Un strop de linişte

21 4 1
                                        


Azi am privit nebunia ploii, mă fascinează dansul ei himeric, aleargă încet din nor în nor şi cade toropită în nebunia lumii de jos. Pleacă din nebunie şi revine în nebunie. Când umblă prin necunoscutul aşa de bine cunoscut, rămâne străină de tot ce însemnă anormal. Prinde curaj şi urcă în neantul mării cerului, cutreieră şi învaţă tot ce se poate despre ce cuprinde natura oamenilor comuni.

Am prins puţin din jocul unui picur de ocean, l-am urmărit în deaproape, i-am căutat cusurul şi l-am întrebat:

De unde vii tu strop de lume?

Cum de te-ai abătut în calea mea, ce poveste nespusă nimănui posezi?

Eşti mic, ai pornit de la nimic şi ai devenit un călător prin infinit. Ai străbătut codri măreţi, coline întinse, ai fi putut sfârşi de mult, dar ai ajuns aici.

Acum din cenuşiul tău renaşti şi îmi cobori în verde, vei cunoaşte negrul gazdei tale până la următoarea drumeţie. Te va conduce cu grijă până la locul din care vei reveni la locul de plecare. Vei fi înţeles ce este lumea oamenilor, vei vedea că există demoni şi îngeri în acest tărâm ciudat, suntem amestecaţi.

Tu strop de lume, devin-o tu, părăseşte tărâmul tău şi adu clipa de nebunie necesară liniştii mele...

Nebun de sincerStories to obsess over. Discover now