Ajuta-ma

12

- Nu, spun și aproape că își fac apariția lacrimile.
- Hei! E în regulă. Eu sunt.

  Adam se retrage automat și mă privește. Îl privesc și eu printre lacrimi.

- Iartă-mă, murmur și îmi las capul în jos.

  El îmi ridică bărbia și ne privim.

- Tu să mă ierți. Nu trebuia să mă las purtat de val. Nu când ai trecut prin atâtea.
- O să dureze ceva până voi scăpa de acele amintiri, șoptesc.
- Nu contează. O vom lua treptat. Vom avea amintiri noi. Dacă vreodată greșesc cu ceva îmi spui și mă opresc. Bine?
- Bine. Îți mulțumesc.

  Mă sărută pe frunte iar ușa se deschide. Sara își face apariția plină de energie și cu zâmbetul pe buze.

- Bună ziua, d-le Adam. Buna Emily.
- Bună Sara, răspundem amândoi.

Ma așteptăm ca Adam sa se îndepărteze  și sa se uite la ea însă rămăsese cu fruntea lipita de a mea.

- Cât mi-aș dori sa nu plec, murmura.
- Dacă e important, du-te, spun fără tragere de inima.
- Ma întorc repede, spune și ma săruta pe frunte.

Se îndepărtează fără sa mai spună ceva și iese din camera. Îl urmăresc gânditoare. Adam trecea repede de la o stare la alta. Deci aflase zvonurile despre mine. Dar oare ce se spunea despre el?

- Ce s-a întâmplat? Ma întreabă Sara.
- Hmmm. Asta încerc și eu sa aflu. Ce știi despre Adam? Despre accidentul suferit.
- Oh, scump! Spune și se așează lângă mine. Nu ai văzut știrile?
- Nu prea am avut acces sau timp.
- Acum 8 ani, Adam a avut un accident. A fost adus în stare foarte grava la spital. Era pe tura mea. Sincer nu credeam ca va trece peste noapte. I-am stat la căpătâi toată noaptea.
- Dar părinții lui?
- Erau morți.
- Poftim?
- Ca să fiu mai explicită, părinții lui au fost cu el în mașină. Cu el șofer.
- O, Doamne!
- Se pare ca a pierdut controlul mașinii și a întrat într-un tir.
- Cum? Nu pare genul care sa nu fie nesigur la volan.
- Emily, am făcut un lucru pe care doar Adam știe ca l-am făcut. I-am schimbat fisa.
- De ce?
- I se găsise droguri în sânge. O cantitate destul de mare. Nu știu, mi s-a făcut mila de el. Era atât de tânăr. M-am gândit ca faptul ca își pierduse familia era o pedeapsa suficienta.
- Ce vârstă avea?
- 21.
- Deci avea 29. Aflasem niște lucruri importante despre el.

- Era destul de tânăr.
- Da. Oricum, un an a stat numai prin spitale. Noroc ca a dat peste Tom. A reușit și la pus pe picioare.
- Și moartea părinților lui?
- A suferit un soc și jumătate de an a mers la psiholog. Cumva cred ca s-a împăcat cu ideea.
- Și compania?
- A mers datorită angajaților credincioși. Steve, tatăl lui Adam, era foarte respectat și avea oameni de încredere. După ce Adam și-a revenit, a fost introdus în lumea companiei. Și a făcut o treaba buna.
- Mi-aș dori sa fie mai deschis.
- Ai răbdare cu el. După accident s-a izolat o perioada. Ii este greu sa se atașeze de cineva de frica sa nu o piardă.

Am rămas tăcută procesand informațiile. Aveam un puzzle cu multe piese lipsa. Adam trecuse prin multe schimbări în decursul celor 8 ani. Oare scria ceva pe internet?

ADAM POV

Mergeam spre locul unde era petrecerea și cu greu ma stăpâneam sa nu întorc mașina și sa merg acasă. Îmi repetam într-una scenariul: îmi fac apariția, socializez puțin și plec. Simplu.

După 30 de minute ajung la destinatie. Locul era împânzit de reporteri. Era și normal. Scopul petrecerii era pentru donații. Trag aer adanc de câteva ori apoi ies rugându-mă ca Rachel sa nu vină spre mine. Reporterii sar cu întrebările iar eu ma blochez pe moment. Reușesc sa le răspund la o parte din întrebări când de bratul meu se agata Rachel. Îmi doream ca pământul sa ma înghită.