Omul care nu poate fi atins (Naruto fanfiction)

Promit.

Ce usor e sa iubesti un om. Sa-l admiri. Sa-l privesti cum evolueaza. Sa-l lasi sa-ti umple viata. Sa-l auzi cum rade. Sa-l imbratisezi. Sa-l intelegi. Sa-l cunosti. Sa-l vrei aproape. Sa-l saluti dimineata cand iti bei cafeaua. Sa-l adori. Sa-l asculti cum te sfatuieste. Sa-l simti aproape.

Dar e asa de greu sa-l pierzi. Sa stii ca nu mai ai un sprijin. Sa stii ca nu mai e acolo. Sa stii ca nu o sa-i mai auzi vocea niciodata. Insa, cel mai greu e sa stii ca urmeaza asta, dar nu poti face nimic sa-l ajuti, sa faci ca inevitabilul sa nu se intample.

Inmormantarea a fost o ceremonie mai degraba simpla. Toti eram imbracati in alb si aveam cate o floare origami in mana (origamiul era hobby-ul lui Konan). La sfarsit am pus florile pe mormant si i-am privit chipul angelic din fotografie pentru ultima data.

Pe toata durata acestui chin, Pein si Sakura s-au tinut de mana. Nu intr-un mod romantic. Aveau nevoie de sprijin moral si l-au gasit unul in prezenta celuilalt. Nu m-am putut opri din plans, iar Deidara m-a imbratisat strans mereu. Aveam nevoie de el si ne apropiasem foarte mult in ultima perioada.

*Hidan's pov*

'Multumesc, Konan. M-ai acceptat asa cum sunt, m-ai sustinut mereu, mi-ai dat cele mai bune sfaturi. Te-am iubit mereu, Konan, dar nu am avut curajul sa-ti spun. Dar tu ai iubit pe altcineva. Si m-a facut fericit acest lucru pentru ca tu zambeai mereu si sincer ai cel mai frumos zambet din lume. Tu si Ino sunteti lumea mea. Nu o sa te uit niciodata si nu voi fi vreodata complet fara tine. Sper ca esti intr-un loc mai bun. Adio.'

*Pein's pov*

'De ce, Konan? De ce m-ai lasat? Cum ai putut? De ce nu mi-ai spus? De ce ai purtat povara asta singura? As fi putut sa te ajut, mi-as fi dat si viata pentru ca tu sa fii ok. Konan, nu mai pot sa respir fara tine. Mi-am facut planuri, stiam ce voiam sa fac in viata asta. In fiecare etapa a evolutiei mele, tu trebuia sa fii mereu langa mine. Dar acum, Konan, sunt singur, tu nu mai esti. Cine o sa ma iubeasca cum o faceai tu? Cine o sa ma accepte asa cum o faceai tu? Cine o sa ma imbratiseze cand aveam nevoie cum o faceai tu? Cine, Konan? M-ai distrus si m-ai modelat. M-ai facut omul care sunt azi. Mereu te-am admirat si mereu am s-o fac. Dar ce rost are? Daca tu nu esti aici, ce am sa ma fac? Cum am sa mai traiesc fara sa-ti mai vad chipul dimineata? Vocea ta era melodia mea preferata. Te iubesc, Konan. Nimeni nu-ti va putea lua locul. Dar pentru tine am sa continui sa traiesc, am sa am grija de Sakura, asa cum ai avut tu. Sa ma privesti, Konan, sa nu ma lasi sa fac prostii. Asteapta-ma, Konan. Nu-ti spun adio. Pentru ca, intr-o zi, ne vom reintalni. Si vom duce viata pe care mi-am dorit mereu sa o am: cu tine.'

***

Cateva ore mai tarziu, eu si Sakura ne-am intors in camera noastra in liniste. Ea nu a plans, a fost puternica pentru Pein.

Dar cand am intrat in camera, dupa ce am inchis usa, a izbucnit in lacrimi. Am imbratisat-o strans si ne-am asezat pe podea, sprijinindu-ne de usa. Am strans-o la piept si am stat asa cateva ore, pana cand s-a linistit si a adormit. Nu a durat mult si am adormit si eu.

Adio, Konan. Ai grija de noi, de acolo unde esti. Si multumesc pentru tot.

***