Ajuta-ma

11

ADAM POV

Cad ca un buștean pe bancă unde rămân să-mi trag sufletul. Tot acolo mă găsește Jim 15 minute mai târziu.

- Domnule, domnișoara Emily vrea să vă vorbească.
- Sigur. Merg să fac un duș. În 15 minute sunt la ea.
- Bine.
Jim pleacă, dar ei nu mă urnesc de pe bancă. Oare Emily știe zvonurile despre ea? Îi pasă? Cu greu mă ridic și urc la etaj. Mă bag în duș și las apa să curgă. Gândul că aș putea-o pierde pe Emily mă speria. Știam că va fi greu să ajung la ea dar tot nu voiam sa renunț. Chiar dacă nu eram mândru de trecutul meu tot mi-o doream lângă mine.
   Mă spăl repede, mă îmbrac și cobor în camera ei. Bat la ușă și, după ce primesc acordul, intru.

- Hei! Cum te simți? O întreb după ce mă așez pe pat lângă ea.
- Hei! Bine. Tom mi-a spus că fac progrese, spune.
- Astea sunt vești minunate spun și îi iau mâna în a mea. Îi simt strângerea ușoară și zâmbesc. Tom este cel mai bun în recuperare.

EMILY POV

După ce a plecat, Tom s-a apucat de treabă. De obicei îi vorbea lui Adam, dar nu și astăzi. Mă întreb de ce.

- Pot să te întreb ceva?
- Sigur.
- Îl cunoști pe Adam?
- Da. A mai apelat la serviciile mele.
- Serios? De ce?

   Îl văd încruntandu-se la piciorul meu, căutând un răspuns sau o scuză sa evite răspunsul.

- Nu cred că sunt în măsură să îți spun.
- A fost pentru el? Insist. Tom afirmă nesigur din cap. De ce? Ce a pățit?
- Emily, chiar nu pot să-ți spun. Mai bine îl întrebi pe el.
- E așa de grav?
- Face parte din trecutul lui. Uite, ți-aș spune să stai departe de el dacă ai putea. Dar dintr-un motiv pe care nu-l înțeleg, tu îl schimbi. Pare diferit. Îmi dă speranță că el se poate schimba în bine.

   Se aude vocea ridicată a lui Adam. Probabil primise o vizită. Tom își continuă treaba spre mâini. La scurt timp se aude o bubuitura. Mă uit la Tom, dar acesta îmi evită privirea și strânge buzele. Să fi fost Adam? A lovit pe cineva? Gândurile îmi sunt întrerupte de o durere surdă în mâna dreaptă. Tom mă strângea prea tare.

- Au! Spun și mi-aș fi tras mâna dacă aș fi putut.
- Te doare?
- Nu chiar. Dar am simțit o înțepătura.
- Astea sunt vești bune, spune și îmi zâmbește.
- Crezi că Adam mi-ar face rău?
- Nu știu, Emily. Nu cred că ar fi în stare să îți facă ție, dar altora da.
- Știi, Adam s-a purtat foarte frumos cu mine. Îi datorez viața omului ăsta. Dacă nu ar fi fost el, acum aș fi fost moartă. Nu-l cunosc dar vreau sa o fac. Vreau să îmi fac o idee despre el. Iar tu nu mă ajuți prea mult.
- Îmi pare rău. Fiecare are trecutul lui și nu pot să dezvălui detalii care nu țin de mine. Nu-mi aparțin.
- Tom, și eu am un trecut de care nu sunt mândră. Am fost forțată să fac lucruri pe care nu mi le doream. Știi ce povești am auzit în zilele în care am stat în spital? O mulțime. Și din toate reieșea că eram o curvă nesatula. Nimeni în afară de Sara nu știe cât am plâns. Mă îndoiesc că Adam le-a auzit. Lacrimile îmi curgeau deja pe obraji. Știi, stau și mă întreb, oare după ce ma pun pe picioare o să mă vadă la fel? O să mă mai vrea în viața lui? Pentru că sincer, viața mea e praf...
- Te-ai îndrăgostit sau o faci ca o datorie față de el?
- Sincer, nu știu acum. Dar pe viitor, s-ar putea să mă îndrăgostesc de el.
- Te sfătuiesc să ai mare grijă, spune Tom și îmi șterge lacrimile. Adam nu e un băiat rău dar încă se luptă cu demonii lui din trecut. Nu vreau ca în această luptă să fii prinsă la mijloc.
- Înțeleg ce vrei să spui. Voi avea grijă.
- Drumul spre recuperare va fi destul de greu și plin de denivelări. Optimismul tău e cel care te va pune cel mai repede pe picioare. Vreau sa te ambitionezi și sa te pui pe picioare cât mai curând. Nu lăsa sentimentele pentru Adam să te conducă. Vreau să îmi promiți asta.
- Îți promit, spun și îmi trag nasul.