într -o salopetă neagră evazată, care îi vine perfect pe formele corpului. În picioare poartă o pereche de pantofi cu toc foarte înalt crem, dar văd că nu are probleme cu mersul cum am eu când încalț o pereche de acest gen. Este mult mai elegantă decât prima, iar aceasta are şi un aer de superioritate şi de autoritate față de toți cei prezenți aici. Este machiată foarte strident, prea strident pentru o ținută de zi.
   În spatele ei se află un bărbat pe care nu prea pot privi deoarece ea stă exact în fața lui, luându -mi privirea. Dar în momentul când face un pas lateral reuşesc să îl văd pe cel care se ascundea în spatele ei. Rămân uimită pentru că nu aş fi crezut că voi vedea vreodată un bărbat atât de frumos. Are părul blond , iar ochii albaştri. Este destul de înalt pentru a mă depăşi cu mulți centimetri, iar tenul lui pare proaspăt ras. Este îmbrăcat tot în blugi negri, cu un tricou gri pe dedesubt de o geacă neagră de piele.
   Nu ştiu cum de toți aceşti oameni sunt toți atât de frumoşi şi de eleganți. Sunt toți tineri, dar sunt prieteni cu bunica. Nu înțeleg  ,dar ştiu că o să mă lămurească cineva până la urmă.
  Simt că cineva mă privește insistent, dar de fiecare dată când am avut această impresie ceva nu a mers bine, de aceea hotărăsc să îmi alung asta din minte. Dar când privesc în stânga mea îl văd pe acel bărbat frumos cum mă priveşte. Ochii lui îmi arată compasiune , probabil din cauza faptului că bunica mea a murit.
  Îi văd pe toți cum încep să iese unul câte unul din cameră. Vreau să mai stau câteva momente cu bunica, dar trebuie să îi conduc pe musafirii noştri către ieşire, aşa fiind politicos din partea mea şi a familiei mele drept gazde.
  Ies ultima din cameră şi merg spre uşa de la ieşire, în urma musafirilor. Ajungând la ieşire , aceştia se opresc.
-Ana, noi te cunoaștem,  deşi tu habar nu ai cine suntem. Suntem un grup de vrăjitori pe care i-a antrenat bunica ta pentru a deveni ceea ce suntem astăzi. Eu sunt Darla, liderul acestui grup, îmi spune femeia îmbrăcată în salopeta neagră, cea mai frumoasă dintre toate.
  Îi întind mâna pentru a-i arăta că sunt încântată pentru că am făcut cunoştiință.
-Ea este Alice,mi-o arată Darla pe cealaltă fată frumoasă , cea brunetă. Iar ei sunt Lorenzo şi Sandra.
  Mi i-a prezentat pe cei doi vrăjitori mai în vârstă şi le întind mâna lor, dar şi Alisei.
  Dar pe acel bărbat atrăgător nu mi l-a prezentat. Nu ştiu care este motivul , dar nici nu am nevoie de ea pentru a face asta. Mă apropi de el, dar atunci când vreau să îi întind mâna pentru a face cunoștiință , Darla mă prinde de ea.
-Mereu eşti aşa de nerăbdătoare? El este Victor, iubitul meu.
  Dar nu apuc să mai zic nimic , nici eu , nici nimeni altcineva, că Darla intervine.
-Noi o să plecăm acum. Avem nişte treburi de rezolvat, treburi de vrăjitori. Nu că micuța Ana ar ştii ce înseamnă asta.
  Îmi zambeşte şi se întoarce cu spatele părăsind curtea , iar ceilalți urmând -o îndeaproape.
  Ce tupeu are această vrăjitoare. Doar pentru că practică de mai mult timp magia , asta nu îi dă dreptul să îmi vorbească de sus. Nu ştiu de ce a reacționat aşa când am încercat să îl cunosc pe Victor. Adică nu e ca şi cum i l-aş fi furat. Nu mă interesează momentan.
  Dar nu asta este ce contează, o să îi arăt ce poate micuța Ana.