Nebun de sincer

Adieri de primăvară

Prezent în mijlocul unui ocean de beton, aici și acum. Un număr ce desparte doi oameni, mana ce poarta amprenta unei certitudini, chipul ce își incerca prezenta unui zâmbet și inima ce își caută ființă lipsă.
Muzica îmi leagănă visele ce le trezesc in fiecare dimineață. Aceleași vise cu zeci de alte valențe și adieri noi. Boboc de floare târzie de toamna, injectat cu libertatea cuvântului. Îmi vreau timpul pentru propria-mi înflorire în privirea plina de iubire a grădinarului ce îmi e martor la strălucire. Slova de foc și slova făurită punte către lume mi s-au făcut,iar privirile rătăcite in apus mi-au stins flăcările sufletului ce mi se zbătea în neștire. Cântecul stins al lunii mi-a spart atâtea neputințe și atâtea frici lăsând doar lumina să mă ghideze dincolo de existent. Soarele îmi scoate la iveală bucuria de copil, mă aprinde în trilul lui jucăuș spre uitare de durere. Primăvara s-a născut peste clipa în lume. M-a copleșit primăvara și nebunia din ea. Acum pe balconul ruginit de vreme, în șoapta unui vânt și în viața unei raze de soare m-am trezit scriind.