Nebun de sincer

Sunt om

                  Sunt om, e adevărat, dar cine azi nu se numeşte om? Azi toţi îşi strigă acest statut ,,sunt om ce vrei cu mine?" , ,,sunt om, nu am ce face", ,,sunt om, mă depăşeşte"...

                  Azi strig şi eu ,,sunt om", dar nu mai zic nimic decât atât, nu aleg să îmi arăt neputinţa mea firească, că de ,,sunt om".

                  Sunt om şi eu, tu viaţă...

                  Mă lupt şi eu şi trag să rup lanţurile ce mă ţin în loc de atâta timp, am obosit şi eu şi nu mai pot, ce să mă fac dacă atât îmi sunt ?

                  Am tras şi trag în continuare, voi spage tot ce îmi stă în cale, îţi chemi străjerii... cheamă-i nu mă supăr... de schingiueli nu mă mai tem de mult...

                  Azi rănile se vindecă încet le simt cum nu mai dor când mă ridic în faţa ta... te înfunt, e drept, nu asta vrei?

                 Uite-mă... nu mă mai plec în luptă, m-am săturat să privesc în pământ când apari şi loveşti spre a mă doborî a mia oară.

                 Sunt om... sunt om... îmi răsună în cap de multe ori, aşa-i sunt om, dar nu mai sunt când îmi apari să mă scoţi lecţie.

                 Azi lupt cu tine, azi te înfrunt cu zâmbetul pe buze, nu mai ai putere asupra mea, nu mă deţii ci eu pe tine...

                Am fost nimic... voi fi şi azi nimic, dar cred că am infinitul la picioare şi prind curaj să-ţi râd în faţă...