Ajuta-ma

7

Adam POV

Auzeam undeva în departare o melodie. Mi-am forțat ochii să se deschidă și m-am ridicat în fund. Laptop-ul era inchis, iar biroul plin de hârtii. Adormisem cu capul pe birou. Nu că ar fi fost prima data. După ce-i povestisem despre părinții mei subit mi se făcuse dor de ei. Poate am să trec pe la cimitir. Jim intră în birou și se incrunta când mă vede.

- Nu-mi spune că ai dormit aici?
- Ba da. Am lucrat până târziu,  spun și ma ridic din scaun.

Doamne ce amorțit eram.

- Micul dejun e gata.
- Mulțumesc. Fac un duș și apoi cobor.
- Bine.

Ies din birou și urc în camera mea, unde mă arunc direct în duș. Slavă cerului că era sâmbătă. Mă simțeam obosit. Las apa sa curgă peste mine și gândurile îmi fug la Emily. Îmi închid ochii și ma las prada imaginației. Îmi doream să fie aici cu mine în duș, să-i ating pielea, s-o sărut, să...

Deschid ochii și observ cât de stârnit eram. Doamne, ce îmi făcea  fata asta! Am ajuns să mă spăl cu apă rece. Termin repede dusul rece și cobor. Candice îmi aranjată tacâmurile iar Jim închidea usa de la terasa. În fiecare dimineață le deschidea pentru a intra aer proaspăt.

- Bună dimineața, spun și le zâmbesc.
- Bună dimineața,  îmi răspunde Candice.  Când  vine domnișoara?  Adică, cum se simte?

Mă așez zâmbind la masă, amuzat de bâlbâiala ei.

- Se simte mult mai bine și a început să vorbească. Sper ca astăzi să o externeze.
- Ce bine!spune și dispare în bucătărie. Abia aștept să se întoarcă, adaugă și îmi așează o farfurie ce mirosea demențial.
- Mulțumesc, spun și ma înfing în omletă.
- Cum multă plăcere, spune și pleacă.

O aud șoptind dar aleg sa o ignor. Îmi era foame. Ma uit la ceas și observ că era 8:30. Infulec cât pot de repede și plec. Îmi suna iar telefonul în timp ce urc în mașină. Era Sam.

- Bună dimineața!îl întâmpin.
- 'Neața! Ce faci?
- Sunt în mașină. Ma duc la spital. Tu?
- Ce coincidență! La fel. Voiam să vorbesc cu Emily.  Am auzit că e mai bine.
- Poftim? Sam, e prea devreme. Abia și-a revenit.

Deja aveam o idee cum avea să reacționeze la întrebările lui Sam. Iar el nu avea să se poarte cu mănuși cu ea.

- Știu.  Dar cazul e deschis de o luna fără să facem mari progrese. Am nevoie de o mărturie din partea ei.
- Nu știu dacă vei afla prea multe. Abia vorbește.
- Ma descurc.
- Va avea nevoie de avocat?
- Nu știm. Poate. Te anunț.
- Mersi. Ne vedem la spital.

Închid și strâng cu putere volanul.  Sigur nu mă lasă să fiu prezent la interogatoriu.  Apăs accelerația și viteza crește. Trebuia sa ajung înaintea lui. Voiam sa o avertizez.  După câteva minute chinuitoare  în traficul infernal de dimineață,  ajung la spital. Îmi arunc privirea prin parcare după mașina  lui Sam dar nu o văd. Zâmbesc mândru că am ajuns înaintea lui si intru în clădire.

Asistenta de la recepție îmi zâmbește, îi zâmbesc și eu și o iau spre salonul lui Emily. Bodyguarzi pe care îi angajasem erau prezenți la datorie și gata sa intervină.  Ii salut și îmi bag capul pe ușă.

- Bună dimineața, spun și intru cu totul.

Terapeutul, Tom, era la datorie. Era destul de tânăr dar avea niște mâini magice.

- Bună dimineața, domnule Adam. Emily era gata.
- 'Neața, murmură ea.

Îl ajut s-o ridice pe pernă,  apoi o sărut rapid și discret pe frunte.