Ajuta-ma

6

Adam POV

Telefonul îmi suna și tresar. Pierdusem șirul orelor de când eram în fata calculatorului.  Privesc ecranul telefonului din vad numele lui Sam. În sfârșit!

- Bună,  Sam.
- Bună,  Adam. Scuze ca nu te-am sunat mai repede. Eram ocupat.  S-a întâmplat ceva?
- Ai venit astăzi un individ la Emily. Nu știu ce i-a spus sau făcut insa era speriată și a început să plângă.
- Crezi că ar putea fi unul dintre cei care au atacat-o?
- Nu știu.  Poate.
- Am sa cer înregistrările și am sa te anunț ce aflu.
- Îți mulțumesc.
- N-ai pentru ce. Pari obosit.

M-am lăsat pe spătar și mi-am închis ochii. Chiar eram.

- Sunt. Am rămas în urmă cu ceva muncă.
- Ți-am spus să nu te implici.
- Știu. Dar tot nu am s-o las.
- O să-ți aducă numai belele.
- O să mă  descurc.
- Tu știi.  Te-am lăsat. O seară frumoasă.
- Mulțumesc. La fel.

Închid și ma uit la ceas. Era ora 6 seara. Doamne, ce mai trecuse ziua! Dar tot mai aveam de recuperat. Voi lucra de acasă. Asta după ce voi trece pe la Emily. Îmi iau haina și plec. Sediul era pustiu. Abia acum îmi dau seama cât de nebun paream înainte. Salut portarul și plec. După un ghinion nemaivăzut,  în care am prins toate semafoarele pe roșu, am ajuns și la spital.

Asistenta de la recepție îmi arunca o privire mirata și nu o înțeleg de ce. Abia când îmi dau seama ca nu vad butonul de la lift știu de ce. Aveam un buchet imens de flori. Deschid ușor ușa și îmi bag capul sa vad ce face.  Era ridicata și se pregatea să fie hrănită.

- Bună, spun și își întorc amândouă capul.
- Bună seara, îmi răspunde asistenta.

Împing usa si intru cu totul. Amândouă își maresc ochii de uimire iar eu zâmbesc larg.

- Crezi că poți pune acest buchet în ceva?
- Cred că da. Doar că...
- Îi dau eu să mănânce,  spun și las buchetul pe masa.

Asistenta pleacă zâmbind,  iar eu ii iau locul lângă Emily.

- Bună, șoptește și îmi zâmbește  imbujorata.
- Bună. Ai progresat, observ. Asta e bine. Abia aștept să îți revii.
- Mul...
- E în regulă. Nu te forța.

Iau o lingură din mâncare și i-o ofer. Observ ca are lacrimi în ochi.

- S-a întâmplat ceva?o întreb insa ea doar clatină din cap. Uite, nu trebuie să îți faci griji pentru nimic.
- Toc...mai. Nu...
- Emily, vreau sa fac asta. Lasă-mă s-o fac, spun și îi mângâi obrazul.
- Dar...

Ii pun un deget peste buze și aproape că sunt tentat sa o sărut.

- Mănâncă, îi spune blând.

Tace și mănâncă ascultătoare tot din farfurie. Dau tava la o parte și o ajut sa se lase pe perna. Asistenta veni cu o găleată și puse buchetul, apoi lua tava.

- Peste 15 minute vine Tom pentru kinetoterapie, ne anunță ea.
- Bine. Mulțumesc.

Pleacă și îmi întorc privirea spre Emily.  Parea foarte concentrată pe ceva de la televizor. Ma întorc și observ ca era pe știri, iar chipul ei era prezent pe jumătate de ecran.

- L-am rugat pe Sam sa se intereseze de individul de la amiaza, spun iar panica pusese stăpânire pe ea. Il cunoști?

Rămâne cu privirea blocată pe buchetul de flori sau undeva pe acolo. Parea ca interiorul ei se dădea o luptă.

- Da, îmi răspunde la un moment dat.
- E unul din...?
- Nu....stiu. E...fra...te...
- E fratele tău?

Afirmă din cap pentru ca parea epuizata de efort. Respira greu. Ma ridic de pe pat și încep să mă plimb. Sam îmi spusese că fratele ei dispăruse fără urmă.  Ce cauta aici? Mi-am amintit de urmele de pe bratele ei, dar nu îndrăzneam sa întreb de unde le avea. Dar voiam sa știu.  Ma opresc și ma asez langa ea.