O vara de neuitat

Nicolle

Razele soarelui nemilos se strecurau prin fereastra. Am clipit de cateva ori inainte sa-mi dau seama care fusese adevaratul motiv pentru care m-am trezit.
Buclele aurii cadeau in valuri peste fata mea. Ochii ei albastrii straluceau , iar buzele ei imi sopteau numele cu un glas linistitor.
- Nicolle , trezeste-te , vocea mamei imi rasuna din nou.
M-am ridicat in sezut pe sub paturile moi si calduroase.
- Astazi e ziua cea mare. A venit raspunsul din partea colegiului Stanford. Inainte sa citesti vreau sa stii ca te iubim orice ar fi si stiu ca ai sa ajungi unde ti-ai dorit mereu si unde meriti.
La auzul vorbelor ei m-am crispat. Milioane de sentimente ma incercau in acest moment. Teama. Speranta. Nesiguranta. Bucurie. Doamne! Astazi in prima zi din ultima saptamana a vietii mele de liceu , aveam sa aflu daca urma sa intru la Stanford. Visul meu inca din copilarie urma sa se transforme in realitate sau dezamagire profunda.
Palmele imi erau umede cand am inceput sa-mi impleticesc degetele.
M-am uitat in ochii mamei si am gasit alinare, un refugiu binevenit in acest moment ce avea sa dea curs restul existentei mele.
- Mama , daca nu am intrat...eu..am inceput sa ma balbai. Era unul dintre putinele momente in care ma emotionam. Eu nu eram slaba. Eram indeajuns de matura sa-mi cresc sora , sa port discutii serioase la dineuri si sa las o impresie de adult altor oameni. Imi placeau complimetele primite din partea oamenilor importanti , prietenilor , familiei si a profesorilor. Imi placea viata mea si ma simteam bine in pielea mea. Insa , acum , in acest moment , voiam sa ma ascund in bratele mamei si sa raman acolo pentru mult timp.
Totusi mi-am controlat emotiile si am urmat sfatul ei. M-am ridicat din pat si i-am spus ca o sa fiu jos in cateva minute. Ea a plecat.
Mi-am pieptanat parul extrem de lung si des , de culoare castanie . Dupa ce am facut un dus rapid , mi-am infasurat un prosop in jurul taliei si m-am indreptat catre dressing. Am optat pentru o pereche de adidasi , o camasa alba si blugi mulati . Apoi, mi-am prins parul intr-o coada de cal .
Nu ma inselasem. Desi , era 8 dimineata soarele isi arata coltii. Vara era aproape , iar vacanta se apropia cu pasi repezi. Aceasta vacanta urma sa fie o treapta in viata mea , chiar mai mult. Urma sa devina o poveste a unei fete care a ajuns la varsta de 18 ani cu un plan de viata pe o perioada de 50 de ani , un viitor perfect . Urma sa ajung la Stanford , locul unde parintii mei s-au indragostit si si-au construit impreuna o viata. Unde sufletul lor a devenit unul printr-o privire. Unde dupa primele luni hotarasera sa aiba doua fete si asa au avut. Au realizat tot ce si-au dorit. Au ajuns in top 15 din elita celor mai influenti , bogati si importanti oameni ai Bostonului, tatal meu fiind mana dreapta a primarului. Totul parea ireal, de aceea uneori imi era frica sa ma gandesc ca viata mea ar putea fi doar o aparenta , lipsita de esenta. Nu ma infricosau prea multe , dar locul intai era rezervat pentru trecutul unei perioade oribile din viata uluitoare pe care o traiesc. Dar , din nou vorbele mamei imi trezeau constiinta din somaj ,,Lasa trecutul sa treaca si imbratiseaza viitorul si ce iti poate aduce ".
M-am uitat pe tablita de pe perete , unde aveam orarul fiecarei zile. Astazi nu erau ore prea importante si fiind si ultima saptamana a clasei a 12 a profesorii se concentrau pe emotii , mai mult decat pe lectii. Mi-au pus putinele caiete in ghiozdan in ordinea alfabetica a orelor ,fara sa uit sa adaug agenda unde scriam planul fiecarei activitati din viata mea. Agenda unde mai scriam din cand in cand cate un gand ratacit.
Am mai aruncat o ultima privire in oglinda si m-am uitat la ceas. Mi-a luat mai mult ca de obicei. Am coborat agale scarile trecand pe langa camera goala a surorii mele. Luminile candelabrului erau stinse si prin imensele vitralii soarele imi lumina calea spre urmatorul etaj , unde erau patru dormitoare pentru oaspetii neasteptati. Apoi am ajuns in holul imens , mobilat cu tot felul de prostii sofisticate si scumpe. Tablouri celebre , mobila cu modele clasice si vechi , cum ai vedea la Luvru .
M-am luat dupa mirosul dulce amarui al mancarii deabea gatite si am ajuns in bucatarie. Incaperea perfect alba , fara pic de pata era invaluita in mireasma unui mic-dejun preparat de Chef . Am luat loc la masa in stanga tatei , dreapta mamei si fata surorii mele de sapte ani. Nu inainte sa salut pe toata lumea. Dupa o masa copioasa si cateva cuvinte schimbate intre noi , ne-am asezat cu toti in sufragerie pentru a vedea telegrama trimisa de Stanford. Bineinteles nimic nu se facea in aceasta casa fara a lua micul-dejun in casa familiei perfecte Paterson.
Acum , fiind pusa in fata acelei foi ma strabatea iarasi fiorul nesigurantei. Parintii mei stateau imbratisati si zambeau continuu. Desi , stiam ca dupa acele zambete se ascundeau emotiile puternice. Surioara mea , Brit era entuziasmata si emotionata pentru mine. Ochii ei mari si albastri ma impungeau , iar zambetul ei larg ii dezvaluia putinii dinti de lapte. Avea parul blond exact ca al mamei , iar trasaturile fetei erau perfect creionate dupa ale tatalui nostru. Pe de alta parte , eu eram opusul lor. Eram bruneta si aveam ochii caprui. Ei erau trasi la imprimanta cu parul blond si ochii albastri . De fiecare data cand ma gandeam la asta ma strabatea gelozia. Stiam ca ceva nu era in regula , poate au luat copilul gresit de la maternitate. Dar , nicioadata nu as fi adus acest subiect in vreo discutie.
Am tras aer adanc in piept si am atins suprafata fina , velina cu scris perfect al foii. In aer era un iz statut de parfum , iar linistea se lasa apasatoare. Cand am insfacat plicul , telefonul a inceput sa sune. Toti am tresarit.
Jessica Wilson , prietena mea cea mai buna din copilarie , sora mea de suflet si partenera mea in crima isi gasise momentul cel mai nepotrivit.
Stiam deja de ce ma suna. Trebuia sa ne vedem in cateva minute ca sa mergem la scoala si sa o lasam in drum si pe sora mea. Parintii mei urmau sa plece in Paris intr-o ora si nu puteau sa o faca ei si aparent sa-mi faca rost de o masina. Asa ca , Jess era soferul nostru.
I-am inchis si inca de cand am apasat butonul stiam ca urma sa ma bata la cap pentru asta.
M-am uitat la mama si ea mi-a aruncat un zambet incurajator. Ei , ce o fi , o fi !
Am deschis plicul , iar raspunsul mi-a facut ziua si mai perfecta. Fusesem acceptata si asta era tot ceea ce conta , urma sa plec din acest oras care imi amintea de trecut. Urma sa plec undeva departe ca sa-mi incep viata si sa urmez drumul alor mei. Asta era minunat !
Dupa imbratisari si felicitari , ai mei au plecat. Brit s-a dus sa-si faca ghiozdanul , iar eu am revenit la telefon cu Jess.
- Scuza-ma ca ti-am inchis , am spus sovaielnica.
- Ar fi bine sa ai un motiv intemeiat , altfel nu ai decat sa-ti misti fundul ala bombat al tau pe jos.
- Eram cu ai mei.
- Destul de convingator , dar stiu ca poti mai mult.
- Am intrat la Stanford ! am chicotit in telefon plina de bucurie.
- Idioato! a tipat Jess prin telefon furioasa si claxonul prelung al masinii ei a rasunat in fata casei. Nu intelegeam cu ce am gresit ? Suparata si confuza ma gandeam sa inchid.
- De ce ? am intrebat.
- Ce de ce ? Ia-ti un loc in cimitir ! a tipat iarasi.
Pasii surorii mele m-au trezit din sentimentul de gol pe care mi l-a starnit imsulta Jessicai.
- Ce Dumnezeu ai ?! I-am atras atentia , suferinta strecurandu-se in vocea-mi tremuranda.
- Idioata ta de vecina mi-a taiat calea. Cine ii mai da voie sa conduca la 50 de ani ?! Pe bune , din cauza ei o sa ajuns in mormant mai repede ca ea!
Greutate mi s-a evaporat de pe umeri. Trebuia sa-mi dau seama ca intrase intr-un conflict in trafic , iar temperamentul ei lasa de dorit uneori. Probabil de aceea batrana femeie de vizavi mereu ii taia calea sau o insulta.
- Sunt in fata, a spus imediat dupa aceea.
I-am inchis iarasi telefonul si am iesit alaturi de Brit in caldura de afara . Decapotabila nou-nouta a Jessicai tocmai intra pe portile proprietatii. Parul ei roscat era dezordonat si ciufulit de vantul care-i batea in fata . Dezavantajul de a avea o decapotabila. Ochii ei verzi erau acum acoperiti de ochelarii de soare caraghios de mari.
-Credeam ca tatal tau te-a sfatuit sa lasi trapa ca sa eviti vantul si gazele in mare parte, i-am spus in timp ce am indemnat-o pe Brit sa se aseze pe locul din spatele meu.
- Si sa ratez caldura unei dimineti de vara ? Nu ai sa vezi.
Am chicotit si mi-am luat locul de onoare de langa ea.
- Buna , matusa Jess! A rasunat vocea surorii mele din spate. Si-a infasurat micutele maini in jurul locului in care statea Jess. Un zambet mi-a rasarit pe fata. Era dovedit stiintific ca sora-mea era cea mai dulce si draguta fiinta extraterestra.
- Buna , piticot , a salutat-o Jess si i-a zambit in oglinda retrovizoare.
Comportamentul ei era tipic unei fete crescute intr-o familie instarita , dar faptele si sprijinul pe care mi l-a acordat au dovedit contrariul. Prin asta si-a castigat simpatia si respectul.
Dupa ce am iesit in strada , am mai incercat o data sa-i spun de intrarea la Stanford. De data aceasta reactia a fost si mai rea.
- Iti spuneam mai devreme ca am intrat la Stanford , asta inainte sa ti se taie calea.
Impactul pe care fruntea mea l-a facut cu bordul masinii a fost dureros. Jess a pus frana brusca in mijlocul circulatiei.
- Esti nebuna ? A tipat in extaz.
- Cred ca tocmai mi s-au spart cativa neuroni , am spus si mi-am frecat locul imflamat. Perfect la premiere cand urma sa urc pe scena in fata liceului si cadrului profesoral urma sa am ditamai cucuiul pe fata.
- Nicolle , asta e minunat !
- Jess , cred ca mi-ai spart capul ! Am spus ironica cu aceeasi bucurie pe care si-o manifesta ea.
- Asta se repara , a dat din mana de ca si cum spunea la revedere neuronii lui Nicolle. Ceea ce tu tocmai mi-ai spus este...este.
Intr-un mod dramatic s-a prefacut ca isi sterge lacrimile imaginare.
- Fata mea s-a maturizat !
- Da , iti dai seama ? I-am intrat in joc.
Vocea surprinzator de amuzata si balbaita a lui Brit ne-a trezit la realitate :
- Matusica Jess , cred ca ar fi mai bine sa pornesti masina. Oamenii par destul de iritati. In jur o ploaie de injuraturi si claxoane se lasa. M-am facut mica in locul meu si am indemnat-o pe Jess sa calce pedala.
Dupa ce am lasat-o pe Brit in fata scolii ei , ne-am indreptat spre liceu. Boston era un oras vechi , plin de cladiri impunatoare, cu model arhitectural greu de reconceput. Banuiesc ca aveau rolul de a aminti oamenilor de momentele istorice care au marcat viitorul. Precum mie petrecerile pe care le evitam imi readuceau in minte trecutul care nu vrea sa ma lase in pace. Se tot agata de viata mea si ma tine in loc .
Jess a gasit un loc excelent chiar in fata cladirii imense pe care noi o numim liceu , iar altii ospiciu. Vantul mi-a deranjat coada , iar firele de par se ridicau razlete. Ochii ma usturau putin , dar nu erau la fel de deranjanti ca ceea ce vedeam in acest moment.
------------>
Am refacut acest capitol in speranta de a aduce imbunatatiri. Aceasta a fost prima carte pe care am scris-o si cand am revazut fiecare capitol acesta idee mi-a venit in cap.
Asa ca , surpriza ! Scuze pentru greseli !
Stiu ca pot fi multe , dar m-am grabit.
Capitolele inca le prelucrez , iar pentru cei care citeau deja cartea firul narativ va fi acelasi , doar ca o sa fie capitole mai lungi , mai detaliate , intense , amuzante si de ce nu , neasteptate !
Astept pareri/voturi si multi cititori!
Va pup
XOXO moi