Ajuta-ma

Partea 14

Adam POV

Am zâmbind când mi-am adus aminte și am luat-o în brațe.
- Serios?
- Da. Arăți foarte bine, îi șoptesc.
- Îți mulțumesc, spune și îi văd obrajii înroșindu-se.

Am așezat-o pe banchetă, apoi am plecat. Pentru luna Noiembrie era destul de cald. Soarele încălzea iar vântul abia adia. Emily avusese noroc de o zi asa frumoasă. 15 minute mai târziu am parcat lângă parc. Am ieșit din mașină și mi-am rotit privirea. Sigur, nu vedeam nici un reporter sau cameră dar știam sigur că aveau să apară poze în ziar. Scot scaunul din portbagaj și o așez pe Emily în el.

- Stai bine? O întreb în timp ce îi așezam pliurile rochiei.
- Da.
- Atunci, sa mergem.

Împing scaunul spre întrare hotărându-mă să nu-mi pese de eventualele știri /zvonuri care vor apărea. Îmi doream totuși ca lumea să vadă că m-am schimbat și că pot fi capabil să iubesc pe cineva. Nu puteam să spun că o iubesc pe Emily dar îmi place prezența ei. Eram conștient că o lăsam să îmi intre pe sub piele, dar nu îmi păsa.

Ne-am plimbat o bună bucată de timp fiecare pierdut în gândurile lui. Lucru care m-a ajutat să-mi dau seama cât de singur fusesem pana acum și câte decizii proaste luasem. Fusesem pedepsit cu moartea părinților și cu toate astea nu-mi învățasem lecția. Continuasem în același stil inconștient. Asta până când era să mor a 2a oară.

Mă uit la Emily. Avusese o viață grea. Nu simțise niciodată dragostea de mama sau a unei persoane. Îndurase atâtea umilințe și cu toate astea încă lupta pentru viața ei. Am observat felul în care își încleșta și desfacea pumnii. Era pe drumul cel pun. Avea să se pună pe picioare și atunci...

Brusc m-a lovit un gând nebun. Am zâmbit când ideea prindea contur și rădăcini. Planificam să o iau de soție. Ceea ce contrazice faptul ca am zis ca nu o iubesc. Poate ca totuși o iubesc fără sa realizez asta. Îmi doresc să o văd apropiindu-se pe propriile picioare de altar unde eu o aștept cu un zâmbet tâmpit pe chip...

- Adam? Adam. Adam!

Vocea lui Emily se auzea din depărtare. Mi- scuturat capul și imaginea cu Emily în rochie albă de mireasă se evapora.

- Da. Scuze. Eram pierdut în gânduri.
- Mi-am dat seama. Am întrebat dacă nu vrei sa ne oprim și să stai pe o bancă. Ești cam palid.
- Sigur. Vrei la soare?
- Da.

Ne-am oprit lângă o bancă la soare. M-am așezat și am lăsat razele soarelui să mă încălzească. Nu era foarte multă lume în parc, așa că am fost scutiți de priviri aruncate și de sosoteli. Mă uit la Emily și o văd savurând acest moment. Zâmbea în timp ce își mișca ușor degetele.

- E frumos, nu-i așa?
- Da. Nici nu mai știu de când nu am mai simțit soarele pe piele.
- Bucură-te atunci.
- Tu cum te simți? Arăți ca naiba.
-  Sunt bine, nu-ți face griji. O să mă pun pe picioare.
- Știu senzația. Nu vreau să stric momentul, însă mi-a fost și mie administrat așa ceva. E groaznică senzația.

Și tocmai s-a dus dracului starea Zen. Mi-am deschis ochii și m-am uitat la ea. Stătea cu capul pe spate și cu ochii închiși. Nu părea prea deranjată cu ceea ce spusese.

- Cât de des?
- Doar la început. După prefera să fiu "trează".

Și-a deschis ochii și a ridicat capul. Am văzut-o clipind des probabil pentru a-și alunga lacrimile. Am tras scaunul și am întors-o cu fața la mine. Dumnezeule! Plângea.

- Hei! Totul va fi bine, spun și îi șterg lacrimile.
- Vreau să putrezească în închisoare, spune pe un ton atât de rece încât m-am cutremurat. Mereu mi-am dorit ca prima dată să fie mai specială. Marc mi-a luat asta.
- Îți promit că va plăti, spun și îi șterg lacrimile care se înmulțeau.
- Iartă-mă, spune și își trage nasul. Dar sunt momente când îmi amintesc frânturi și mă înfurii de neputința mea.
- Marc este un laș care va plăti scump pentru ceea ce ți-a făcut, spun și scot un șervețel. O ajut să-și șteargă nasul. Hai sa creăm alte amintiri frumoase ca să le înlocuim pe cele vechi și urâte. Hai să ne bucurăm de ziua asta minunată, spun și o sărut.

Îmi plăcea să o sărut pentru că o simțeam cum practic se topește. Ii iau mâinile și le așez pe obraji. Degetele ei se mișcă și urcă încet spre păr. Un mic geamăt mi-a scăpat când și-a strâns pumnul. Și-a întredeschis buzele iar eu am profitat de moment. I-am prins părul în pumn și am sărutat-o de parcă era ultima dată. O aud gemand ușor și mă retrag ușor, satisfăcut că am reușit asta.

- Știi cum sa lași o femeie fără aer, spune zâmbind și respirând mai repede.
- Sincer, ești prima pe care o las fără aer, spun zâmbind.
- Nu cred.
- Ba da. Și ești singura care m-a făcut sa gen, îi spun și o sărut ușor.

Îi văd obrajii înroșindu-se și nu mă pot abține să nu o privesc cu drag. Era atât de nevinovată și atât de sinceră. I-am luat mâinile și i le-am sărutat. M-a strâns de mână. Îmi zâmbea sincer și îmi plăcea zâmbetul ei.

- Știu că tot repet asta, dar îți mulțumesc pentru tot, spune strângând-mă de mâini.

Emily POV

După câteva ore minunate petrecute în parc, Adam m-a adus la timp pentru terapie. Când m-a lăsat în cameră, Tom încă nu ajunsese. Mă lăsase pe mâna Clarei, o asistenta care era aici pe timpul zilei. Îl evita pe Tom asta era clar. Mă întreb de ce.

Tom apare 10 minute mai târziu cu un zâmbet uriaș pe față.

- Cineva este foarte vesel astăzi, spun zambindu-i la rândul meu.
- Da. Am cunoscut pe cineva, spune în timp ce se pregătea.
- Wow! Asta este o veste minunata. Cum ai cunoscut-o? Insist.
- Într-un bar, aseară.

Tom începe să îmi maseze picioarele.

- Și, după o seara ai asa un zâmbet?
- Ce pot sa zic, m-am simțit bine în prezenta ei. La plecare mi-a dat numărul ei de telefon. Și asta fără sa ma chinui sa fac rost de el.
- Felicitări!
- Mersi.
- Și cu ce se ocupă? Cum arată? Povestește-mi.

Tom a început sa turuie mai ceva ca Sara. Am aflat ca o cheamă Katie și lucra într-o cofetărie. Iar din descrierea lui, Katie părea o fata de treabă.

La sfârșitul ședinței am reușit să-mi strâng mâinile în pumni și degetele de la picioare.

- Progresezi frumos. Îmi place, spune el în timp ce își strângea lucrurile.
- Ma bucur. Abia aștept sa ma pot ridica din acest pat.
- O vei face. Trebuie doar sa fii optimistă.

Tom îmi zâmbește și pleacă. Imediat după ce pleacă adorm.

Adam POV

După minunatele ore petrecute în parc, am revenit la realitate. Am ajuns înaintea lui Tom, ceea ce era bine. Nu doream sa dau ochii cu el.

ÎN URMĂ CU DOUĂ ZILE

Îmi plimbam ochi peste foile cu noul joc când cineva bate la ușă.

- Intra! Strig.

Ușa se deschide și îl vad pe Tom intrând.

- Bună, Adam. Pot să întru?
- Bună, Tom. Sigur. S-a întâmplat ceva?
- Nu. Totul e în regulă. Doar că...
- Ce e? Suntem prieteni. Îmi poți spune orice.
- Voiam sa vorbesc cu tine despre Emily.
- Ce e cu Emily?
-Nu vreau sa îți bați joc de ea.

M-am încruntat la cuvintele lui. Serios? Asta era părerea lui?

- De ce as face asa ceva?
- Îți știe toată lumea reputația legata de femei. Nu as vrea ca și ea sa fie încă o bifă pe lunga ta listă de cuceriri.
- De ce toată lumea are impresia ca vreau sa îmi bat joc de ea? Ei bine, nu vreau sa îmi bat joc de ea. Chiar îmi place de ea.
- Sper sa fie asa. Pentru ca îți jur ca te pocnesc dacă o vei face sa sufere, spune și părea sa vorbească foarte serios.
- Să înțeleg că începe sa îți placa și ție?
- Nu. Pur și simplu nu vreau sa mai sufere, spune și iese.

***
Avea dreptate Tom sa se îndoiască de mine. Dar cu toate astea, credeam ca ma pot schimba. Pentru ea. Ochii îmi cad pe dosarele de la firma. Oftez și ma apuc de treabă. Aveam de recuperat. Marea lansare se apropia cu pași rapizi și totul trebuia pus la punct.

Un bacanit în ușă ma face sa îmi ridic ochii din hârtii.

- A venit agentul Winter, spune Jim.
- De ce? Jim ridica din umeri. Nu contează. Poftește-l înăuntru, spun și închid dosarul pe care îl verificam.

M-am uitat la ceas și am observat ca era aproape ora cinei. Atât de mult am stat aici? Doamne! Îmi frecam fata când Sam a intrat în birou.