Just love me again

Capitolul 24

—Esti gata sa mergem acasa? intreaba Zayn, cand intra pe usa.

—Normal. Imi este dor de Kim, raspund oftând.

—Si ei de tine, spune si ma săruta pe frunte.

O asistenta intra in salon si completează fisele de externare, apoi imi da sa semnez.

—Data viitoare vreau sa te vad cum readuci la viața persoanele, nu invers, imi spune chicotind.

—Fii sigura de asta, am vrut doar sa va sperii, rad.

—Nu o mai face. Ma faci să-mi urăsc slujba, raspunde oftând.

Zambesc si o iau in brate, apoi pleaca.

—Ai vrut doar sa ne sperii, hm? ridica din sprâncene Zayn.

Rad si imi pun mâinile pe umerii lui, ridicându-ma pe vârfuri si sărutându-l scurt pe buze.

—Putin, raspund.

Scutura din cap si imi da hainele de schimb. Ma duc la baie si ma schimb, apoi ies.

—Nu am crezut ca este atat de groaznic in a fi internat, spun.

—Ai aflat acum.

Ma ia de mana si ieșim din salon, apoi din spital.

Urcam in masina si porneste, iar un gând fugitiv imi apare in minte. Chris. In astea doua saptamâni cat am fost internata, nu am auzit sa fi venit la mine. Ce s-a întâmplat cu el? Chiar atat de mult ma urăște? Se simte vinovat pentru ce mi s-a întâmplat? Nici măcar nu a fost vina lui. Eu am trecut fara sa ma asigur. Nici măcar cel de la volan nu a fost de vina.

—La ce te gândești, iubito? intreaba luându-mi mana in a lui.

—La nimic, mint si ma uit pe geam.

—Sigur, spune ironic.

—Ma gândeam la Chris, recunosc. Nu a venit deloc la mine.

—I-am spus sa nu o faca. Nu avea de ce sa vina.

—Poftim? ma încrunt. El m-a adus la spital. Daca nu era el probabil ca as fi fost lăsată acolo.

—Din vina lui tu ai stat in coma, ai uitat? se rasteste. Nu avea ce cauta la tine.

—Nu el a fost de vină. Eu nu m-am asigurat!

—Încheie subiectul, Eve! mârâie.

Imi spun mainile in san si oftez frustrata, enervandu-ma cand face asa. Posesiv nemernic.

Tot drumul nu am mai vorbit cu el. Am iesit din masina si am urcat in bloc, ducandu-ne la lift.

-Te porti ca un copil, spune si apasa pe buton.

Nu il bag in seama si oftez. Isi pune mainile pe umerii mei si ma impinge in peretele liftului, nu prea brutal. Iar incepe.

-Lasa-ma, spun.

-De ce faci mereu asa?

-Tot eu? ma rastesc. Tu nu te-ai schimbat deloc.

Ochii i se inchid la culoare, si stiu ca o sa inceapa o cearta chiar aici, insa nu am chef de asta acum. Imi pun mainile pe obrajii lui si imi lipesc buzele de ale lui, asta linistindu-l mereu.

-Nu am terminat, spune.

Il sarut iar, apoi il imping dupa ce ajungem la etaj.

-Ba am terminat, raspund.

Deschid usa si imediat Kim imi sare in brate. O ridic si o pup pe gat, stragandu-ma tare in bratele ei mici.

-Mi-a fost dor de tine, spune.

-Si mie de tine, spun si o las jos, ducandu-se la Zayn.

-Ma faci sa-mi para rau ca esti sora mea, spune Luke si ma ia in brate.

-Mereu minti, rad.

Ma strange mai tare facandu-ma sa gem, apoi imi da drumul.

-Mamitule, trebuie sa mergem, ii spune Luke mamei.

-Dar nici nu am vorbit cu ea, spune.

-Ai timp, hai! Mai lasa-i si pe ei in pace, o impinge de la spate pana la usa.

Pufnesc si inchid usa, apoi ma duc la ei in living.

-Trebuie sa plec si eu. Am niste treaba de rezolvat la birou. Ne vedem diseara, spune si ma saruta pe frunte, apoi pleaca si el.

-Se pare ca am ramas singure, ii spun lui Kim.

Rade si o iau in brate, apoi incepem sa vorbim.

***

-Buna, zambesc. Intra!

Imi zambeste si intra, apoi inchid usa.

-Ma bucur ca esti bine! spune si ma ia in brate.

-Si eu, oftez.

-A fost doar vina mea.

Mergem in living si ne asezam pe canapea.

-Ba nu. A fost vina mea, eu nu m-am asigurat.

-Nu ar fi trebuit sa incep discutia aia.

-Oricum o incepeai candva. Deci mai bine ca a fost atunci.

-Chiar imi pare rau pentru tot.

-Nu trebuie. Asa a fost sa fie. Tu esti bine? schimb subiectul.

-Da, de ce nu?

-Intreb, stiu ca te-am suparat.

-E OK. Nu am venit sa vorbim despre mine.

-Nu vreau sa ma urasti, Chris. Mi-ai spus ca ma iubesti, si eu o fac. Insa la fel ca tine. Tine foarte mult la tine, si chiar nu as vrea sa te pierd.

-Nu o sa ma pierzi, zambeste si ma ia in brate. 

Ii raspund la imbratisare si inchid ochii, bucurandu-ma ca nu este suparat pe mine, cum ar trebui sa fie. 

-Sunt o persoana groaznica, mormai in umarul lui.

-Esti o persoana minunata.

-Daca eram minunata nu ma mai simteam atat de rau, spun si ma retrag din imbratisare.

-E din cauza accidentului, este normal sa te doara toate oasele.

-Nu la genul ala de rau ma refer, rad.

-Stiu, voiam doar sa te fac sa te simti mai bine.

Scutur din cap si imi las capul pe umarul lui, oftand.

-Ce s-a intamplat cu soferul? intreb.

-L-am bagat doua luni, se putea si mai putin insa era putin baut si a mers cu viteza.

-Imi pare rau de el.

-Mie nu. Si-a meritat-o. Daca nu mergea cu viteza, acum nu mai schiopatai, spune si arata spre piciorul meu bandajat.

-M-am refacut repede. Acum este doar lucsat.

-Iar coma? Stiu ca nu ti-a mai batut inima. Cum crezi ca m-am simtit?  Iti spun eu, groaznic. Stii, nu m-am gandit niciodata cum ar fi sa pierzi o persoana draga tie. Pana cand am auzit acele aparate nenorocite din salonul tau.

-Acum sunt bine. Nu te mai gandi la asta.

-Incerc. Dar in fiecare seara cand imi inchid ochii, te aud cum imi strigi numele apoi esti intinsa pe asfalt. Nu imi imaginez cum as fi daca te-as fi pierdut, sopteste si se uita in ochii mei cu lacrimi.

-Hei, spun si il iau in brate. Nu o sa ma pierzi. O sa raman mereu aici si te voi dispara cu telefoanele de fiacare data cand mi se intampla ceva. Atunci chiar o sa-ti doresti sa nu ma fi cunoscut, rad.

-Niciodata. Eve, esti cea mai speciala persoana din viata mea.

-Si tu esti special pentru mine.