Daemonia

Capitolul 13:

    -Imrysn, te astept! Se auzi o voce puternica si impunatoare, dar in acelasi timp calduroasa si iubitoare, precum cea a unui tata catre fiul sau.

                In fata mea, pe o piatra, intre doi copacii, statea un lup alb precum zapada. Ochii lui de un albastru-gri metalic, ma privea intens.

                -Cine esti?

                -Imrysn, ai incredere in Phaerniss!

                -Imrysn? Phaerniss? Despre ce vorbesti? Cine esti?

                -Ai incredere in cea ce s-a prezentat drept Kayla! Pana ne vom reintalni, Imrysn!

                Imediat ce lupul a terminat de vorbit, corpul a inceput sa i se vaporizeze, urmat de mediul inconjurator. Am ramas singur, inconjurat de intuneric, incercand sa inteleg ce tocmai se intamplase. Cu doar cateva minute in urma vorbeam cu cei trei, neajungand la o solutie convenabila si ne-am hotarat sa tragem un pui de somn, inainte sa decidem ce vom face mai departe. Eram obositi si nu puteam gandi cum trebuie, asa ca ne-am intins in jurul focului, in afara de Trakon care ramasese sa ne pazeasca pentru urmatoarele patru ore.

                -Leo, Leo! Trezeste-te!

                Vocea lui Trakon rasuna puternic prin marea de intuneric, facandu-ma sa ma intorc in jurul meu, incercand sa-l gasesc. Raze de lumina strapunsera intuneriucul, readucand totul la normal. Eram inapoi pe nisipul rece al plajei, intins langa jarul stins, cu Trakon deasupra mea in imediata vecinatate a padurii Caewryn. Ma ridic in sezut, frecandu-mi ochii. Putin mai incolo, nu foarte departe, fetele purtau o discutie destul de aprinsa.

                -De ce am crede-o? Intreba Lexi

                -Nu spun sa o credem, dar daca bratara acea arata drumul spre Kalan Trin?

                -Si daca e o capcana? Daca bratara ne va conduce spre pierzanie?  Stii doar ca nimeni nu a iesit in viata din Caewryn, nu?  Stii ca magia elfilor a transformat padurea intr-un labirint?

                -E un risc pe care trebuie sa ni-l asumam! Imi vreau corpul inapoi!

                -Trebuie sa fie si alta cale sa ne obtinem corpurile inapoi!

                -In doua zile luna plina isi va face aparitia, iar eu voi deveni o bestie paroasa fara control! Spuse Rose, coborandu-si din ce in ce mai jos vocea.

                -Lexi, Rose, plecam in 10 minute! Intervin in discutia fetelor.

                -Poftim?! Cred ca visezi! Nu intram in padurea aia pentru ca asa a spus o necunoscuta!

                -Inteleg, dar ma tem ca nu avem de ales! E singura cale sa ne recumperam corpurile!

                -Crezi ca se merita?

                -Leo, gata! E de ajuns! Las-o sa ramana daca ii e frica de o padurice amarata! Striga Rose extrem de nervoasa.

                O lasam pe Lexi singura, langa focul aproape stins si intram in padure, printr-o deschizatura in arbustii micuti. Paseam incet pe culoare oferit de copacii cu scoarta maronie, urmarind razele de lumina ce patrundeau printre coroanele acoperite de frunze aramii, rosiatice si unele chiar albastrii ale arborilor. Rose si Trakon stateau unul langa celalalt pasind la unison, urmarind drumul indicat de bratara aurie cu inscrieri elfice, cum imi fusese spus de Rose, dupa ce a examinat-o cu atentie, in timp ce eu statea in spatele lor, la vreun metru, ascultand pasii greoi ai lui Lexi, in timp ce calca pe vreo ramurica ce se afla la baza copacilor.