“Voi cei ce intrati abandonati orice speranta!” A fost primul lucru pe care l-am vazut cand mi-am deschis ochii, deasupra unei usi din fier forjat, ce pe alocuri avea cate un ornament in forma de frunza, din acelasi metal ca si barele usii. Din spatele usii se auzeau melodii maiestoase, rasete si strigate pe care nu le puteam intelege, in timp ce eu eram incuiat intr-o celula sapata intr-o roca. Pe peretii unde aparuse un muschi verde florescent, care parea a scoate in evidenta acea scriere ce parea formata din litere alfabetului grecesc, cu care eram terorizati in timpul orelor de mate.
-Mani nae lle umien Kalan Tri, edan?
Imi ridic privirea si ma opresc asupra unei fete nu foarte inalte, in jur de un metru si saizeci si cinci, ce purta o rochie subtire, verde precum frunzele copacilor. Parul ciocolatiu, lung se despartea precum apa ce loveste o stanca in dreaptul urechilor ascutite ce-mi atrageau privirea.
-Edan, tula Anthatal, haran Cala’quessir!
Expresia fetei ei parea serioasa, iar ochii aceia caprui inchis erau insetati de sange. Ma ridic, apropiindu-ma de usa ce tocmai se deschisese cu-n scartait subtire si puternic.
-Nu inteleg ce-mi spui! Ii raspund acesteia, incercand sa-i gesticulez ca nu intelegem.
Aceasta ma privi nedumerita, incercand sa inteleaga ce incerc sa fac, apoi imi facu semn sa o urmez rostind: “Khila amin!” Ce-am presupus ca insemna sa o urmez. Parasesc celula, privind inca o data inscriptia, simtindu-ma de parca as fi invins ce scria acolo, pasind pe o potecuta ingusta ce ducea spre iesirea din aceasta pestera. In jurul meu, pe de-o parte si de alta a drumului in forma de spirala, ce cobora in adancuri, se aflau celule precum cea din care iesisem, iar deasupra lor se gaseau acelasi inscrieri: “Voi cei ce intrati abandonati orice speranta! “
-Asca, edan! Beleger haran naa mande!
Aceasta se oprise in fata iesirii, batand din picior, asteptandu-ma. Imediat ce am pasit afara din pestera, am ramas uimit de maretia orasului ce se intindea sub picioarele mele. Fiecare casa era construita la baza unui copac, in afara de una, o cladire mare, impunatoare, prin centru careia trecea un copac batran, gros ce era cu mult mai inalt decat restul.
-Mani naa essa en lle, edan? Ma intreba aceasta, coborand pe scarile serpuite ce duceau spre oras.
-Scuze, nu inteleg ce-mi spui!
-Amin lakwenien, edan! Doar glumeam, omule! Cum te numesti? Eu sunt Ariana! Spuse aceasta incepand sa rada.
-Poti vorbi normal? De ce nu ai facut-o pana acum?
-Pentru ca pot, d-aia! Deci, cum te cheama?
-Leo Lucifer! Ii raspund cu jumatate de gura.
-De ce ai nume de baiat?
-Pentru ca sunt baiat! Acesta nu este corpul meu! Unul din cei cu care eram, Lexi, a incurcat o vraja si ne-a schimbat corpurile intre noi!
-Si ce cautati in Kalan Try? Intreba aceasta dupa ce-si potoli rasul.
-Un grimoire pentru a ne readuce la normal!
YOU ARE READING
Daemonia
Teen FictionViata unui orfan se schimba drastic dupa terminarea liceului. Un atac al unor creaturi ciudate si rapirea singurelor persoane ce conteaza pentru el, il vor trimite pe tanarul Leo Lucifer, intr-un taram magic in cautarea lor.
