Nebun de sincer

La graniţă

               Te trezeşti obosită ,corpul ţi-e amorţit...abia te poţi mişca , fiecare gest aduce o durere cumplită , de parcă mii de ace îţi străpung pielea şi intră din ce în ce mai adânc la fiecare mişcare...privirea ţi-e înceţoşată , dar pui asta pe baza faptului că abia te-ai trezit...

               Încerci să îţi dai seama unde te afli...O cameră rece...frigul muşcă din tine, are dinţii ascuţiţi , prinde strâns şi trage , sfâşie pielea trandafirie , lasă urme vineţii şi pline de sânge în urmă... Eşti înconjurată de pereţi de un alb orbitor , îşi răneşte ochii... doare...totul doare...

               Eşti speriată şi nu întelegi ce se întâmplă cu tine ,  în minte îţi apar mii de gânduri... încerci să scotoceşti prin cutiile cu amintiri să vezi dacă există ceva ce să te ajute îţi dai seama... nimic , nu există nimic , totul e anapodă , amintirile sunt în dezordine şi fragmentate , e haos... nimic nu mai are logică...simţi că înebuneşti...

                În faţa ta este un pat de metal în care zace o persoană care pare moartă. În mintea ta apare încă un motiv de groază...Te apropii de masa de metal rece şi fără suflet din faţa ta şi văzând chipul acela palid încremeneşti... totul se opreşte în loc...creierul tău pune pauză şi încearcă să proceseze informaţia...închizi ochii şi trânteşti un ,, La dracu !"...

                Eşti tu... te vezi , nu e un vis , pielea gingaşă şi-a pierdut din culoare , corpul e încremenit , parcă nu vezi niciun semn că mai respiră , e ciudat şi nu poţi conştientiza ce vezi , refuzi să crezi , dar îl simţi , e cald încă . Toate aceste lucruri te înfioară , inima ţi-o i-a razna , gândirea ţi se blochează...

                Te întrebi dacă e posibil , dar nu eşti capabilă să cauţi un răspuns la această întrebare.

                Eşti în stare de şoc...

                Pereţii acum câteva minute goi şi albi , încep să se umple de imagini , imagini din viaţa ta , bucuriile tale , momentele de neuitat , momentele de care ai fi vrut să uiţi , totul...urmăreşti o viaţă prezentată ca un film la cinema, imaginile rulează continuu...

                 Te întorci şi te răsuceşti încercând să le cuprinzi cu privirea pe toate...

                   Capul tău se întoarce involuntar şi vezi în spatele tău siluete îmbracate în negru , cu lacrimi în ochi...sunt ei , cei care te iubesc , toţi cei dragi ţie , toţi cei care te-au cunoscut...

                   Te întrebi de ce plâng , doar tu eşti aici , trăieşti...Îi întrebi şi pe ei acelaşi lucru ,, De ce plângeţi ? " , dar nimeni nu răspunde...  

                  ,, Nu , nu se poate! " e singurul lucru pe care îl ai în minte acum , te aşezi pe cimentul rece ca gheţa , strângi puternic picioarele la piept , închizi ochii şi începi iar să cauţi un răspuns , ceva , orice , să te agăţi de ceva şi să revii la normalitate...e debandadă...dar ai găsit o frântură , tu...eşti întinsă pe jos şi din încheietura ta se scurge sângele ce te ţine în viaţă...acum ştii...

                   Disperarea îţi acaparează mintea...Strigi ,urlii , nimeni nu te aude...încerci să îţi linişteşti conştiinţa cu gândul că e doar un coşmar şi te vei trezi...repeţi obsesiv ,, nu poate fi adevărat! Nu , nu ,nu, este doar un vis din care mă voi trezi imediat şi totul va fi bine ! Va fi bine , nu e nimic real din ce se întâmplă acum ! "

                   Toate ce se întâmplă îţi dovedesc contrariul , tu pe patul acela , fără reacţie , comportamentul celor dragi , viaţa ce ţi-a fost prezentată ca un album...toate îţi arată că e adevărat , eşti prinsă între două lumi...