Daemonia

Prologue

Din nou ma trezesc in acea mare de intuneric. Vreau sa ma misc, dar nu pot. Corpul nu mi se misca, buzele nu mi se deschid. Inima-mi bate din ce in ce mai incet. Voi muri, asta imi e sfarsitul. Ceva imi strange corpul cu forta. O voce rasuna in jurul meu: “Sunt aici, sunt aici! Gata, Leo calmeaza-te! Asculta-mi vocea si deschide-ti ochii, fratioare!” Imi inchid ochii si apoi ii deschid. Eram in bratele Ameliei. Eram din nou in camera noastra prafuita. O strang pe Amelia puternic in brate, ghemuindu-ma la pieptul ei. Ii puteam simti mirosul placut de trandafir, ce ma asigura ca tot e bine ca, cosmarul s-a terminat, dar…Daca acesta era alt cosmar, s-a mai intamplat. O imping pe Amelia cu putere si o privesc speriat. Parul ei lung si rosu flutura prin aer, acoperindu-I chipul alb ca spuma laptelui. Aceasta atinse pamantul si nu se mai misca. Cateva fire mai rebele ii se asezasera pe chip. Ma ridic speriat si ma apropii de ea-Dar daca nu era un vis- imi trecu prin minte. Ce-am facut? Am ranit-o! Cat de idiot pot fi! “Amelia! Amelia!” vreau sa o strig, dar cuvintele nu voiau sa iasa…imi era prea teama. Daca…daca nu o voi mai auzi vreodata. Daca voi ramane singur…Ea e tot ce am…Sora mea, prietena mea. Miscari incet, dar rapizi ale abdomenului incepura sa apara, semn ca respire.

-Amelia! Strig cu toata forta, cat ma tineau plamanii si corzile vocale. Ma apropii de ea si vreau sa o cuprind in brate, dar imi e frica. Trupul ei firav era intins la pamant, pe podeau rece si prafuita a camerei. Isi deschise incet ochii de un albastru safiriu, clipind incet. Isi pune mainile imprejurul meu si ma trage  la pieptul ei.

-Leo, prostule, de ce m-ai impins? Acum ma doare capul din cauza ta!

-Imi cer… Nu apuc sa termin ce voiam sa spun, caci aceasta ma musca de gat.

Cioc! Cioc! Cioc! Se auzi dinspre usa. Amelia imi elibereaza  gatul si se ridica zambind. Usa se deschide rapid. O fata cu parul negru, lung pana la umeri si ondulat isi face aparitia.

-Pisicel, hai sa mergem! Spuse aceasta zambind larg.

-Leo, eu am plecat! Ai grija de tine!

Amelia se apropie de Hydra, acesta era numele fetei ce tocmai intrase in camera, Hydra Ioker. Ea si Amelia erau cele mai bune prietene, mereu nedespartite, mereu disparand cu orele, nestiind nimeni de ele. Nu a fost mereu asa, initial, eram doar eu si Amelia, singuri in acest orfelinat infect. Nu imi aduc bine aminte cum am ajuns aici, doar fragmente, dar un lucru nu-l voi uita.Mirosul de prajituri pe care corpul mamei il emana, completat de mirosul de carne care se facea mereu resimtit pe hainele tatei.

-Drace, hai, grabeste-te!

Ma trezesc din reverie si il privesc pe Andrew. Era un baiat cam de inaltimea mea, 177 cm, ochii caprui si parul negru. Era destul de subtire fata de mine, care eram mai pufos.

-Drew, drace, unde mergem?

-Cum adica, la scoala! E ultima zi, dupa care vacanta! Striga aceasta de s-a auzit in tot orfelinatul. Cat de nerabdator poate sa fie, dar cred ca nu e singurul. Intr-un fel toti suntem, unii mai putin ca alti. Din toamna voi pleca la facultate, timp de cinci zile voi fi departe de Amelia, de Drew, chiar si de zapacita aia de Hydra, chiar daca vrea sa ma violeze cu o lanterna.

-Imbraca-te odata! Striga Drew, aruncandu-mi hainele in cap.

Ma imbrac rapid si parasim orfelinatul, indreptandu-ne sper statia de autobuz. Eram la cativa metri, cand autobuzul a plecat. Am inceput sa fugim si sa facem cu mana, sperand sa opreasca. Spre norocul nostru, domnul Grave, soferul autobuzului, a avut mila si astfel am pornit spre liceu.