Abducted +16

Capitolul 7

  Trec cateva clipe, timp in care nu mai respiram de panica. Un scartait, putina zapada pravalindu-se sau un mic zgomot tradator si intrusul isi va da seama unde suntem. Oare ce vede, uitandu-se pe fereastra ? O urma de picior lasata pe bordura ? O urma denuntatoare pe care Ino a omis-o cand a curatat cu patura ? Un cap negru iese si se uita pe fereastra, apoi intra inapoi si fereastra se inchide. Rasuflu usurata, dar degetele blondei ma apuca de brat, trimitandu-mi un avertisment. „Poate ca mai e acolo si asculta".
Auzim o bufnitura puternica, urmata de un tipat pe care nici macar fereastra nu il poate inabusi. Un tipat sfasietor de durere care ma face sa transpir si sa tremur. Un barbat striga in engleza:

-Unde sunt? Trebuie sa fie sanse! Sase tar*e.

Cauta fetele disparute. „Mama" incepe sa planga si sa se scuze. Chiar nu stie unde suntem. Se mai aude o bufnitura. Tipetele „Mamei" imi ajung pana in maduva oaselor. Imi acopar inspaimantata urechile si stau cu fata pe acoperisul inghetat. Nu pot sa stau si sa ascult, dar n-am incotro. Nu se mai termina. Loviturile, tipetele dureaza atat de mult, incat cred ca ne vor gasi aici sus la rasarit, tinandu-ne cu mainile inghetate de acoperis. Inchid ochii atunci cand ma ia ameteala. „Nu vezi nimic, nu auzi nimic", imi repetam aceste cuvinte de sute de ori, incercand sa acopar tipetele „Mamei". „Nu vezi nimic, nu auzi nimic".

Cand, intr-un final, tipetele nu se mai auzeau, degetele imi erau amortite si inghetate, iar dintii imi clantaneau de frig. Imi ridic capul si simt lacrimi inghetate curgandu-mi pe obraji. Aud usa de la intrare deschizandu-se si pasi pe veranda. Au lasat luminile in casa deschise, asa ca am putut observa doua siluete de barbati imbracate in negru. Unul dintre ei, blond, s-a intors catre casa, uitandu-se spre acoperis. Sangele mi-a inghetat imediat in vene. Oare ne putea vedea? Dar lumina casei ii batea in ochi, asa ca s-a intors si a plecat. Am privit cateva minute cum masina se indeparteaza in padure, pana cand a disparut. Ino m-a tras de mana, catre geam.

-Nu, ii soptesc eu. Daca mai sunt acolo? Daca se uita? Mai asteapta putin, Ino. Te rog!

Dar ea deja cobora in jos, spre fereastra podului. Eram ingrozita sa fiu lasata in urma; aveam doar o posibilitate- sa o urmez. Cand ma furisez in pod, vad ca trapa era deschisa si Ino cobora pe ea, apoi pe scaun. Voiam sa tip sa ma astepte, dar eram prea ingrozita sa scot vreun sunet, de teama ca cineva ne putea auzi. Cobor pe scara si o urmez pe Ino in hol. S-a oprit la capatul scarilor, uitandu-se in jos. Abia cand ma duc langa ea vad ce a facut-o sa incremeneasca de frica. Ane zacea moarta pe scari. Sangele ii curgea pe trepte ca o cascada intunecata, iar ea este o inotatoare, scufundandu-se in propriul sange.

-Nu te uita in dormitor, sunt toate moarte, spune Ino.

Avea vocea sugrumata, nu a unei fiinte, ci a unui robot, rece si realista. Nu o recunosc pe aceasta Ino si ma sperie. Cobor pe scari, in urma ei, evitand sangele si cadavrul. In timp ce o urmez, nu ma pot stapani sa nu o privesc pe Ane. Vad locul prin care a intrat glontul, in spatele tricoului ei pe care il purta in fiecare seara si pe care era imprimat cu litere mari FII FERICITA. Of, Ane, acum n-o sa ma fii niciodata fericita. La capatul scarilor, unde s-a facut o balta de sange, vad urmele unor pantofi mari care au trecut prin ea in drum spre usa. Abia atunci imi dau seama ca usa de la intrare este intredeschisa. „Fugi!" mi-am spus, dar Ino nu avea nici un gand sa paraseasca aceasta casa prea curand. Am urmat-o.

Fara sa vreau, am dat cu ochii de camera fetelor. Am privit inauntru si am ramas socata. Katy si Emma stateau inghesuite in dulap, una peste alta, intr-o balta de sange. Probabil au incercat sa se ascunda, dar au fost gasite si au sfarsit ca si restul. Pe pat statea Ashley, fata cea mai frumoasa, bruneta si inalta, cu ochi albastri. Tinea stransa patura in mana, desi era moarta. Fata ii era alba ca si portelanul. Glontul ii trecuse direct prin gat, sufocand-o. Mi-am lasat capul in jos, urmand-o pe Ino in bucatarie. Nu mai voiam sa vad nimic din toate astea. Toate fetele omorate fara mila.

Ma opresc in prag si imi pun mana la gura pentru ca simt ca-mi vine sa vars. E sange imprastiat pe pereti, pe frigider. Sangele „Mamei". Ea sta la masa din bucatarie, iar resturile insangerate ale mainilor ei erau intinse in fata, parca incercand sa prinda o sfoara pentru a se salva. Are ochii deschisi si pentru o clipa am impresia ca ne poate vedea, dar desigur, nu poate. Spre deosebire de restul fetelor, ea a fost lovita de mai multe ori cu un ciocan peste maini, atat de brutal, incat bucati de carne si de piele erau imprastiate pe masa. Apoi, a fost impuscata ca si restul. Simteam un nod in gat. Oare si noi am fi fost moarte daca nu am fi fost sus, pe acoperis? Acest gand imi dadea fiori pe sira spinarii.

Eram atat de disperata sa fug, incat ma gandeam sa plec acum, fara Ino. S-o las aici cu orice motiv nebun care o retine in aceasta casa blestemata. Dar merge atat de hotarata, incat o urmez in dormitorul „Mamei" care fusese intotdeauna incuiat. Acum e prima data cand vad camera si raman socata la vederea patului mare cu asternuturi din satin, la masuta de toaleta pe care statea o perie de argint. Ino se duce direct la masuta, trage de sertare si scotoceste prin ele. O intreb ce cauta.

-Avem nevoie de bani, mi-a spus. Nu putem sa supravietuim fara ei. Scoate o caciula din lana din sertar si mi-o arunca. Ia-o. O sa ai nevoie de haine groase.

Mi-e scarba sa pun mana pe caciula, pentru ca a fost a „Mamei" si inca mai vad fire de par castaniu lipite de lana. Ino se duce spre noptiera, deschide sertarul si gaseste un telefon mobil si un teanc de bani. Insa nu era multumita, spunand ca asta nu putea sa fie tot. Eu voiam doar sa plec, dar stiam ca are dreptate si ca avem nevoie de bani. Ma duc la sifonier; criminalii, au scotocit pana si aici. Numai ca ei nu cautau bani, ci fete care se ascund, iar sertarul de sus nu a fost deranjat. Deschid sertarul si iau de acolo cateva fotografii si o cutie de pantofi. Vad poze din Moscova, cu chipuri zambind si o femeie tanara ai carei ochi imi sunt foarte familiari. Atunci ma gandesc: „Pana si Mama a fost odata tanara. Aici am dovada."

Deschid cutia de pantofi si ma uit inauntru. Acolo era un saculet greu cu bijuterii, o caseta video si multe pasapoarte. Si bani. Un teanc gros de bacnote americane, legat cu un elastic. O strig pe Ino care se apropie de mine. Imi spune ca ia ea cutia, pe care o s-o verificam mai tarziu. Arunca si telefonul inauntru, apoi apuca o blana groasa din sifonier si mi-o da. Nu vreau sa ma imbrac cu hainele „Mamei"; ii simt mirosul care este aidoma drojdiei acre. Cu toate astea, ma imbrac cu ele, inghitindu-mi dezgustul. Ne imbracam repede, in liniste, luand hainele femeii care zace moarta in cealalta camera.
Cand ajungem la usa de la intrare, ezitam, cercetand padurea cu privirea. Oare sunt oameni care ne asteapta in masinile lor intunecate mai incolo, pe drum, fiind convinsi ca mai devreme sau mai tarziu vom aparea?

-Nu pe acolo, imi spune Ino, citindu-mi parca gandurile. Nu pe sosea.

Ne strecuram afara, prin spatele casei si de acolo spre padure.

<<< To be continued >>>