Daemonia

Capitolul 5

Flacarile ce acaparasera orfelinatul, mistuindu-l, se ridicasera cativa metri deasupra acestuia. Din interior, urletul schimonosit de durere al unui nefericit ce nu reusisese sa iasa la timp, rasuna cu putere, strabatand vazduhul. Fumul gros si negru crease un fel de tavan deasupra capului meu. O mana ma atinge si ma strange cu putere, era directoare Ryley, plangand de mama focului. 

-Imi cer scuze! Era treaba mea sa am grija de voi si am esuat! Spuse aceasta printre sughituri si lacrimi.

-Fiona, doamna Ryley, daca stiti cine cine le-a luat pe fete, va rog, spuneti-mi!

-Pivnita, acolo…                                                               

-Fiona! Vocea lui Amadeus o opreste pe aceasta, facand-o sa se intoarca spre el.

Parea extrem de serios si de nervos, auzind ce aceasta voia sa imi spuna. Acesta se apropie rapid infigand mana in Fiona, zguduind-o putin.

-Fiona, ce crezi ca faci? Vrei sa il omori?

Sa ma omoare? Ma opresc cateva secunde, gandindu-ma la asta. In momentul acesta aveam doua solutii: Fie ma duc dupa ele si mor… fie stau aici si le las sa moara. Dar asta e o alegere usoara, viata mea nu are importanta, nu a avut si nu va avea. Sunt un nimeni, dar lor nu le-a pasat. Ei au fost acolo cand am avut nevoie si au fost singuri care nu m-au tratat ca pe o carpa. Amelia, Drew si chiar si Hydra. Am sa ii salvez chiar daca am sa mor in timpul acestui proces.

-Fiona, trebuie sa actionam cu grija! Nu putem sa-l pierdem si pe Leo! El e…Amadeus se opri inainte de a-si termina ultimele cuvinte. Sunetul unui geam spart, ne distrage atentie. O bucata de carne arsa si haine izbeste pamantul, improscand cu lichidul rosu si cald, ce inca ii curgea prin vene. Printre strigatele Fionei si incercarile lui Amadeus de a o imbarbata, patrund in orfelinat. Flacarile mistuiau obiectele din jur, inegrindu-le, distrugandu-le cat se putea de repede, lasand in loc doar amintirea lor; amintire din cenusa. Tavanul pica bucata cu bucata, fiecare grinda fiind acoperita de flacarile rosiatice furioase care preluau controlul intregii locuinte. Fumul isi facea aparitia, acoperind totul, creand o cortina cenusie ce se ridica in aer pe masura ce totul era cuprins de foc si transformat in pulbere. Perete cu perete se prabusea peste restul obiectelor care nu cazusera inca in capcana iadului viu pe pamant. Cladirea parea ca se topeste sub forta salbatica a flacarilor ce luau proportii si riscau sa se extinda. Sunete ciudate se auzeau dinspre pivnita, urmate de un strigat lung si subtire de ajutor. Era vocea Ameliei, as fi recunoscut-o dintr-o mie. Incep sa alerg prin tunelul de flacari ce incercau sa ma acapareze. Usa interzisa, asa cum fusese numita de noi, cei din orfelinat, o usa din lemn masiv, intarita cu bucatii de metal si ferecata cu trei lacate, unul mai mare ca celalalt, era acum deschisa larg. Fara a baga de seama ca usa era deschisa dinspre interior spre exterior, ma avant pe coridorul intunecat, pavat cu pietre umede si acoperit de panza de paianjen, pe alocuri rupta. Cu fiecare pas pe care il faceam, sunetele deveneau mai clare, transformandu-se in voci groase si infricosatoare. O lumina puternica, rece si albastruie isi facu aparita, la capatul scarilor. O camera mare, spatioasa mi se deschise in cale, iar in mijlocul ei se afla o oglinda inalta din mahon cu inscriptii aurite, din care iesea acea lumina albastra si rece.  In jurul ei se afla niste creaturi ciudate, cu parul negru, carliontat si neingrijit. Aveau corpuri massive si purtau un fel de haine de blana, iar in maini sau la sold purtau un fel de buzdugane din lemn cu cuie la capat.

-Misca! Se auzi o voce groasa din apropierea oglinzii.

Acei oameni ai grotelor, caci altfel nu ii pot numi, au inceput sa se agite, miscandu-se haotic lovind cu acele arme in stanga si in dreapta. Atunci l-am vazut pe Drew, fiind impins de catre unul din ei in oglinda, disparand fara urma.