O rupere de cer

17 9 0
                                    

Pe un colț de chitară cu umbre de cer străveziu și afundat până peste nori în cenușă proaspăt cernută de o carevasăzică crăpătură de univers, am strâns zeci de mii de purici de apă.
Pe corzi, s-au prelins câteva necurate de gângănii și au început a-și face jongleriile. Săreau în sus și în jos și cutremurau corpul bietei chitare cu vibrații de tenor răgușit după o seară grea. S-au strâns laolaltă pe o singura urmă de viață întinsă cu acorduri ce cer în furtună, și când să se spargă și ultima nota vibrantă a vocii sonore, a răsunat coarda cu vuietul unui urlet.
A pișcat universul cu zvâcnire de articulație și a născut o curgere de cenușă ici colo înmuiată în tuș. Fugind de groază puricii de apă au sărit care încotro a văzut cu molecula sa. Așa au ajuns să muște din pământ și dintr-un salt nervos să-și distrugă trupurile în moalele solului.  Acea rupere de cer a născut o simfonie din strigătul disperat al chitarei ce își privea coarda pierdută și un sunet de boltă spartă.
Universul își cerne cenușa, puricii își contopesc existența cu bulgării de negru catran, iar chitara și bolta își plâng amarul într-o melodie dulce.

Nebun de sincerWhere stories live. Discover now