Nebun de sincer

Etern

Mi-am aprins o țigară de etern amestecat cu puțină plăcere de viață.
Am tras un fum sănătos și am coborât în inferne cu îngeri înebuniți de dorul paradisului pierdut și sătui de datoria de a face dreptate între nedreptăți.
Am rezistat până eternul deja umblat prin plămânii mei, a ieșit forțat de timp. Am vrut mai mult.
Am înghițit încă un nor destul de consistent și am cunoscut raiuri după raiuri și suflete rătăcind prin nemuriri pure.
L-am părăsit obligată de limita eternului din țigara firavă. Am rămas marcată de infinit și de ideal.
Am revenit în valuri de normal. Era pe terminate, puteam vedea în scrumul părăsit într-o bătaie de vânt, cum arde infernul și raiul laolaltă.
Am avut curajul de a mai absorbi câteva molecule până a ucide arderea eternă cu o secundă.
Odată ce ultima gura de fum neghiob mi-a năpădit în plămânii obosiți, am cunoscut ceva ce doar necunoscutul poate desluși
Am cunoscut ascunsurile mele, nebune și pline de cotituri stângace, dar așezate cu o perfecțiune uimitoare.
Mi-a fost o clipă deajuns și am răsuflat cu groază, căci nici infernul și raiul n-au fost mai complicate.