Daemonia

Capitolul 8

“Pandantivul te va duce spre comoara tatalui tau!” imi spun privind bucata de cristal ce mi-o daduse Fiona in masina, pasind incet pe scarile acoperite de cenusa ale orfelinatului. Imediat ce l-am  oprit pe Amadeus din a-mi povesti toata viata parintilor mei, am plecat cu masina acestuia inspre orfelinat, unde cei doi s-au dus sa pregateasca plecare noastra in Daemonia. Intre timp, eu, am decis sa  fac o inspectia rapida la ce mai ramasese din locul caruia ii spuneam casa. Parterul fusese ars complet, fiecare bucata de mobilier, fiecare carpeta si covor fusesera reduse la nimic mai mult decat cenusa. In schimb la etaj, locul inca se mai tinea in picioare, cateva camere inca rezistau, neatinse de flacarile nemiloase ce acaparasera orfelinatul nu cu mult timp in urma. Patrund in camera fetelor, ce era printre cele ramase intacte. Locul asta aducea cu el atatea amintiri. Aici locuisem initial cu Amelia, inainte sa creasca si sa ne mute in camere separate. Ma apropii si-mi trec degetul peste blatul noptierei, aflate intre cele doua paturi de o persoana, imbracate in cearsafuri albe. Cat ne-au mai frecat fetele, pe mine si pe Drew, cu noptiera asta: “Nu e bine acolo, mutati-o langa usa! De fapt, nu! E prea departe aduceti-o inapoi!”  Cred ca timp de doua ore, ne-am plimbat cu ea prin camera, pana cand, intr-un final, au cazut de acord sa o asezam intre paturile lor. Ma intind intr-unul din paturi si privesc in gol tavanul. Simteam ceva ce-mi inglodea spatele, iar cand am dat patura la o parte, am vazut bratara neagra, cu romburi de metal pe ea, era a Hydrei. Imaginea fetelor chitaindu-se in pat mi-a venit minte, instant. Scutur de cateva ori din cap, incercand sa alung orice forma de nostalgie ce ma cuprinsese, imi pun bratara la mana, spunandu-mi ca Hydra o va dori inapoi dupa ce o salvez si ca va fi cel mai in siguranta cu mine, si parasesc camera. Pasesc incet pe coridorul acoperit cu funingine indreptandu-ma catre camera mea. Spre deosebire de camera fetelor, aceasta fusese acaparata de flacari. Dulapul, paturile si tot ce era din lemn sau material textile, erau distruse.  Langa scheletul metalic a ceea ce fusese candva patul lui Drew, jurnalul lui ars pe margini, parca ma invita sa-l deschid. Il ridic de la pamant, scuturand cenusa de pe el, oprindu-mi privirea asupra ultimei poezii:

“As vrea sa nu mai fiu singur,

 Sa fie cineva langa mine si sa fiu sigur,

 Dar cand ma uit in jurul eu vad doar umbre si ruine

Stau in mijlocul lor si ma gandesc la mine.

Ma uit mai bine, cineva vine spre mine

Leo, tu esti ?

Da, prietene, totul va fi bine!

 Sunt langa tine, si mereu voi fi

Si stii bine ca aici voi fi

Si dupa ce Moartea vine!”

-Rezista acolo, frate! Vin sa te salvez!

-Leo, am pregatit portalul! Esti gata sa mergem?

Las jurnalul inapoi pe podeau, dupa ce rup si impaturesc cu grija pagina, punand-o intr-unul din buzunarele hanoracului meu. Cobor rapid pe scari, indreptandu-am in pivnita, langa Amadeus si Fiona.

-Acum ce facem? Ii intreb pe cei doi.

-Acum, dragul meu baiat, ne vei duce in Daemonia! Imi raspunse Amadeus zambind.

-Eu? Nici macar nu stiam de locul asta pana acum! Cum te astepti sa va duc eu acolo?

-Cum ti-a spus si Fiona cand ti-a dat pandantivul de la gatul tau, prin venele tale curge sangele lui Falkner si tot odata cu el, cateva abilitati supraumane, diavolesti, cum ar fi numite de unii oameni. Spuse aceasta, intinzandu-mi o carte groasa, cu copertii maronii si un cerc magic, sangeriu, iar in josul copertii, cat si pe prima pagina era scris cu litere de mana, aurite, Falkner Lucifer.